Marie Curie a trăit o vreme doar cu pâine, unt şi ceai, dar a devenit prima femeie licenţiată în ştiinţa fizicii
Marie Curie a fost geniul care a făcut descoperiri remarcabile în fizică şi chimie, deschizând noi orizonturi pentru biologie şi medicină. Tot ea a deschis uşa pentru carierele ştiinţifice ale femeilor. În acelaşi timp, Marie a fost o femeie pasională, dar vânată de drame şi tragedii.
Pentru posteritate, Marie Curie a rămas prima femeie care: a primit o diplomă de doctor în ştiinţă în Franţa, a fost laureată cu premiul Nobel, a primit de două ori premiul Nobel şi a predat la Universitatea de la Sorbona. Toate acestea sunt realizări remarcabile, în special pentru acea vreme, când femeile erau îndemnate „să-şi vadă de cratiţă‟. Marie a avut, însă, noroc, căci s-a născut într-o familie care încuraja educaţia atât a fetelor, cât şi a băieţilor.
Ruptura de ţară, de familie şi de iubit
Marie Salomea Sklodovdka a venit pe lume la Varşovia, pe 7 noiembrie 1867. A fost cea mai mică dintre cei cinci copii ai familiei sale. Părinţii ei, cândva nobili înstăriţi, au fost forţaţi să renunţe la pământuri şi la titluri după ce ruşii au invadat Polonia. Când Marie se năştea, revolta din 1864 tocmai fusese înăbuşită, iar capitala Poloniei căzuse sub o ocupaţie brutală.
Ambii părinţi ai lui Marie erau profesori, însă trăiau în sărăcie şi teamă, fiind persecutaţi pentru viziunile lor politice. Asta nu i-a împiedicat, însă, să aibă grijă ca toţi cei cinci copii să primească o educaţie aleasă. Când Marie avea 10 ani, mama ei a murit de tuberculoză, iar un an mai târziu, una dintre surorile sale a murit de tifos. Dar familia a rămas unită, iar Marie şi-a continuat studiile până la vârsta de 15 ani, când ar fi trebuit să meargă la universitate. Numai că, în Polonia, fetele nu erau admise în învăţământul superior, iar tatăl ei nu avea banii necesari să o trimită la studii în străinătate. Marie a luat hotărârea să lucreze o vreme ca guvernatoare pentru a-şi ajuta sora mai mare să urmeze facultatea de medicină la Paris, pentru ca apoi surorile să facă schimb de roluri.
Marie s-a angajat ca guvernantă într-un sat mic şi izolat din Polonia. În puţinul timp liber pe care-l avea, preda cursuri clandestine despre cultura şi istoria Poloniei şi îi învăţa pe copii şi pe ţăranii din sat să scrie şi să citească în poloneză. Toate astea erau interzise, iar dacă ar fi fost prinsă de ruşi, ar fi fost deportată în Siberia. Tot acum s-a îndrăgostit pentru prima dată, de Kazimierz, fiul cel mare al familiei pentru care lucra. Însă, când cei doi şi-au declarat iubirea şi intenţia de a se căsători, familia băiatului s-a opus, considerând alinţa nedemnă.
Marie a trebuit să se întoarcă la Varşovia, unde a reuşit să se angajeze într-un laborator de cercetare. Aici şi-a descoperit pasiunea pentru chimie, pe care a început s-o studieze în secret. În tot acest timp, a păstrat legătura cu Kazimierz, pentru care ar fi renunţat la studiile universitare. Dar sora ei, care terminase medicina, a insistat ca Marie să vină la Paris. Ceea ce s-a întâmplat.
Marile iubiri: Pierre şi chimia
După câţiva ani de muncă asiduă, după zile şi nopţi dedicate studiului, în care a trăit doar cu pâine, unt şi ceai, Marie devine prima femeie care ia licenţa în ştiinţa fizicii, la Universitatea Sorbona. Se angajează apoi la un laborator ştiinţific, în 1893, an în care îl cunoaşte pe Pierre Curie. Doi ani mai târziu cei doi se căsătoresc.
Cât timp a durat mariajul lor, ambii soţi s-au dedicat cercetării. Marie şi Pierre au descoperit mai întâi poloniu, denumit astfel după ţara natală a lui Marie, iar apoi radiul. Acesta din urmă a devenit extrem de util în medicină, stând la baza radioterapiei în tratamentul cancerului, tratament ce s-a numit, iniţial, Curieterapie. În1903 munca soţilor Curie a fost răsplătită cu Premiul Nobel.
Ca urmare, Marie şi Pierre au decis să se dedice şi mai mult cercetării, dar soarta le-a fost potrivnică. Pe 19 aprilie 1906, o zi ploioasă, Pierre alunecă şi cade sub o căruţă. Roata din spate a ei îi trece peste cap şi îl ucide aproape instantaneu. Pentru Marie a fost un şoc care s-a transformat în ani lungi de depresie.
„Ai fi fost fericit să mă vezi predând la Sorbona… Dar, dragul meu Pierre, nu îmi pot imagina ceva mai crud decât să fac asta în locul tău. Mi-am pierdut dorinţa de a trăi şi mă mai ţine în viaţă doar datoria de a-mi creşte copiii şi dorinţa de continua munca pe care am început-o împreună‟, scrie ea în jurnal, după prima zi de predare la faimoasa universitate, unde Marie a fost invitată să ţină cursuri în locul soţului ei.
O nouă aventură
Irène şi Ève, cele două fiice ale ei, au ajutat-o pe Marie să meargă înainte. Dorind ca ele să aibă o educaţie de calitate şi nefiind mulţumită cu ce se preda în şcoli, Marie a înfiinţat o şcoală privată mai specială, în care educaţia era încredinţată părinţilor. Din acest proiect făceau parte şi soţii Paul şi Jeanne Langevin. Cum cei doi aveau o căsnicie nefericită şi turbulentă, iar Marie avea un suflet care să-i înţeleagă suferinţa, Paul şi Marie s-au apropiat din ce în ce mai mult.
Inevitabil, relaţia lor a devenit una amoroasă. În primăvara lui 1910, invitată la cină de faimosul fizician Jean Baptiste Perrin, Marie a sosit îmbrăcată într-o rochie albă – era prima dată când abandona posomorâta ţinută de doliu. Şi, tot inevitabil, Jeanne Langevin află de infidelitatea soţului şi se răzbună făcând-o publică şi acuzând-o pe Marie, o străină, că distruge căsniciile francezilor. Presa de scandal adoră subiectul.
Între timp, Marie îşi păstrează calmul, dar şi tăcerea. Îşi continuă cercetările, iar în 1911 primeşte al doilea premiu Nobel pentru chimie, pe baza teoriei izolării radiumului pur. Dar, anii lungi de laborator în care s-a expus elementelor radioactive au avut consecinţe tragice. Marie s-a îmbolnăvit de leucemie, boală care i-a adus sfărşitul, în 1934.
