Mănăstirea Sfânta Ana-Rohia, comoara spirituală din Ţara Lăpuşului
Ţinutul Maramureşului a fost binecuvântat cu păduri bogate şi cu peisaje mirifice. În acest loc de basm este ascunsă o nestemată a lăcaşurilor de cult, Mănăstirea de la Rohia.
Rugămintea din vis
Istoria mănăstirii începe în anul 1922, în satul Rohia de la poalele Dealului Viei, unde slujea părintele Nicolae Gherman. Părintele trecea printr-o grea încercare, atunci când copila lui, Anuţa, şi-a pierdut viaţa la doar 10 ani. La scurt timp, părintele a început să o viseze şi, de fiecare dată, fetiţa a avut o singură rugăminte, aceea de a construi o „casă a Maicii Domnului‟. Părintele Nicolae a păstrat multă vreme doar pentru sine acest vis, neîndrăznind să mărturisească ce avea pe suflet. Până când, într-o zi, a împărtăşit povestea visului cu una din enoriaşe, Floarea lui Ilie. Aceasta l-a întrebat de ce nu ascultă de rugămintea fiicei, iar părintele, nedumerit, a întrebat-o la ce se referă. Floarea lui Ilie a fost cea care a desluşit taina visului, şi anume, că fiica lui dorea ca părintele său să ridice o mănăstire în Dealul Viei.
Mănăstirea care şi-a ales singură locul
Dându-şi seama că rugămintea fetei era un mesaj de la Domnul, părintele a fost cuprins de o linişte sufletească şi a decis să ridice fără întârziere lăcaşul de cult. Potrivit obiceiului, părintele a înfipt o cruce într-un loc numit „La stejarul lui Pintea‟ , aflat lângă sat, acesta fiind locul decis de el pentru ridicarea mănăstirii. După câteva zile, părintele a descoperit că aceasta nu se mai afla în
locul unde fusese pusă, ci pe o stâncă. Crezând că fusese mutată de o persoană răuvoitoare, părintele a adus crucea înapoi şi l-a rugat pe unul dintre săteni să o păzească, pentru a descoperi, astfel, făptaşul în caz că se întorcea. În noaptea cu pricina, s-a pornit o ninsoare puternică, iar săteanul s-a întors la casa lui. A doua zi, părintele Nicolae a văzut că, din nou, crucea a fost mutată pe stâncă, însă în jurul ei nu erau urme de paşi pe zăpadă. Deoarece era un semn divin, a decis că acela era locul unde Maica Domnului dorea să fie ridicată mănăstirea.
Bijuteria dintre dealuri
Ajutat de săteni, părintele reuşeşte să ridice în doi ani o mică biserică şi o casă monahală. În realitate era un mic schit, care pe 15 august 1926 avea să fie sfinţit de episcopul Nicolae Ivan al Clujului. Multă vreme, aşezământul nu s-a dezvoltat, fiind frecventat de credincioşii din satele din jurul Rohiei. După ce a fost amenajat drumul de acces şi a fost tras curent electric, vestea despre mănăstire s-a răspândit în toate cele patru zări, iar mica bisericuţă de lemn şi cărămidă a început să fie neîncăpătoare. În 1996, Prea Sfinţitul Justin Sigheteanu, stareţul mănăstirii, ia hotărârea să mărească spaţiul. Iniţial, dorea să clădească o biserică nouă, fără a dărâma vechiul lăcaş de cult, însă, din lipsa spaţiului, este nevoit să demoleze biserica. Pentru a păstra încărcătura spirituală a vechii bisericuţe, care ascundea rugămintea unei copile dispărute la o vârstă fragedă, el hotărăşte să folosească în noua construcţie materialele demolate cu multă grijă. Biserica este ridicată în stil românesc, cu pridvor brâncovenesc şi un singur turn cu cupolă, care îmbină elemente moldoveneşti. Astăzi, mii de turişti ajung anual la Mănăstirea Sfânta Ana din Rohia, dornici să se reculeagă şi să petreacă câteva ore într-un colţ de rai.