Abandonat de mamă, Harry Belafonte a lucrat ca om de serviciu
Cântărețul de mare succes, actorul și activistul înflăcărat s-a stins din viață pe 25 aprilie, la 96 de ani. Care au fost momentele dificile care i-au marcat viața?
Născut în Harlem, New York, în 1927, Belafonte provenea dintr-o familie de imigranți din Jamaica, care veniseră în SUA pentru a avea o viață mai bună. Însă, nici în America nu mergeau cățeii cu covrigi în coadă, lucru pe care, cu mare dezamăgire, părinții lui l-au descoperit ulterior. Cu toată strângerea de inimă posibilă, mama regretatului artist a recurs la un gest extrem, fiind presată de toate greutățile întâmpinate în noua țară.
La numai un an și un pic de când îl născuse, mama lui Harry a luat o decizie sfâșietoare. L-a luat pe micuț în Jamaica și l-a lăsat acolo cu bunica lui. Îl abandonase! Belafonte a rămas în țara de origine a părinților lui 8 ani, timp în care a apucat să descopere felul de viață de-acolo, atât de diferit față de cel american.
Părinții lui Harry se gândeau că era mai bine pentru fiul lor să crească în Jamaica, departe de tumultul din Statele Unite, însă nimeni nu l-a întrebat și pe copil, care a dus cu el trauma de abandon toată viața.
Marea Britanie deținea încă Jamaica pe vremea când Harry Belafonte trăia acolo și copilul a văzut cu ochii lui colonizarea oamenilor de culoare. Cele mai multe familii lucrau pe plantații, iar micuțul Harry a fost nevoit să experimenteze și el munca grea și sărăcia lucie pe care cei mai mulți conaționali de-ai părinților lui Belafonte le trăiau zi de zi. Harry a ajuns, într-un final, în sânul familiei sale, în SUA, însă viața n-a fost numai lapte și miere nici acolo.
În New York, Belafonte a urmat orele liceului George Washington, iar, în restul timpului, stătea singur, în timp ce mama lui era plecată la muncă mai toată ziua. Mai mult, la școală întâmpina tot felul de probleme pentru simplul fapt că suferea de dislexie și nu reușea să țină pasul cu restul colegilor lui de clasă. Într-un final, a decis să renunțe la școală cu totul. Și să caute un domeniu de interes pentru el.
A renunțat la
școală și s-a înrolat în marină, pentru a merge pe front în cel de-al Doilea
Război Mondial. Aici a întâlnit diverse persoane care l-au încurajat să aleagă un domeniu artistic în care să activeze.
Totuși, până să dea lovitura în entertainmentul american, Harry Belafonte a muncit din greu. A lucrat ca om de serviciu într-o clădire din New York doar ca să se poată întreține. Dar nu s-a temut de muncă. Totuși, într-una din zile, s-a surâs norocul. Unul dintre locatarii din clădirea pe care o curăța Harry i-a oferit acestuia două bilete la teatru.
Spectacolul pe care l-a urmărit tânărul l-a impresionat extrem. Trebuia să facă astfel încât să lucreze și el în teatru, așa că le-a propus celor de-acolo să devină manager de scenă. Pe gratis. În timp ce lucra în culise, a avut șansa de a-l întâlni pe Sidney Poitier, cel care a devenit primul om de culoare care să câștige Oscarul.
Cei doi oameni de culoare au devenit prieteni în scurt timp și amândoi se străduiau să ajungă actori de referință. Nevoit să facă rost de bani, Harry s-a apucat să cânte în cluburi doar pentru a se întreține și a-și plăti cursurile de actorie. Însă, surpriză! Vocea lui este tot mai apreciată, iar prezența lui scenică, pur și simplu cuceritoare!
În 1953, Belafonte și-a lansat primul album, Calypso, pe care putem găsi unele dintre cele mai de succes melodii ale lui, printre care și „Banana Boat Song”. Albumul lui a devenit primul care a vândut 1 milion de exemplare într-un singur an și-a creat un nou sunet. Ulterior, a jucat și-n filme, îndeplinându-și astfel visul de-o viață.
