Elevii, derutaţi de modelele străzii?
Interesul scăzut al elevilor pentru şcoală şi modelele lor de viaţă sunt doar câteva dintre problemele discutate la întâlnirea cu părinţii şi profesorii din Timişoara, care a avut loc la Şcoala Nr. 19.
Pe aceeaşi temă:
Drumul spre liceu,pavat cu deziluzii
Participanţii la dezbaterea de la Timişoara au fost de părere că problema numărul unu a şcolii româneşti este lipsa sau motivaţia insuficientă a elevilor pentru învăţătură.
Pentru Agata Streng,mamă a doi elevi din ciclul primar,cauza este legată de modelul social:„Cei mici au în jurul lor oameni care reuşesc foarte bine în viaţă şi fără şcoală.
Ei devin modele de urmat”. Profesoara Rahela Stănilă (foto) confirmă şi ea că elevii nu mai văd în educaţia şcolară un mod de a se realiza profesional.
„Sunt atâţia oameni cu bani şi fără o pregătire şcolară temeinică,încât şcoala ajunge să fie considerată inutilă“. Părinţii pot fi vinovaţi?
Mihai Mişcă,tatăl unei eleve de clasa a IV-a şi cadru didactic la Universitatea Politehnică din Timişoara,este de părere că starea materială a familiilor stă la baza problemelor:„Părinţii muncesc mult,au câte două-trei joburi şi nu mai au timp de copii. Majoritatea consideră că,dacă îi dau copilului haine şi mâncare,i-au dat tot. Nu se mai preocupă de relaţia lor cu copilul şi lasă toată educaţia doar în seama profesorilor. După câţiva ani,ajung să regrete toate acestea“.
Au toţi dascălii vocaţie?
Am exagera dacă am spune că da. Există profesori cu vocaţie,care îşi fac impecabil datoria,şi dascăli pentru care şcoala este doar locul de unde îşi iau salariul.
Mihai Mişcă (foto) consideră că aceştia din urmă,pe lângă faptul că nu-şi cunosc bine meseria,nici nu câştigă respectul elevilor.
„Trebuie să ştii să ţi-i apropii,trebuie să ai o altă relaţie cu ei,nu ca de la patron la angajat:tu faci tema,eu îţi dau notă”. Unii dascăli încurajează sistemul meditaţiilor.
Una dintre mame,Lucia Cărămidaru,a adus în discuţie cazuri de „profesori care impun elevilor să vină la meditaţii. Unii nu ajung decât la jumătatea orei în clasă şi nu-şi fac treaba. Apoi şicanează copiii cu notele,astfel încât aceştia să le ceară pregătire suplimentară“.
Admiterea în liceu,o formulă discutabilă
O altă problemă ar fi că „mulţi copii trec prin şcoală pe banii părinţilor şi ajung tot aşa şi la facultate”,spune Lucia Cărămidaru (foto). Mihai Mişcă a întâlnit,în activitatea sa didactică,studenţi care nu ştiau lucruri elementare.
Se întreabă de unde vin aceşti studenţi atât de slab pregătiţi şi răspunde tot el că de vină este sistemul,care nu încurajează performanţa. În plus,admiterile fără examen îi fac pe elevi să aleagă calea cea mai uşoară.
Obiectivitatea,o misiune grea
Testările din doi în doi ani ar putea ridica standardele,cu condiţia ca acestea să fie notate corect,consideră Mihai Mişcă. Dar şi aici există multe variabile,spune învăţătoarea Aura Stăiculescu (foto):„Fiecare profesor are standardele lui,dar mai este vorba şi de nivelul clasei.
Într-o clasă cu nivel slab de pregătire,îi dau nota 10 celui mai bun. Dar această notă nu se poate compara cu un 10 obţinut de un elev dintr-o clasă de elită. Cu toate acestea,cei doi elevi sunt egali la admiterea în liceu.
“ Pe de altă parte,interlocutoarea noastră este de părere că „anii de şcoală trebuie să conteze la nota finală,pentru că reprezintă evoluţia elevului de-a lungul unui ciclu. Un elev bun poate avea o zi mai proastă şi să pice examenul”.
Pentru o şcoală de calitate
Pentru ca problemele analizate de părinţii şi profesorii prezenţi la dezbaterea de la Timişoara să nu devină generale,interlocutorii noştri au încercat să dea şi câteva soluţii.
Între acestea,cele mai interesante sunt legate de mai multă implicare din partea părinţilor în educaţia copiilor lor şi de întărirea legăturii dintre şcoală şi familie.
Agata Streng a propus ridicarea standardelor prin testări,dar şi găsirea unui sistem de notare corect şi obiectiv.
