Istoria ceasurilor: de la obelisc, la cristale de cuarţ

„Cât e ceasul?“, este una dintre cel mai des folosite întrebări. Măsurarea trecerii timpului i-a preocupat pe oameni încă de acum câteva mii de ani, iar mecanismele au evoluat constant, de la cadranele solare la ceasurile moderne cu afişaj electronic.

Ceasul nu mai este demult doar un mjloc de a afla ora,ci a devenit şi un accesoriu care arată pestigiul şi situaţia financiară a unei persoane. Şi,la fel ca sticlele de vin,cu cât ceasurile sunt mai vechi,cu atât sunt mai costisitoare. Nu e de mirare că cel mai scump ceas din lume,produs de firma Patek Philippe în 1943,valorează nu mai puţin de 11 milioane de dolari,fără să fie fabricat din metale preţioase.

 Vechii egipteni,pionierii timpului 

Se crede că primii care au împărţit ziua în ore au fost vechii egipteni,cu 2.000 de ani înainte de Hristos,după ce au împrumutat de la sumerieni sistemul numeric sexazecimal. Egiptenii au divizat ziua în două perioade,fiecare conţinând 12 ore. Pentru a măsura scurgerea timpului pe parcursul zilei,ei au construit obeliscuri,acestea fiind de folos în stabilirea poziţiei soarelui pe cer. La fel de utile,dar mai reduse ca dimensiune,erau cadranele solare. Acestea aveau o formă rotundă,cu orele înscripţionate pe diametru,iar în mijloc aveau o tijă,numită gnomon. În funcţie de poziţia astrului strălucitor pe cer,umbra tijei indica momentele zilei.

  Primele clepsidre cu apă

Mai târziu au apărut ceasurile cu apă,cunoscute şi sub denumirea de clepsidre:erau alcătuite dintr-un vas conic,prevăzut la fund cu un orificiu,prin care se scurgea apa. Vasul era prevăzut cu gradaţii,şi în funcţie de nivelul apei se putea stabili ora. Spre deosebire de obeliscuri şi cadrane solare,aceste ceasuri antice puteau fi folosite şi în interior sau când afară era înnorat,şi ofereau o precizie de ordinul a 5-10 minunte. Problema apărea la vidarea vasului,când debitul de scurgere scădea,din cauza presiunii mai mici exercitată de coloana de apă. Egiptenii au remediat parţial problema,modificând gradaţiile,iar grecii antici au avut ideea de a folosi trei vase cu lichid,montate în cascadă. Din Egipt,clepsidrele cu apă au ajuns în Grecia antică,fiind folosite cu precădere în şcoli,dar şi în sălile de judecată,unde părţile aveau voie să argumenteze cât timp se scurgea apa din ceas.

Orologii şi pendule 

Primele ceasuri medievale în totalitate mecanice,numite şi orologii,au fost instalate în turlele bisericilor pentru a putea fi văzute de toată lumea. În acest fel,creştinii ştiau când aveau loc slujbele. Primul ceas public a fost fabricat la Milano şi  a fost aşezat în piaţa oraşului 1335. În 1656,omul de ştiinţă danez Christiaan Huygens,inspirat de o teorie a lui Galileo Galiei,a construit primul ceas cu pendul,care avea o eroare de doar câteva secunde pe zi. Astfel de ceasuri au început să fie fabricate în masă în Anglia,iar de acolo s-au răspândit în întreaga lume.

  Cu arc şi cu resort  

Inventarea arcului spiralat din oţel a dus la apariţia primelor ceasuri de buzunar,la mijlocul secolului XVII-lea. Spre deosebire de cele cu pendul,ceasurile cu arc nu erau foarte exacte,deoarece arcul se mişca mai repede la început,când era întins,şi mai lent,după ce era detensionat. De asemenea,ceasul trebuia întors în mod regulat,pentru a strânge arcul. Astfel de ceasuri erau considerate accesorii,lanţul lor fiind împodobit cu bijuterii,mai ales dacă erau purtate la vestă sau la gât. La începutul secolului al XVIII-lea,englezul George Graham a inventat ceasul cu resort,care măsura timpul cu o acureteţe mai mare decât cel cu arcuri. Elveţienii au fost cei care au început să protejeze mecanismele ceasurilor cu geam de protecţie şi cu capace rabatabile.

  Ora exactă  

Odată cu apariţia electricităţii,ceasurile au început să fie acţionate cu baterie,primul de acest fel fiind inventat în 1815 de Sir Francis Ronalds,în Londra. Mai târziu,fraţii Jacques şi Pierre Curie au descoperit proprietăţile electromagnetice ale cristalului de cuarţ,care oferea o durată mai mare de viaţă bateriilor. Ceasurile au căpătat astfel o mai mare precizie şi erau şi foarte ieftine. Ceasurile de mână au fost inventate în timpul Primului Război Mondial,cel care a purtat un astfel de ceas pentru prima dată fiind fizicianul francez Blaise Pascal. În prezent,cel mai precis ceas este cel atomic,care rămân în urmă cu doar o secundă în decursul a 138 de milioane de ani.

Clepsidrele cu apă cele mai precise au fost cele realizate de persani şi de chinezi. În anul 807,califul Bagdadului,Harun-al-Raşid,i-a oferit împăratului francez Charlemagne o clepsidră cu apă care punea în mişcare un mecanism cu figurine. În 1088,inginerul chinez Su Song a pus să se construiască o clepsidră înaltă de 10 metri în localitatea Kaifeng.

Ştiai că...

... filozoful Platon a folosit clepsidra drept ceas deşteptător? El a pus bile într-un vas,în care se acumula peste noapte apa. Dimineaţa vasul se umplea şi se răsturna,iar zgomotul produs de bile era menit să-i trezească pe discipolii filozofului.

... în China şi în Japonia Antică se foloseau ceasuri din lumânări? Lumânarea era pusă în faţa unui suport gradat,pentru măsurarea trecerii timpului.

... în secolul al XIV-lea,fiindcă clepsidrele cu apă nu funcţionau corect pe mare,din cauza valurilor,marinarii au înlocuit lichidul cu nisip?