Cum a fost furată Empire State Building în 2008? Clădirea valora 2 miliarde de dolari!

1 empire state building 1 shutterstock 245501185 jpg jpeg

A fost una dintre cele mai mari demascări a unei posibile escrocherii din istoria Statelor Unite. The New York Daily News a realizat o anchetă amplă, în 2008, despre sistemul lor de stat, care nu presupunea verificarea informaţiilor cu privire la eventuale fraude sau ilegalităţi financiare care se puteau întâmpla la orice pas.

Aceeaşi publicaţie americană a scris despre diverse cazuri ale rudelor unor proprietari, care au reuşit să obţină, în mod fraudulos, bunuri sau ipoteci în valoare de sute de mii de dolari, după care să iasă cumva din sistem şi să li se piardă urma entru totdeauna.

Şi, ca să dovedească lacunele din sistemul american, jurnaliştii şi-au propus una dintre cele mai mari furturi din lume. Cum au gândit întreaga operaţiune?

În 2008, cei de la The New York Daily News au completat nişte acte false, prin care cereau primăriei din New York ceva greu de imaginat – ca Empire State Building să fie transferată în posesia lor. Jurnaliştii s-au dus, pur şi simplu, la ghişeul unui funcţionar public şi au depus aceste hârtii. Bineînţeles că acea cerere era cât se putea de absurdă, însă, în ciuda acestui lucru, funcţionarul de la ghişeu n-a reacţionat cum ne-am fi aşteptat, n-a respins-o şi nici n-a cerut lămuriri suplimentare.

“Firma” care semna acele hârtii se numea "Nelots Properties LLC" ("Nelots" fiind "stolen" scris invers, iar "stolen" înseamnă "furt"), iar martorul trecut în cerere era nimeni altul decât starul din filmul "King Kong", Fay Wray. Nici măcar notarul nu era real, ci a fost trecut numele unui jefuitor faimos de bănci,  Willie Sutton pe numele lui.

În ciuda tuturor acestor lucruri străgătoare la cer, reporterii au reuşit să scape cu brio de funcţionar în numai 90 de minute. Cu alte cuvinte, cererea lor fusese aprobată. The New York Daily News reuşise să “fure” (doar în acte, evident) Empire State Building, iar valoarea clădirii era de 2 miliarde de dolari!

Totuşi, nu s-a mers la capăt cu păcăleala!

În următoarele 24 de ore, editorii ziarului au recunoscut ceea ce făcuseră, au spus lumii întregi că depuseseră nişte documente false şi apoi au înapoiat zgârie-norii de 102 etaje proprietarilor de drept.

În loc să se fălească cu asemenea proprietate inegalabilă, redactorii respectivi au ţinut să tragă un semnal de alarmă cu privire la modul defectuos de operare al sistemului de stat. Au expus, într-un material exploziv, unul dintre cele mai mari furturi care s-ar fi putut îmtâmpla. Poate lucrurile s-au mai schimbat de-atunci în primăriile americane!...

Foto - Shutterstock



Recente

Eric Clapton  foto   Profimedia jpg
Kylie Jenner  foto   Profimedia jpg
rapper american  foto   Instagram jpg
Mariah Carey, foto Instagram jpg
Heather Locklear  foto   Instagram Ava Sambora jpg
Jennifer Lopez   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
surorile Kardashian  Instagram jpg
Brad Pitt, Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
13892 jpg
Beyonce si fiica ei  foto   Profimedia jpg
Kendall Jenner la Met Gala 2026  foto   Profimedia jpg
cum gasesti echilibrul intre stiliul personal si produsele pe care le alegi jpg
Jeff Bezos  foto   Profimedia jpg
Ellen Burstyn  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Rita Wilson, Tom Hanks  foto   Profimedia jpg
digital art style yoga illustration jpg
illustrated rendering twin avatar (1) jpg