De ce scoatem limba când ne concentrăm? Explicaţia se aplică şi gesticulării în timpul vorbirii
Limba ieşită în colţul gurii este adesea dovada concentrării unui copil. Chiar şi adulţii îşi scot sau apasă limba pe cerul gurii în timpul sarcinilor deosebit de dificile. Oamenii de ştiinţă au avut curiozitatea să cerceteze care este conexiunea dintre gândirea profundă şi scoaterea limbii.
Mulţi copii şi adulţi îşi scot limba în colţul gurii când sunt absorbiţi de o activitate minuţioasă. Gillian Forrester, profesor de cogniţie comparativă la Universitatea din Londra a declarat: „Ceea ce am descoperit este că oamenii îşi scot limba atunci când fac ceva care necesită activarea motrică fină a mâinilor”. Iată cum se explică această conexiune dintre mâini şi gură!
Mâinile şi limba sunt controlate de părţi suprapuse ale creierului
O teorie a motivului pentru care au acest tic este aceea potrivit căreia regiunea creierului dedicată limbajului se suprapune foarte mult cu reţelele neuronale dedicate dexterităţii şi utilizării instrumentelor, după cum arată un studiu din anul 2019, apărut în publicaţia „Frontiers in Psychology”.
Teoria este numită overflow motor şi sugerează că neuronii care controlează regiunea dexterităţii sunt atât de activaţi, încât se revarsă în ţesutul neural vecin care controlează gura. Prin urmare, atunci când suntem profund concentraţi să îndeplinim o sarcină motrică fină, efectul „se revarsă” în regiunea lingvistică, implicând gura şi limba. Mâinile şi limba sunt singurele articulatoare fine ale corpului nostru care sunt controlate de părţi suprapuse ale creierului. Acestea se află în emisfera stângă. În urma studiului britanic efectuat în 2019 s-a constatat încă un aspect: utilizarea instrumentelor cu ajutorul abilităţilor motorii fine şi limbajul împărtăşesc un proces cognitiv comun.
Există chiar şi o teorie evolutivă care explică legătura dintre mâini şi gură
Într-un studiu din 2015, publicat în revista „Cognition”, Profesoara Gillian Forrester şi colegii săi au sugerat că gurile noastre oglindesc mişcările mâinilor, deoarece mâinile au fost primele implicate în limbaj. Forrester studiază, de asemenea, maimuţele, animale primate care se aseamănă cel mai mult cu oamenii. Maimuţele folosesc în primul rând gesturile pentru a comunica şi este posibil ca, în vechime, oamenii să fi comunicat cu mâinile până când au început să folosească limbajul. De aceea, probabil, gesticulăm când vorbim, iar vederea este instrumentul nostru senzorial principal.
Forrester a observat obiceiul celor mici de a scoate limba la testele abilităţilor lor motorii fine într-un studiu suedez care examina copiii dreptaci. După aceea, ea a găsit un mic studiu italian, publicat în „Journal of Neurophysiology” în 2001, în care oamenilor li s-a cerut să ridice obiecte de diferite dimensiuni. Cercetătorii acelui studiu au descoperit că gura imita adesea mâna. Când ridicau obiecte mai mari, subiecţii îşi deschideau mâinile şi gura mai larg, iar când ridicau obiecte mai mici, gura lor avea tendinţa de a avea forme mai mici.
Implicarea gurii este mai evidentă la copii, prin urmare adulţii au învăţat să suprime acest tic. La urma urmei, nu este tocmai un gest elegant să scoţi limba şi să te strâmbi de fiecare dată când trebuie să gândeşti profund.
În urma unui studiu din anul 2015 al profesoarei Forrester s-a constatat că gurile copiilor de 4 ani s-au mişcat în acelaşi timp cu mâinile. În timpul acţiunilor motorii fine, majoritatea copiilor au scos limba în colţul dreapt al gurii. Cercetătorii au emis ipoteza conform căreia sarcinile de precizie au fost efectuate frecvent cu mâna dreaptă dominantă, care este controlată de emisfera stângă. Prin urmare, gura a fost implicată, mimând mişcările mâinii.
FOTO: Shutterstock
