Amalia Kuglis le redă speranţa copiilor bolnavi de cancer
Este mică de statură, are un zâmbet de milioane şi un suflet generos, mereu în ajutorul celor greu încercaţi de viaţă. Pe scurt, aceasta este Ami, câştigătoarea din 2012 a campaniei „10 femei excepţionale“, organizată de revista noastră.
În portofoliul revistei tale de suflet,dragă cititoare,şi-au scris povestea vieţii,prin cuvinte simple,femei demne de laudă şi de respectul celor din jur.
Nu sunt de neam ales,vedete sau figuri celebre,ci doamne onorabile,atente cu ceilalţi şi mai ales preocupate să se implice dându-le o mână de ajutor celor greu încercaţi de soartă.
Dacă ar fi să le aşez
O astfel de scânteie este Ana Amalia Kuglis,de 27 de ani,din Timişoara.
Te invităm să citeşti povestea unui om frumos,care alină cu un zâmbet cald şi generos durerea copiilor bolnavi de cancer.
O propunere cu totul neaşteptată
După absolvirea Facultăţii de Psihologie,Amalia a fost trei ani cadru didactic preparator la universitatea din Timişoara. Apoi i-a cunoscut pe cei din echipa „Little People“ şi pe fondatorii asociaţiei,Katie şi Shajjad Rizvi,care i-au cerut ajutorul în recrutarea studenţilor voluntari. „M-am îndrăgostit instantaneu de munca lor şi de programele creative oferite copiilor şi tinerilor bolnavi. M-am înscris imediat ca voluntar şi am fost fascinată de munca şi de satisfacţia de a dărui necondiţionat!“,povesteşte Amalia.
Luptă contra cancerului alături de cei mici
După şase luni de voluntariat,Amalia a renunţat la cariera universitară şi s-a dedicat activităţilor Asociaţiei „Little People”.
De curând a făcut doi ani de când lucrează în acest domeniu şi se simte foarte împlinită. Cel mai mult îi place să combine abilităţile creative şi cunoştinţele acumulate la şcoală pentru a-i ajuta pe copiii bolnavi de cancer să lupte împotriva bolii.
„Transform seringile în fluturaşi şi secţiile din spital în loc de joacă. Alături de colegi,am conceput un program foarte ingenios,în care protagonistul,care se numeşte „Leul Curajos”,îi învaţă pe copii să spună „Nu mi-e frică!”,mărturiseşte ea.
Ce o motivează să continue
Amalia şi-ar dori să oprească timpul în loc pentru ca orele de joacă din spital să fie mai lungi decât dimineţile de tratament,pentru ca toate ideile frumoase să se concretizeze şi pentru ca oamenii să-şi găsească timp pentru cei dragi. „Ce mă motivează să merg mai departe? Ei bine,am o listă atât de lungă!”,răspunde Amalia. Şi,continuă ea,„nimic nu se compară cu zâmbetul şi dragostea cu care ne aşteaptă în fiecare zi copiii din spital. E o bucurie fără margini când văd că încă un tânăr se alătură Temerarilor,adică celor care au învins cancerul,şi că programele noastre îi ajută realmente.“
Schimbările încep cu fiecare om în parte
Munca Amaliei nu se termină nici pe departe aici. Are multe idei şi de-abia aşteaptă să le pună în practică. „În cadrul campaniei organizate de revista «Click! pentru femei»,am înţeles că oamenii speciali sunt astfel pentru că nu încetează să creadă că pot schimba lumea cu lucruri mărunte. Am întâlnit femei extraordinare care fac «minuni». Toate acestea m-au motivat să continui activitatea mea şi să nu uit niciodată că în jurul meu sunt o mulţime de oameni excepţionali,ale căror eforturi se vor uni la un moment dat pentru o lume mai bună!“,încheie ea.
Amalia are un suport nepreţuit în viitorul ei soţ,care o susţine şi apreciază tot ce face ea la Asociaţia „Little People“. Tot el are puterea să zâmbească chiar şi atunci când,pictând materiale creative pentru copii,logodnica lui mai dă cu pensula,din greşeală,şi pe parchetul din sufragerie.
O excursie de vis,premiul pentru activitatea Amaliei
Fiind câştigătoarea premiului cel mare al galei „10 femei excepţionale”,organizată de revista noastră,Amalia a primit cadou o excursie în Malta,alături de logodnicul ei. „Am fost impresionată să ating pietrele templelor megalitice din această ţară,vechi de 5.600 de ani,să vizitez cetăţi medievale,sate pescăreşti cu bărcuţe colorate şi biserici superbe. M-au impresionat oamenii de acolo,mi-a plăcut mâncarea lor tradiţională,friptura de iepure,şi m-a amuzat limba malteză,imposibil de pronunţat pentru mine”,ne-a povestit Amalia.
Un citat pe placul Amaliei:„Voi,copiii bolnavi,v-aţi câştigat viaţa pe care noi,oamenii obişnuiţi,am primit-o în dar. De aceea,voi sunteţi cei care ştiţi să o preţuiţi cu adevărat!“Dr. Rodica Cosnarovici