De ce s-a scufundat, de fapt, Titanicul şi factorii care au dus la producerea tragediei

Unul dintre cele mai mari naufragii din timpul omenirii ţine mintea savanţilor ocupată, chiar şi după un secol şi ceva de la eveniment. Nava ultramodernă, dotată cu cele mai bune facilităţi ale momentului, ce purta numele de „Titanic‟, a dovedit că nimic nu este mai presus de forţa naturii şi de cea a conspiraţiilor.

Altfel, cum ar fi putut fi scufundată o asemenea navă de un simplu aisberg? Titanic a fost unul dintre cele trei nave uriaşe, Olympic, Titanic şi HMHS Britannic ale companiei White Star Line. Olympic, prima navă din trio a fost activă timp de 24 de ani, după care fost retrasă şi vândută pentru piese, în 1935. Titanic şi Britannic nu au mai apucat să se aventureze în călătoria vieţii. Titanic s-a scufundat în anul 1912, după ce a lovit un aisberg în Oceanul Atlantic de Nord, iar Britannic, în 1916, în timpul Primului Război Mondial, după ce a lovit o mină ataşată de submarinul U-73, din Marea Egee.

În cazul Titanicului, studiile sugerează că au existat şi alţi factori, în afară de bucată de gheaţă care a dus la dezastru. Iată câteva dintre ele!

În rezervorul de combustibil era un incediu

Jurnalistul britanic Senan Molony a investigat Titanicul timp de 30 de ani şi, după ce a analizat fotografiile făcute înainte de călătorie, a ajuns la concluzia că unul dintre motivele scufundării ar fi fost declanşarea focului în rezervorul de combustibil.

Incendiul începuse chiar înainte ca nava să plece, iar echipajul încercase zadarnic să-l oprească vreme de câteva săptămâni. Jurnalistul a aflat că proprietarii navei ştiau despre combustie, însă au ascuns-o de pasageri prin întoarcerea vasului de linie cu partea neafectată de semnele de funingine către pasageri. Căptuşeala din zona rezervorului se încălzise până la aproximativ 1.000 °C, iar când Titanic a lovit aisbergul, oţelul a crăpat. Experţii confirmă faptul că oţelul devine fragil şi îşi pierde până la 75% din duritate când intră în contact cu o astfel de căldură.

Plecase cu unul dintre binocluri blocat şi fără chei

Chiar înainte de plecare, managerii White Star Line au decis să-l înlocuiască pe David Blair cu Henry Wilde, care avea mai multă experienţă în călătorii cu nave-gigant de pasageri. Însă Blair a uitat să-i dea lui Wilde cheile cu care să deblocheze binoclul. Aşa se face că echipajul a observat cu ochiul liber aisbergul când era deja prea târziu.

Că binoclul era blocat s-a ştiut 95 de ani mai târziu, când cheia a fost scoasă la licitaţie.

Alţi factori care ar fi putut duce la tragedie

1. Luna nu a fost atât de vizibilă. Altfel, dacă Luna le-ar fi luminat calea, poate că i-ar fi ajutat pe observatori să detecteze din timp bucata de gheaţă. Mai mult, stelele străluceau atât de puternic, încât era dificil să vezi linia orizontului care lega marea de cer. De fapt, linia orizontului părea mai înaltă decât era de fapt, ceea ce făcea cu atât mai greu să observi pericolul, ca să nu mai vorbim fără binoclu, notează telegraph.co.uk.

2. În ciuda avertismentelor primite din partea altor nave, Titanic nu a încetinit în zona cu gheaţă (regulile de siguranţă ale vremii nu impuneau acest lucru). Dacă vasul de linie ar fi înaintat puţin mai încet, ar fi putut să manevreze şi să evite pericolul.

3. Ofiţerul de supraveghere a emis comanda „Hard-a-tribboard!‟, ceea ce însemna că nava trebuie să îşi schimbe cursul de mers, însă a dat ordinul după ce a aşteptat 30 de secunde, din motive necunoscute. Probabil că Titanic ar fi fost lovit de aisberg, însă nu în asemenea manieră. Experţii presupun că cel mai probabil ar fi fost afectat compartimentul din faţă, însă chiar şi aşa, nava ar fi rămas pe linia de plutire.

@shutterstock