„Relația (cu banii) în cuplu”, o discuție necesară despre educația financiară

Într-o perioadă în care finanțele personale influențează din ce în ce mai mult dinamica relațiilor, nu putem decât să ne punem următoarele întrebări: ce impact au banii asupra intimității în cuplu? Cum putem construi și menține o conexiune autentică și echilibrată, atât cu partenerul nostru, cât și cu aspectele financiare ale vieții? Și, mai important, cum putem aborda și transforma conflictele legate de bani într-un catalizator pentru stabilitate emoțională și financiară? Am discutat despre toate acestea cu Alina Uricec psiholog, trainer și coach.

Valentin Panduru/RFI România
Valentin Panduru/RFI România

Cuplurile se lovesc adesea de problemele legate de bani și aceste probleme ajung și în cabinetele psihologilor, atunci când vin la terapie. Alături de aspectele legate de parenting, finanțele reprezintă unul dintre cele mai controversate și mai dificile subiecte de discuție în cadrul unei relații.

Dacă privim din perspectiva romantică cu care poeții și filozofii ne-au făcut cunoștință pe la 1750 și cu care trăim și astăzi, poate că banii n-ar trebui să conteze.

„Ce înseamnă dragostea? Iubirea?” Ei bine, dacă punem banii în această poveste, observăm de multe ori că perspectiva romantică nutrește un dispreț referitor la partea financiară. Pe scurt: nu asociem niciodată iubirea cu banii. E ceva inadmisibil să aducem banii în poveste, mai ales la începutul relației.

Dacă  „ești arivist”, atunci poate „nu te interesează persoana mea”, poate „începi să fii prea pragmatic”. Așadar, mai bine să nu aducem în discuție perspectiva noastră legată de ce înseamnă banii pentru noi. Asta, la început.

Dar problema banilor începe să-și facă loc în dinamica relației, poate, mai târziu, când ajungem să locuim împreună, când începem să avem planuri.

Pentru cei pentru care limbajul dragostei este reflectat în gesturi, acestea contează mult. Dar partea financiară devine inevitabilă atunci când începem să ieșim împreună, când ne întrebăm cine plătește, cum împărțim. Plătește băiatul? „Facem fifty-fifty”, „we go dutch?”, ca să folosim un englezism.

Problematice sunt aspectele care apar atunci când valorile sau raportarea cuplurilor la finanțe e total diferită. Spre exemplu, pentru unii, banii înseamnă siguranță și, atunci, nevoia va dicta întotdeauna ca aceștia să strângă și să pună la ciorap, să facă investiții.

Pentru alții, banii ar putea să însemne libertate și nevoia de a cheltui acum.

Și aici se întâlnesc doi parteneri: unul vrea să pună la ciorap și să investească pentru zile negre.  Celălalt vrea, dimpotrivă, să-și trăiască viața și să cheltuie. Nu este vorba despre cine are dreptate sau care variantă e corectă. Aici este vorba de a lucra cu sine, fiecare, și de a vedea în ce măsură poate să-și flexibilizeze poziția.

Nu este vorba nici de a strânge tot timpul și a nu se mai bucura de ceea de ce trăiesc astăzi, dar nici de a da drumul la toate resursele pe care le au acum și a nu se mai gândi deloc la viitor. Și atunci e vorba de a permite partenerilor să învețe unul de la celălalt, de a găsi un echilibru.

Este o negociere constantă, dar important este ca aceste cupluri să devină conștiente, pentru că, de cele mai multe ori, majoritatea situațiilor dificile apar când există discuții legate de aspectele financiare sau de modul în care investesc banii sau nu-i investesc, fără să fie conștienți de povestea din spate.

De-abia în momentul în care cuplul începe să își pună întrebări despre asta, și cei doi încep să aducă aceasta în relație, se poate începe, de fapt, o conversație adevărată despre ce se întâmplă.

E ca și cum s-ar certa la etajul de sus al casei - o metaforă foarte frumoasă a relației, comparația cu casa -  dar nu povestesc despre lucrurile care sunt în subsol, de fapt despre povestea din spatele banilor.

Ascultă interviul integral cu Alina Uricec psiholog, trainer și coach.



Recente

Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg