Petreceri de groază. Cum se distrau oamenii în trecut – francezii vizitau morga, englezii desfăşau mumiile

1 femeie victoriana 1 jpg jpeg

Pe vremuri, oamenii nu aveau la îndemână mijloacele de azi pentru a-şi asigura confortul şi distracţia, aşa că trebuiau să-şi folosească imaginaţia ca să găsească feluri noi prin care să se amuze şi să-şi petreacă timpul liber.

De la dresatul maimuţelor de către egipteni, până la petrecerile cu mumii, pe care oamenii din perioada Victoriană le dădeau, şi la vizitele la morgă ale parizienilor din secolul al IXX-lea, în istorie au existat numeroase forme de distracţie.

Atunci când ne gândim la mumii, ne fuge gândul la Egiptul Antic, însă există o legătură destul de directă între mumii şi petrecăreţii britanici din secolul al IXX-lea. La acea vreme, elita societăţii găzduia petreceri cu mumii. Mumii reale! Cei bogaţi dispuneau de resursele necesare astfel încât să le fie adusă câte o mumie în ziua şi locul dorite, astfel încât să înspăimânte şi să amuze audienţa.

Un chirurg faimos la acea vreme, Thomas Pettigrew, a organizat, la un moment dat, asemenea petreceri, în care invitaţii desfăceau câte o mumie, pentru propriul lor interes şi amuzament. Cei care participau la asemenea distracţie erau aleşi pe sprânceană şi rămâneau întotdeauna cu câte o povestioară exotică de povestit după asemenea experienţă.

La un moment dat, petrecerile de desfăcut mumii s-au încheiat. Motivul? Unii spun că interesul oamenilor a dispărut treptat, alţii sunt de părere că istoria trebuie prezervată şi nicidecum distrusă, aşa cum se întâmpla la aceste petreceri. Ultima astfel de petrecere a fost organizată de Margaret Murray, în 1908, în Manchester, Marea Britanie.

Distracţie macabră

Unul dintre cele mai morbide obiceiuri a avut loc în secolul al IXX-lea, în Franţa. Ceea ce a început ca o simplă identificare a cadavrului unui om, de către familia şi prietenii lui, a devenit o sursă de mare amuzament. Vizionarea trupurilor neînsufleţite a devenit o modă printre francezi şi, apoi, în rândul englezilor.

Totul a început după ce s-a publicat, în 1886, un articol, în care se scria despre cum o fetiţă de numai 4 ani a murit din cauza unei vănătăi la mână. Cum era de aşteptat, o mulţime de oameni au fugit spre cimitir ca să vadă bietul copil expus în capelă.

Se pare că, până la finele secolului al IXX-lea, morga din Paris era una dintre cele mai frecventate locuri din ţară, dacă nu chiar din Europa, o sursă inepuizabilă de distracţie. Cadavrele erau expuse pentru a fi văzute de curioşi chiar şi zile întregi la rând. Morga avea acest program deschis publicului şapte zile din şapte, de la răsăritul soarelui până la apusul lui.

Şi-n ziua de azi se pot vizita cimitirele marilor oraşe europene, mai ales dacă sunt vechi, cu pietre mortuare deosebite, şi dacă adăpostesc mormintele unor personalităţi. Însă doar mormintele se pot vedea, nu şi cei care se află în ele, evident.

Foto - Shutterstock



Recente

featured image (1) jpg
8409091 jpg
WhatsApp Image 2025 12 14 at 22 24 03 jpeg
Christina Aguilera  foto   profimedia 1024617947 jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Keira Knightley  foto   profimedia 0969598416 jpg
945c4020 2138 4bff b8ba 1c91f6160dad jpg
Georgina Rodriguez  foto   Profimedia jpg
Britney Spears  sursa foto   Profimedia jpg
Angelina Jolie  foto   TIME, Profimedia jpg
Madonna  foto   Instagram jpg
Rob Reiner  foto   Profimedia jpg
Singur acasă  foto   Profimedia jpg
Cliff Richards  foto   Profimedia jpg
DSC00189 jpeg
Craciunul Nordului jpg
Iulia Vântur   Colinde, Corinde jpeg
Copy of Poster atractii SM 3 jpg
Ducesa Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Justin Theroux  foto   Profimedia jpg