Originile obiceiurilor de nunta
Te-ai întrebat vreodată de ce miresele poartă rochii de culoare albă, de ce domnişoarele de onoare sunt îmbrăcate la fel sau de ce inelul de logodnă este atât de important? Află surprinzătoarele origini ale acestor obiceiuri de nuntă:
Rochia de mireasă albă
Nu-i aşa că iubeşti culoare albă a rochiei de mireasă? Ei bine, prima femeie care a purtat o rochie albă la nuntă a fost Regina Victoria a Regatului Unit, la nunta ei cu Prinţul Albert, în 1840. Într-un interval scurt, 20 de ani, rochiile de mireasă albe au devenit populare printre nunţile aristocraţilor europeni. Pentru ei, rochia de un alb imaculat simboliza statutul lor social înalt, deoarece doar cei cu o situaţie materială bună îşi puteau permite o astfel de rochie.
Înainte de Regina Victoria, femeile cu sânge albastru nu purtau rochii albe la nunta lor, ci rochii extravagante din brocart, iar femeile de rând purtau orice culoare, de la albastru (care simboliza puritatea) până la galben, chiar şi negru.
Buchetul de mireasă
În Grecia Antică, miresele purtau cununi din flori de mentă şi crăiţe, pentru a feri nunta de spiritele rele. Apoi, tot pentru a se apăra de spirite, tinerele mirese ţineau sub formă de buchet usturoi (tulpină şi bulb), mărar, arpagic. Mai târziu, buchetele din flori ce simbolizează iubirea, precum trandafiri, lalele, bujori, au luat locul celor din plante aromatice.
Voalul miresei
Strămoşilor noştri chiar le era frică de spirite! Voalul de mireasă avea rolul de a proteja mireasa de gelozia spiritelor malefice. Vălul le ferea de deochi şi deruta spiritele. În Grecia Antică, voalul avea culoarea galbenă, iar în Roma, roşie, ambele culori reprezentând focul şi protecţia. De asemenea, faptul că voalul acoperea faţa tinerei soţii o ajuta pe aceasta să îşi păstreze modestia.
Luna de miere
Orginile lunii de miere vin de la ideea că prima lună de mariaj trebuie să fie cea mai dulce şi mai fericită din toată căsnicia. În luna de miere, aristocraţii din Marea Britanie a secolului 18 vizitau rudele care nu au putut fi prezente la nuntă. Apoi, această tradiţie a fost adoptată şi de americani, la sfârşitul secolului 19. La mijlocul secolului 20, vacanţa de după nuntă, luna de miere, a devenit populară şi printre mirii din clasa muncitoare, care alegeau să o petreacă la mare.
Domnişoare de onoare
În Roma Antică, domnişoarele de onoare o acompaniau pe mireasă până în oraşul unde locuia mirele, purtând aceeaşi rochie ca mireasa, pentru a o feri de hoţi şi răpitori. Un alt motiv pentru care prietenele miresei purtau rochii similare acesteia era pentru a o proteja pe tânără de spiritele rele. Se credea că hainele identice vor induce în eroare spiritele şi o vor feri pe mireasă de deochi.
Cavaleri de onoare
În trecut, prietenia nu era un factor important în alegerea cavalerilor de onoare de către mire. Acesta îi alegea în funcţie de puterea lor şi de abilitatea de a mânui sabia, deoarece mirele era dispus să o răpească pe tânăra fată cu care intenţiona să se însoare, în caz că ea sau părinţii acestora se opuneau căsătoriei.
Inele de logodnă
În Antichitate, îndrăgostiţii egipteni au ales să-şi simbolizeze iubirea eternă prin inele. Forma inelului, cercul, a fost dintotdeauna considerat simbol al eternităţii. Egiptenii credeau că din degetul inelar (al patrulea deget al mâinii stângi) porneşte o venă care duce direct la inimă, venă pe care romanii au numit-o „vena amoris”. În anul 1215, Papa Inocenţiu al III-lea a hotărât că trebuie să existe o perioadă de aşteptare între cererea în căsătorie şi nunta propriu-zisă, astfel, pe perioada logodnei, cuplurile au început să poarte inele pereche.
