Smiley, colaborare de excepție pentru noua piesă „Fii tot ce poți‟

La începutul lunii aprilie, Smiley lansează cea mai nouă piesă a sa, „Fii tot ce poți”. Pentru această melodie, el a colaborat cu o formația Șatra B.E.N.Z, cunoscută în rândul tinerilor. 

Smiley artist png

Smiley lansează pe toate platformele de streaming „Fii tot ce poți‟, un feat. neașteptat cu Șatra B.E.N.Z. și marchează reunirea Șatrei după 2 ani de la ultima lor lansare împreună. „Fii tot ce poți‟ a apărut într-una dintre taberele de creație ale echipei HaHaHa Production, într-un moment de bine, de recunoștință pentru muzică, prieteni și viață. „A fost un moment în care cu toții ne-am dat seama cât suntem de norocoși că avem muzica și de cât de puține avem nevoie pentru a fi de fapt fericiți. N-o să uit momentul în care cântam cu toții piesa asta și eram pur și simplu fericiți‟, dezvăluie Smiley.

Smiley si Satra BENZ jpg

„Eu nu vreau bani mulți, vreau cât să-mi ajungă, vreau dragoste cât să dau la toți, Viața e un dar ce nu vine cu fundă și ești dator să fii tot ce poți‟ spune refrenul celei mai noi piese.

Smiley: „Abia așteptăm să auzim reacțiile voastre‟

Frumusețea muzicii vine și din puterea ei de a uni lumi, de a face compatibile stilurile diferite, de a aduce împreună oameni care simt la fel, dar se exprimă unic. Îmi plac Șatra B.E.N.Z. și a fost o superexperiență întâlnirea cu ei. A fost foarte cool că toată lumea din jurul nostru făcea ochii mari când auzea că lucrăm împreună la o piesă și se tot întrebau unde-i legătura. Ei bine, o să râdeți, noi ai simțit-o de la prima sesiune de creație, de la primele înregistrări și abia așteptăm să auzim reacțiile voastre. În plus, cei care îi ascultă pe băieții din Șatra B.E.N.Z., printre care mă număr și eu, așteaptă de vreo 2 ani ca ei să scoată ceva nou împreună și iată că a venit momentul.‟, povestește Smiley.

image

Co-producție: HaHaHa Production, Cat Music și Roton.

Piesa „Fii tot ce poți‟ are muzica semnată de: Roland Kiss, Lucian Nagy, Andrei-Tiberiu Maria (Smiley), Vlad Munteanu (Doc), Emilian Nechifor, Nosfe, Keed, Super ED, PRNY, versurile scrise de Andrei-Tiberiu Maria (Smiley), Darius Vlad Cretan (Nosfe), Bogdan David Ionita (Keed), Catalin Guta (Super ED), Vlad Munteanu (Doc) și Emilian Nechifor. 

Producția muzicală realizată de Roland Kiss și Lucian Nagy. 

Sursă foto: Arhivă 



Recente

Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg
Julia Roberts cu familia  foto   Profimedia jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
planets solar system jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  14 2026 jpeg
Taylor Swift  foto   Profimedia jpg
Vera Wang  foto   Profimedia jpg
Cara Delevingne  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Gemini Generated Image cunzt7cunzt7cunz png
Jane Seymour  foto   Profimedia jpg
Thylane Blondeau  foto   Profimedia jpg