Legendele Valentine's Day. În trecut, Eros, zeul iubirii, folosea două tipuri de săgeţi, cu dragoste şi cu ură

1 shutterstock 2110203737 jpg jpeg

Este cea mai populară şi, de ce nu, cea mai comercială celebrare a iubirii. În fiecare an, pe 14 februarie, oamenii îşi pun inimile pe tavă şi în cutii cochete de ciocolată, onorând un sfânt din trecut, care s-a sacrificat pentru ca alţii să-şi poată trăi dragostea.

Te invităm să afli culisele istorice şi nu numai ale acestei sărbători speciale!

Se trage dintr-un festival păgân sângeros

Ziua Îndrăgostiţilor poate fi, de fapt, un efort creştin de a înlocui un festival păgân al fertilităţii, care datează din secolul al VI-lea înainte de Hristos. În timpul sărbătorii Lupercaliei, care avea loc în Roma Antică, preoţii sacrificau animale şi le foloseau pieile îmbibate de sânge pentru a pălmui femeile pe străzi, ca o binecuvântare a fertilităţii. Potrivit legendei, femeile îşi puneau ulterior numele într-o urnă şi erau selectate pentru a fi asociate cu un bărbat timp de un an, în vederea căsătoriei.

Sfântul Valentin nu era o singură persoană

Mulţi ştiu, deja, că Ziua Îndrăgostiţilor a fost numită după sfântul său patron, Sfântul Valentin – dar există o confuzie legată de care Sfânt Valentin este vorba, mai exact. Unele publicaţii cu profil istoric susţin că există cel puţin doi bărbaţi cu numele de Valentin, care ar fi putut inspira sărbătoarea, inclusiv un Valentin care a fost preot în Roma secolului al treilea. După cum spune povestea, acest Valentin a sfidat interdicţia de căsătorie a împăratului Claudius al II-lea (acesta credea că mariajul îi distrage pe tinerii soldaţi), căsătorind ilegal cupluri în spiritul iubirii, până când a fost prins şi condamnat la moarte. O altă legendă sugerează că Valentin a fost ucis pentru că a încercat să-i ajute pe creştini să evadeze dintr-o închisoare din Roma Antică.

Povestea cutiei de ciocolată în formă de inimă

Tradiţia de a oferi o cutie de bomboane de ciocolată persoanei iubite a fost începută în secolul al XIX-lea de către Richard Cadbury, un descendent al unei familii britanice de producători de ciocolată. După ce compania a pus la punct o tehnică de a crea mai multe varietăţi de ciocolată, Cadbury a profitat de oportunitatea de a vinde ciocolata ca parte a sărbătorii iubirii. Acesta a venit şi cu ideea de a crea cutiile decorative în formă de inimă, pe care victorienii le foloseau, după ce mâncau bomboanele, pentru a depozita în ele diferite obiecte mici.

Cupidon a fost, mai întâi, un zeu grec

Copilul dolofan cu aripi, arc şi săgeţi pe care îl numim Cupidon a fost asociat de secole cu Ziua Îndrăgostiţilor. Cu toate acestea, înainte de a fi redenumit Cupidon, el era cunoscut grecilor antici drept Eros, zeul iubirii. Eros, fiul zeiţei greceşti Afrodita, avea să folosească două seturi de săgeţi – una pentru dragoste şi alta pentru ură – pentru a se juca cu emoţiile ţintelor sale. Datorită asocierii lui cu iubirea, victorienii din secolul al XIX-lea – care au popularizat Ziua Îndrăgostiţilor şi au dat sărbătorii tema ei romantică – au început să înfăţişeze această versiune herubică a lui Cupidon pe felicitări, tendinţă care a persistat până astăzi.

Tradiţia de a oferi flori nu este foarte veche

A oferi trandafiri roşii poate fi un gest romantic evident astăzi, dar a dărui flori a devenit un obicei popular de-abia la sfârşitul secolului al XVII-lea. Totul a început atunci când Regele Carol al II-lea al Suediei a învăţat „limbajul florilor‟ după o călătorie în Persia şi, ulterior, a introdus tradiţia în Europa. Actul de a oferi flori a devenit apoi un obicei popular în epoca victoriană, trandafiri roşii simbolizând dragostea profundă.

Este sărbătorită diferit în unele ţări

Înainte ca Sfântul Valentin să devină un trend, unele ţări aveau propria lor sărbătoare a iubirii, precum Dragobetele, în cazul nostru. Multe ţări din America Latină cunosc mai bine sărbătoarea sub numele de „El día de los enamorados‟ (Ziua Îndrăgostiţilor) sau „Día del amor y la amistad‟ (Ziua iubirii şi a prieteniei). Deşi cuplurile fac schimb de flori şi ciocolată în această zi, accentul sărbătorii este, de asemenea, îndreptat spre a arăta recunoştinţă prietenilor. În Japonia, se obişnuieşte ca doar femeile să ofere dulciuri bărbaţilor din viaţa lor, calitatea ciocolatei indicând intensitata sentimentelor. Pe 14 martie, exact o lună mai târziu, bărbaţii răsplătesc favoarea celebrând „Ziua Albă‟: o sărbătoare în care oamenii oferă cadouri ca răspuns la cele primite de Ziua Îndrăgostiţilor.

@shutterstock



Recente

Jane Seymour, Christopher Reeve  sursa foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2348107513 jpg
Snapinst app 140740023 113607577338054 4686590227810108624 n 1080 jpg
Justin Bieber  foto   Shutterstock jpg
Shannon Doherty, Jason Priestley  foto   Shutterstock jpg
Denzel Washington  forto   Shutterstock jpg
shutterstock 1396778771 jpg
shutterstock 1591421650 jpg
Khloe Kardashian  sursa foto   Instagram jpg
Angelina Jolie  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Katherine Ryan și soțul Bobby Kootstra  foto   Shutterstock jpg
actrița Jessica Alba  sursa   Shutterstock jpg
vedete  foto   Shutterstock jpg
Kim Kardashian  foto   Shutterstock jpg
Semne compatibile in horoscopul chinezesc  Sursa foto shutterstock 2084518075 jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
Kanye West, Bianaca Censori  foto   Instagram jpg
shutterstock 2057472932 jpg
shutterstock 460045078 jpg