Mănăstirea Comana, paradisul monastic dintre ape. Legenda spune că trupul unui bărbat decapitat, îngropat în curtea mănăstirii, ar fi cel al lui Vlad Ţepeş
O jumătate de mileniu de viaţă, rugăciune şi har între apele Neajlovului. Când auzi vântul trecând printre trestii şi vălurind apele calme ale Neajlovului, regăseşti pe deplin pacea care înconjoară acest loc sfânt, unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din episcopia Giurgiului, aflat la doar 35 de kilometri de Capitală.
Aceeaşi pace trebuie s-o fi contemplat aici şi domnitorul Vlad Ţepeş în 1461, de vreme ce a dispus ridicarea unui aşezământ mănăstiresc pe acest petic de pământ dintre mlaştini – aceleaşi care, peste alte două veacuri, aveau să-i înghită pe turci în celebra bătălie de la Călugăreni.
Legenda lui Vlad Ţepeş
Ctitoria, care prevedea un schit de lemn, cu biserică şi chilii, a reuşit să adune sub acelaşi acoperiş călugării sihaştrii din zona Neajlovului. Din păcate, peste alţi 15 ani, mânăstirea Comana avea să devină ultimul refugiu al domnitorului, cel de veci, după ce, în timpul asaltului asupra turcilor din decembrie 1476, Vlad Ţepeş a fost capturat şi decapitat în pădurile Comanei, la fântâna cu nuc (foarte aproape de mănăstire) – capul fiind dus sultanului, ca dovadă a morţii sale, iar trupul fiind înmormântat în curtea mănăstirii. Legenda locală se confruntă în acest punct cu consemnările lui Nicolae Iorga, care indică Mănăstirea Snagov drept loc de îngropăciune, dar ultimele excavaţii arheologice au scos la iveală mormântul unui bărbat decapitat, îngropat cu monede din vremea lui Ţepeş, care confirmă legenda.
O istorie zbuciumată
După un secol de la înălţarea lăcaşului, când lemnul a început să se degradeze, boierul Radu Şerban, care tocmai moştenise nişte pământuri de la mama sa, a decis să reclădească mănăstirea, de data aceasta din piatră şi sub hramul Sfântul Nicolae. Din 1602, când a ajuns domn al Ţării Româneşti, acesta a dispus pictarea pereţilor bisericii şi înzestrarea cu terenuri mănăstireşti.
După el, Şerban Cantacuzino, vornic pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, a întărit incinta, adăugând un pridvor bisericii, un foişor casei domneşti, un cat superior chiliilor şi patru turnuri de apărare. Ulterior, mănăstirea Comana a devenit necropolă a familiei Cantacuzino, sub pardoseala pronaosului aflându-se astăzi 21 de morminte de domni, domniţe, boieri sau dregători care au contribuit la desăvârşirea lucrărilor bisericeşti. Printre ei, şi Nicolae Pătraşcu, fiul lui Mihai Viteazu şi ginerele lui Radu Şerban.
În 1728, primul domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, a închinat mănăstirea Sfântului Mormânt din Ierusalim, fapt pentru care au fost aduşi la Comana călugări greci. Din păcate, averea mănăstirii, cumulând pădurile, bălţile, morile, chiar şi documentele şi arhiva au luat calea Orientului.
În timpul războiului ruso-austro-turc, un alt descendent al lui Radu Şerban, Pârvu Cantacuzino, avea să conducă, în 1769, micul grup de voluntari români din interiorul mănăstirii care a încercat să ţină piept asediului de trei zile al turcilor. Din păcate, lupta a fost pierdută, iar mănăstirea a intrat într-un proces grav de degradare.
130 de ani de înstrăinare
Odată cu venirea la tron a lui Alexandru Ioan Cuza şi cu secularizarea averilor mănăstireşti, Comana a trecut prin alte transformări, fiind mai întâi parohie (1863), apoi şcoală generală pentru copiii din sat (1889), închisoare în timpul războaielor ruso-turce, prefectură de judeţ în timpul Războiului pentru Independenţă (1877), cimitir militar (1919), sediu CAP (1960) şi al ocolului silvic ori atelier de lucru pentru Uniunea Artiştilor Plastici (1970).
De-abia după 1992, şi-a reluat rolul monastic, fiind supusă unor ample lucrări de restaurare după cutremurele din 1977 şi 1986, pentru ca astăzi să-şi primească vizitatorii cu o biserică complet refăcută, o curte interioară plină de flori, o zonă verde de reculegere pe malul Neajlovului, un beci domnesc recondiţionat şi un mausoleu închinat eroilor Primului Război Mondial, ridicat în 1932 la iniţiativa Reginei Maria după planurile lui Nicolae Iorga, care să le reamintească tuturor rănile trecutului.
Loc turistic şi de pelerinaj
Astăzi, graţie eforturilor tânărului şi vizionarului stareţ Mihail Muscariu, care îngrijeşte ca acest lăcaş sfânt cu dedicare şi smerenie, figura lui Vlad Ţepeş este din nou în prim-planul istoric al mânăstirii, iar cronica acestui loc poate fi urmărită în cadrul bibliotecii monahale, a centrului cultural Radu Şerban (care organizează diverse conferinţe, întruniri şi evenimente) şi muzeului deschis la standarde contemporane. Totodată, numărul mare de enoriaşi care vin să se închine aici se datorează obiectelor de o inestimabilă valoare aflate în patrimoniul mânăstirii: icoana Sfântului Nicolae, turnată în argint şi considerată a fi făcătoare de minuni; o părticică din moaştele Sfintei Muceniţe Ecaterina, păstrată într-o raclă din argint şi lemn de nuc; şi alte părticele din moaştele unor sfinţi. Mai mult decât atât, mânăstirea se află în inima parcului natural Comana şi în vecinătatea Deltei Comana.
Frumoasa grădină a mănăstirii, o oază de verdeaţă cu pontoane şi zone de relaxare pe malul Deltei Neajlovului, creată spontan de natură – fosta mlaştină în care Mihai Viteazul i-a atras pe turci, câştigând bătălia de la Călugăreni.
@Dragoş Grigore
