În „Valea rinichilor”, oamenii își vând organele, fiind asigurați că le vor crește la loc

Kavre District, de la poalele munților Himalaya, a ajuns să fie cunoscută ca „Valea rinichilor”, după ce aproape în fiecare casă există cineva care și-a vândut câte un organ pe piața neagră.

image

Disperați să facă rost de bani, mulți muncitori săraci din zonă sunt păcăliți de schema „cash pentru rinichi”, prin care sunt convinși să-și vândă organele interne pe sume modice de bani, pentru a fi traficate ulterior.

Un număr mare de tineri se întorc acasă, după ce au muncit în străinătate, cu insuficiență renală, lucru care provoacă o criză medicală majoră în țara în care 20% din populație trăiește în sărăcie. Însă soluția nu e să cumpere de la alții un rinichi sănătos pe piața neagră.

Mulți au murit după ce și-au vândut organele sau nu mai sunt apți de muncă și chiar necesită chiar ei un transplant de organe, motiv pentru care cei care au supraviețuit procedurii îi avertizează pe alții de operația ilegală și extrem de periculoasă.

Un localnic pe nume Suman, de 31 de ani, a declarat pentru Sky News, că n-a avut încotro decât să călătorească până în India ca să-și vândă rinichiul pentru 3.000 de euro, pentru că se afla în pragul unei ruine financiare.

„Am început să mă simt slăbit și să-mi pierd cunoștința”, a declarat acesta. „Când m-am trezit, simțea o mare durere. Acum nu mai pot lucra și le spun tuturor să nu-și vândă rinichii”, a adăugat victima traficului de organe.

O mare lipsă de organe a dat naștere, la nivel global, unei piețe negre, care exploatează oamenii vulnerabili. Statisticile ne spun că unul din 10 transplanturi se realizează cu organe traficate, iar medicii și spitalele sunt implicate în procedurile ilegale și imorale.

În 2007, guvernul nepalez a dat o lege care interzice vinderea rinichilor, însă cei săraci nu țin cont de ea, apelând la extragarea organului ca la o ultimă resursă de bani.

În Hokse, un sat de lângă Kathmandu, localnicii sunt reperați de brockerii de organe de ani de zile. O mămică a recunoscut în MailOnline că și-a vândut un rinichi cu 1.300 de euro.

Oamenii de vânzări care-i abordează pe localnicii săraci sunt unși cu toate alifiile și știu cum să pună problema pentru a-i convinge pe bieții oamenii să renunțe la câte un organ. Au ajuns chiar să le spună că organele le vor crește la loc.

foto - Shutterstock



Recente

Jessica Simpson  foto   Profimedia jpg
fantasy astral wallpaper composition jpg
Kylie Minogue  sursa foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr 11 2026 jpeg
Cher  foto   Profimedia jpg
Sheryl Crow  foto   Profimedia jpg
Hayden Panettiere  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Kylie Minogue  foto   Profimedia jpg
cuplu Hollywood  foto   Profimedia jpg
Richie Sambora, Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Tom Cruise, Pamela Anderson  foto   Profimedia jpg
v468 peera 84 zodiac jpg
flat lay chat bubbles with two telephone receivers jpg
radiant depiction empowered female sun goddess jpg
Olivia Newton John  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez  foto   Profimedia jpg
Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez pe covorul roșu  foto   Profimedia jpg
Festivalul de Film de la Cannes 2026  foto   Profimedia jpg