Cutremurele din Galaţi: fenomene normale sau ciudăţenie?

1 70758 original jpg jpeg

Poate ai fost martora dezastrului din martie 1977 sau a cutremurelor din ultimii ani. Seismul din Vrancea, dar mai ales sutele de mişcări ale pământului din Galaţi ridică multe întrebări. Şi, inevitabil, te întrebi dacă urmează un alt „mare cutremur“.

Te-ai gândit vreodată cum e să simţi 227 de cutremure în numai două săptămâni? Nu,nu ne referim la Japonia sau la altă ţară asiatică,unde sunt mai multe seisme într-o singură zi. Prin asta au trecut locuitorii comunei Izvoarele din judeţul Galaţi. E adevărat că nu vorbim aici de cutremure devastatoare,ci de unele cu magnitudinea între 1,5 şi 2,7 pe scara Richter.

În judeţul Galaţi se crapă casele

Locuitorii din Izvoarele nu numai că simt cutremurele,dar li se şi crapă casele văzând cu ochii. Ei povestesc că,înainte de cutremur,se aude un vuiet,iar apoi pământul parcă fierbe. Prin asta trec şi de câte 7-8 ori pe noapte. Specialiştii de la faţa locului nu au ajuns la o concluzie clară,spre nemulţumirea localnicilor,ei fiind de părere că s-a reactivat o falie care „fusese în adormire“.

Singurele variante pe care le-au exclus sunt legate de provocarea lor de inundaţiile din urmă cu o lună. Nici exploatările petroliere din zonă sau chiar presupusa existenţă a unor caverne subterane nu ar fi cauzele seismelor.

De altfel,acesta nu e singurul mister rămas nedezlegat de autorităţile române în ce priveşte cutremurele. În august 1993,localnicii din Buşteni,Sinaia şi Azuga  au avut o lună de coşmar,cu peste 100 de cutremure de mică intensitate. Ca şi în cazul celor de la Galaţi,ele erau însoţite de bubuituri din subteran. Localnicii au povestit,la vremea respectivă,că aerul era foarte greu de respirat şi urât mirositor,iar noaptea adormeau greu. S-a vorbit atunci şi despre o încărcătură a câmpului energetic,deoarece erau dese cazurile când oamenii se curentau când îşi strângeau mâna.

Ghid în caz de seism

Ce trebuie să faci în caz de cutremur? Identifică din timp locurile sigure din casă. În timpul seismului,stai sub pereţii de rezistenţă din locuinţă. Nu e indicat să foloseşti scările sau liftul. Ele sunt cele mai nesigure. Ar fi bine să ai în permanenţă la îndemână o trusă care să conţină apă şi conserve,un fluier,o lanternă,copii ale actelor de identitate şi medicamente. În cazul în care seismul te surprinde pe stradă,stai departe de orice clădire sau obiect greu.

De ce se mişcă Pământul

Mihai Diaconescu,specialist în cadrul Institutului Naţional de Fizică a Pământului,le-a explicat localnicilor că,deşi neobişnuite,aceste cutremure repetate sunt fenomene naturale. Spusele lui nu i-au liniştit însă pe săteni,care s-au pregătit pentru ce-i mai rău,de la alunecările de teren care pot „înghiţi“ case întregi,la a-şi părăsi cu totul gospodăriile. Ce a provocat însă valul de seisme din Galaţi rămâne deocamdată un mister. Specialiştii nu au stabilit cu precizie cauzele şi probabil că vor mai trece multe săptămâni până să ajungă la o concluzie clară,care să-i lămurească şi pe oameni.

Şi Vrancea „şi-a spus cuvântul“

Colac peste pupăză,de parcă seismele din Galaţi n-ar fi fost suficiente,Vrancea a zguduit ţara în dimineaţa de 6 octombrie,cu cel mai puternic seism din ultimii patru ani,cu magnitudinea de 5,5. Din fericire,nu se poate vorbi de pagube materiale,ci doar de o sperietură grozavă. Psihologii sunt de părere că un seism de intensitate medie,cum a fost cel din 6 octombrie,petrecut în timpul nopţii,poate crea mai multă teamă decât unul de aceeaşi intensitate,petrecut în timpul zilei.

Ne putem aştepta la un cutremur mare

Statisticile arată că,zilnic,România se „cutremură“ de câte două-trei ori. Specialiştii spun că nu trebuie să excludem varianta unui seism puternic în viitorul apropiat. Şi asta şi din cauza pământului care se „tot aşază“ de ceva vreme. Dar România a fost zguduită în ultimii 200 de ani de numeroase cutremure de intensitate mai mare sau mai mică. Cele mai puternice au fost,de departe,cel din anul 1802,cu magnitudinea de 7,9 pe scara Richter urmat de cele din 1940 şi 1977 de 7,7,respectiv 7,4 pe scara Richter. Neliniştea vine şi doar dacă ne uităm la frecvenţa seismelor din România din ultimii 100 de ani. Ţara noastră a fost zguduită o dată la 30-40 de ani:1908 – 7,1,1940 – 7,7 şi 1977 – 7,2.



Recente

Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg