Petrecerea de 19 milioane de dolari pe care au dat-o doi regi acum 500 de ani. A durat 18 zile

1 regi buni jpg jpeg

Regii Henric al VIII-lea şi Francisc I au cheltuit nu mai puţin de 19 milioane de dolari pe o petrecere ce a ţinut 18 zile. Cu ce ocazie au pus la cale un asemenea festin?

Timp de două săptămâni şi jumătate, în iunie 1520, doi dintre cei mai mari monarhi din Europa, britanicul Henric al VIII-lea şi francezul Francis I şi-au dat mâna pentru a organiza o petrecere fără precedent. Denumită după materialul auriu folosit pentru corturi, costume şi decoraţiuni la acea vreme, „Câmpul pânzei de aur”, aceasta a costat echivalentul de astăzi a 19 milioane de dolari. Cu asemenea ocazie, cei doi regi au avut şansa de a se întrece în opulenţă şi putere militară.

„Câmpul pânzei de aur” a fost o reuniune la nivel înalt între regele Henric al VIII-lea al Angliei şi regele Francisc I al Franţei în perioada 7-24 iunie 1520, care a constat într-o petrecere fulminantă dată de cei doi suverani pentru a confirma relaţiile bune în care se aveau cei doi monarhi, dar şi statutul lor privilegiat.

Între 7 şi 24 iunie 1520, nu mai puţin de 12.000 de membri ai caselor regale, nobili, invitaţi şi servitori s-au adunat pe câmpurile din nordul Franţei, între englezescul Guînes şi franţuzescul Ardres, pentru a petrece zile şi nopţi de vis în palatele temporare construite din cărămidă, cherestea, pânză şi sticlă. Invitaţii au savurat delicatese preparate din 29.000 de peşti, 98.000 de ouă, 6.475 de păsări, 2.200 de oi şi nesfârşite pocale de vin.

Distracţia a fost asigurată de meciuri de wrestling şi tot felul de alte probe atletice la care erau supuşi cei puternici şi neînfricaţi. Atunci când cei doi regi s-au întâlnit pentru prima dată, Francisc a purtat un veşmânt făcut din material auriu, care avea o formă atât de atrăgătoare încât nu putea să nu atragă atenţia, ne dezvăluie istoricul britanic Edward Hall. În acelaşi timp, Francisc purta o ţinută tot ţesută cu aur, dar şi bijuterii cu nestemate.

Pe întreaga durată a „Câmpului pânzei de aur”, au existat fântâni din care ţâşnea vinul, zmee care colorau cerul în cel mai frumos mod cu putinţă şi tot felul de distracţii şi festinuri. Bun, dar care era scopul acestei celebrări? În afara faptului că cei doi regi ţineau morţiş să se întreacă în avuţii şi opulenţă, şi-au propus să închine în cinstea prieteniei lor şi, mai ales, a păcii îndelungate pe care şi-au propus-o. Din păcate, cel din urmă scop n-a putut fi atins...

Totuşi de ce au investit atâţia bani, atâta energie într-un asemenea eveniment?

Cu doi ani înainte de această petrecere memorabilă, adică prin toamna lui 1518, consilierul lui Henry a convins marile puteri ale Europei să semneze un tratat universal de pace, care nu putea fi respectat decât pe baza unei înţelegeri personale între regele britanic şi cel francez.

Să cazi la pace cu un alt rege presupunea, la acea vreme, o desfăşurare de forţe şi un cost similar cu cel cheltuit într-un adevărat război. Astfel, fiecare monarh trebuia să demonstraze rivalilor lui că avea puterea militară şi financiară de-a porni şi chiar câştiga un război. Iar summit-ul Field of Cloth of Gold (n.r. „Câmpul pânzei de aur”) avea menirea să demonstreze exact acest lucru.

În plus, atât Henry, cât şi Francisc adorau cultura renascentistă, lucru evidenţiat în fiecare aspect al grandiosului eveniment. „Rivalitatea dintre ei era atât de mare, încât niciunul dintre ei nu s-a uitat la bani atunci când a ordonat pregătirile pentru această petrecere. Erau amândoi disperaţi să-şi arate superioritatea, indiferent de costuri”, ne dezvăluie un istoric.

Informaţiile care ne-au parvenit despre acest memorabil eveniment provin de la ambasadorii sau cei prezenţi la faţa locului, care au scris câte ceva despre ceea ce le-a fost dat să vadă în cele 18 zile de competiţii neîncetate şi banchete desăvârşite. Dovezi fizice ale petrecerii nu prea există în afara unui tablou comandat de Henry în 1545, în care opulenţa şi somptuozitatea evenimenteului sunt bine detaliate. Pictura cu pricina evocă mai mult evenimentele care au avut loc în timp summit-ului decât scopul politic al întregii petreceri.

Foto - Shutterstock



Recente

shutterstock 1528856684 jpg
Whitney Houston și fiica ei, Bobbi Kristina  foto   Shutterstock jpg
Mary Kate Olsen  foto   Shutterstock jpg
Click! pentru femei Nr  23 2024 (2) jpeg
Harper Beckhma, Victoria Beckham  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez  Instagram jpg
Heidi Klum  foto   Shutterstock jpg
actori pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Nostalgia Imaginarium jpg
shutterstock 2463033341 jpg
Christian Horner, Geri Halliwell  sursa foto   Shutterstock jpg
Gwyneth Paltrow  sursa   Instagram jpg
shutterstock 2292761527 jpg
464990383 18462165316060349 1451328985739256387 n jpg
Stela Bizdu se simte implinita alaturi de fetita ei de un an si de baiat (6 ani) jpg
Martha Stewart  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2230078663 jpg
fantomă  foto   Shutterstock jpg
filmare  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 1307392855 jpg