VIDEO Culori interzise. Verdele de Paris, asemănător verdelui smarald, folosit în pictură, apoi ca insecticid
Crezi că poţi purta haine în toate culorile pe care le vrei? Află că există unele culori care pot fi toxice din cauza substanţelor din care sunt obţinute.
Una dintre culorile interzise este roşu Vermillion, deoarece pigmentul este obţinut din mercur, mai precis din cinabru, un minereu care conţinea sulfură de mercur, era cu atât mai intens, cu cât particulele de minereu erau mai mici. A fost folosit vreme de circa 8 000 de ani, de când romanii l-au descoperit în Spania şi l-au folosit în cosmetică şi artă. Sclavilor le revenea sarcina periculoasă de a extrage cinabru din minele spaniole, de a le încălzi şi zdrobi pentru a obţine râvnitul pigment. A fost folosit intens în pictura Renascentistă. În secolul al XX-lea, a fost interzis din cauza toxicităţii sale şi a fost înlocuit cu roşul cadmiu obţinut dintr-un pigment sintetic. Descoperă şi alte culori pe cât de frumoase, pe atât de periculoase!
Verdele Scheele
La începutul anilor 1800, un nou colorant a cucerit nobilii din epoca victoriană. Chimistul Carl Wilhelm Scheele a lansat o nuanţă de verde atât de vibrantă, încât a devenit preferatul doamnelor din înalta societate. Curând, verdele Sheele a fost folosit în toată Marea Britanie în realizarea rochiilor, tapetului, covoarelor şi plantelor artificiale.
Singurul dejavantaj a fost acela că noua culoare a fost realizată cu arsenit de cupru, care conţinea elementul mortal arsenic. Femeile care o purtau şi familiile lor au început să aibă probleme de sănătate. Unii muncitori din fabricile care foloseau colorantul zilnic şi-au pierdut viaţa. Curând, oamenii din acea vreme au devenit conştienţi de faptul că arsenicul era mortal nu doar dacă era ingerat, ci şi prin expunerea la materialele care îl conţineau. Unii n-au ţinut cont de avertismente şi au continuat să folosescă veştmintele vopsite în verde Scheele în numele modei, până în anul 1895.
Verdele de Paris, culoarea la modă care i-a ucis pe mulţi
Cunoscut ca verde smarald, nuanţa a avut un succes răsunător în societatea victoriană, fiind înrudit cu verdele Scheele. Toate doamnele îşi doreau o rochie în această nuanţă după ce împărăteasa Eugenie a creat această modă.
Într o seară din 1864, la Opera din Paris, împărăteasa Eugenie a purtat o rochie uluitoare de un verde incredibil. La scurt timp, verdele de Paris a devenit culoarea elitei. Tendinţa a ajuns în cele din urmă în Anglia, dar, cu timpul s-a observat că şi această nuanţă este la fel de periculoasă ca verdele Scheele. Pigmentul a fost creat de chimişti care au descoperit că amestecarea cuprului cu arsenul duce la crearea unei vopsele mai frumoase şi mai durabile decât altele deja existente. Arsenicul s-a dovedit a fi o substanţă foarte toxică care provoacă leziuni ale pielii, vărsături, diaree şi cancer. În secolul al XIX-lea, era la fel de omniprezent ca plasticul, apoi, după ce a fost observată toxicitatea acestuia, a fost folosit doar ca insecticid. În cele din urmă, nici acesta n-a mai fost aprobat pentru folosire în gospodării.
Roşu-portocaliu obţinut din uraniu
În anul 1936, o companie de ceramică a lansat un tip de veselă de culoare roşu-portocaliu şi a cucerit pe americani. Culoarea provenea din oxidul de uraniu, care s-a dovedit a fi radioactiv. Din 1943 până în 1959, producţia acestor vase portocalii s-a întrerupt, deoarece uraniul a fost interzis folosirii civile şi a fost utilizat pentru arme de război. Când au început din nou producţia, a fost utilizată o altă formă de uraniu, mai puţin radioactiv. În anul 1972, producţia acestui tip de veselă a fost întreruptă, dar este încă foarte căutată de colecţionari, deşi nu este recomandat să mănânci din ele, în special alimente acide.
Verdele luminiscent
Un grup de tinere, cunoscute mai târziu sub numele de „Fetele Radium”, au lucrat la pictarea unor lentile de ceasuri, ceea ce era considerată o slujbă artistică. Aveau acces la o substanţă recent descoperită, radiul. Fetele foloseau pensulele pentru a crea linii fine şi, inevitabil, se stropeau pe faţă şi mâini cu acea substanţă care le făcea apoi să strălucească în întuneric. În anii `20, fetele au început să dea semne de otrăvire şi mai multe au murit înainte ca fenomenul să fie înţeles. În anul 1928, Grace Fryer şi colegii de muncă au dat în judecată fabrica din New Jersey. Fetele au câştigat. O parte din fetele supravieţuitoare au acceptat să participe la un studiu în anii `50 şi au fost înţelese efectele radiului asupra corpului. Vopseaua cu radiu pentru ceasuri a încetat să mai fie folosită.
Galbenul Gamboge
Compania Britanică a Indiilor de Est a adus din Asia un nou pigment galben în jurul anului 1600. A fost numit galben Gamboge după ţara Cambodgia. Chiar şi numele acestei ţări provine din latinescul „gambogium” care înseamnă pigment. Pigmentul era obţinut din seva lăstarilor de bambus care era transformată în pulbere fină folosită în pictură. Această sevă era otrăvitoare, dar nu acesta a fost motivul pentru care galbenul gamboge şi-a pierdut popularitatea. Culoarea a fost utilizată în pictura tradiţională chineză şi s-a observat că se estompa rapid, de aceea astăzi este greu de recunoscut în vechile lucrări. Pe la 1800, în Anglia, un vânzător de ulei de şarpe numit Morrison a lansat nişte pastile vegetale din gamboge, care acţionau ca diuretic şi laxativ. Medicii şi-au dat seama că substanţa numită gamboge irita pielea şi putea fi mortală chiar şi în cantităţi mici.
FOTO: Instagram / Shutterstock
