Cum s-a inventat Sindromul K, „boala” care şi-a salvat pacienţii evrei de la moarte
În spatele uşilor închise ale spitalului Fatebenefratelli din Roma era o secţie plină de pacienţi evrei, trataţi pentru sindromul K. Această boală nouă şi necunoscută a fost „plănuită” pentru a-i ţine cât mai departe pe soldaţii nazişti care patrulau în apropierea spitalului. Temându-se de o eventuală infectare, naziştii nu au îndrăznit să intre în secţie, îndreptându-şi atenţia în altă parte.
Pacienţii din această secţie fuseseră spitalizaţi şi clasificaţi ca suferind de sindromul K la sfârşitul anului 1943. În data de 16 octombrie, naziştii au intrat în ghetoul evreiesc şi alte zone din Roma pentru a deporta aproximativ 1.200 de evrei. După evenimentele petrecute, personalul medical al spitalului a început să salveze un număr tot mai mare de pacienţi refugiaţi datorită inventării unei boli, potrivit istoricului Francesco Buscemi.
Giovanni Borromeo şi alţi medici ai spitalului sunt „îngerii salvatori” ai evreilor din acea perioadă. Născut în 1898, Borromeo era un antifascist veritabil. Înainte de a-şi lua postul la Fatebenefratelli, i s-a oferit funcţia de medic de şef în alte două spitale, dar a respins ambele variante deoarece i se cerea să devină membru al Partidului Fascist. El a acceptat slujba la Fatebenefratelli, întrucât era condusă de persoane catolice şi, conform unui acord între Biserica Catolică şi regimul fascist, era considerat un spital privat, detaşat de reglementările statului. De altfel, nu a impus angajaţilor săi să aparţină unui partid politic.
La spital, Borromeo a angajat mulţi medici care au fost discriminaţi de regim din diverse motive. Printre ei s-a numărat şi un medic evreu pe numele său Vittorio Emanuele Sacerdoti.
Dar rezistenţa antifascistă la Fatebenefratelli nu s-a limitat la sindromul K. În colaborare cu ceilalţi specialişti, Borromeo şi echipa au instalat o staţie de radio în interiorul spitalului şi au folosit-o pentru a comunica. Când aceştia şi-au dat seama că naziştii au identificat ceea ce făceau cu ajutorul radioului, medicii au aruncat obiectul în râul Tibru.
Totuşi, medicii s-au pregătit pentru o vizită inevitabilă a naziştilor. Evreii spitalizaţi (şi alţi pacienţi „politici”) au fost enunţaţi în documentele oficiale ca suferind de sindromul K. Numele a fost totuşi o glumă riscantă: Borromeo a numit boala fictivă „K” după Albert Kesselring sau Herbert Kappler. Kesselring a fost comandantul-şef nazist în sud şi a ordonat lui Kappler, care era şeful poliţiei naziste din Roma, să întreprindă masacrul la Peşterile Ardeatine, unde au fost ucise 335 de persoane (soldaţi şi civili). Atât Kesselring, cât şi Kappler au fost judecaţi pentru crime de război şi condamnaţi după încheierea sa.
Sindromul K a devenit curând un cod care se referea la persoanele ascunse în spital. Adriano Ossicini (care a devenit ulterior ministrul sănătăţii în anii ‘90) îi trimitea mesaje lui Borromeo prin care cerea un număr precis de paturi pentru rezervarea pacienţilor K care vor ajunge la spital în zilele următoare. Spitalul a acceptat refugiaţi până în ziua în care aliaţii au intrat şi au eliberat Roma.
Pietro Borromeo, fiul lui Giovanni, a dezvăluit că, aşa cum era de aşteptat, la sfârşitul lunii octombrie, naziştii apărut la Fatebenefratelli. Borromeo i-a dus în jurul spitalului şi a descris, în detaliu, efectele teribile pe care sindromul K le-a avut asupra victimelor sale. După ce a făcut acest lucru, i-a invitat să cerceteze secţiile. Naziştii, despre care Pietro Borromeo spune că erau însoţiţi de un medic, au respins invitaţia şi au plecat fără alte investigaţii.
Există diferite versiuni ale modului în care naziştii i-au căutat pe evrei în spital, relatări diferite despre misiunea lui Borromeo şi estimări variate ale numărului de vieţi salvate. Fiecare versiune confirmă invenţia sindromului K. Pietro Borromeo a sugerat că întreaga aventură a fost o campanie planificată şi sistematizată în lupta împotriva fascismului, în timp ce medicii Ossicini şi Sacerdoti au sugerat, în mare parte, că este în cea mai mare parte improvizată.
Indiferent de realitatea poveştii, ştim că Sindromul K i-a ţinut pe nazişti departe de „pacienţi” şi că boala inventată a salvat multe vieţi. Valoritatea lui Borromeo a fost recunoscută atât în Italia cât şi internaţional. În 2004, ani după moartea sa în 1961, a fost recunoscut în Yad Vashem, memorialul oficial al israelienilor victimelor Holocaustului.
Oficialii nazisti din Roma nu au verificat niciodată veridicitatea bolii K. Acesta a fost un exemplu în care dezinformarea, frica şi ignoranţa „s-au terminat” cu bine.
FOTO Shutterstock.com / Masacrul de la Peşterile Ardeatine
