Andreea Bălan şi-a anulat vacanţa în Grecia din cauza fostului soţ. Ce a făcut George Burcea

1 andreea balan cantareata jpg jpeg

Despărţiţi de 8 luni, Andreea Bălan şi George Burcea au luat-o fiecare pe drumul lui. Cu toate acestea, divorţul încă nu s-a încheiat, iar tensiunile cresc cu cât se apropie ziua de 1 octombrie, când cei doi se vor întâlni în instanţă.

Recent, Andreea a scris pe contul ei de Instagram că i-a cerut lui George Burcea să semneze o împuternicire pentru a pleca împreună cu fetiţele şi mama ei în vacanţă în Grecia. Acesta însă nu a răspuns la telefon, pe motiv că s-ar afla la filmările unei emisiuni. Vizibil deranjată de situaţie, Andreea a ţinut să le explice fanilor ei toată situaţia.

,,Acum 6 zile am primit cadou de la o agenţie de voiaj o vacanţă de 7 zile (22 august - 29 august) în Grecia pentru mine, Ella, Clara şi mama mea. Pentru a părăsi ţara împreună cu fetele mele, aşa cum este legal, aveam nevoie de o împuternicire notarială din partea tatalui lor. L-am contactat telefonic pe tatăl copiilor, însa la telefon mi-a răspuns un prieten, care mi-a spus că se află la filmarea unei emisiuni şi că este imposibil de contactat până la jumătatea lunii septembrie. Am luat legătura telefonică cu producătorii emisiunii respective, pentru a-i întreba dacă există posibilitatea ca un notar pubilc să ajungă la locul filmării pentru semnarea actelor. Mi s-a comunicat, tot telefonic, că această posibilitate nu există întrucât concurenţii se află în izolare strictă şi nu au acces la nicio cale de comunicare. În nicio clipă nu am sugerat sau dat de înţeles că-mi doresc înlăturarea lui din emisiunea respectivă sau orice alt proiect. Din contra, mă bucur pentru realizările lui, având în vedere că şi el are resonsabilităţi egale faţă de copiii noştri.

Andreea a spus că a înţeles situaţia, ştiind cum funcţionează acest gen de emisiuni, de acceea a fost nevoită să refuze vacanţa primită în Grecia, optând pentru un sejur în România, pentru săptămâna viitoare.  

,,Având în vedere că mi-am trăit mereu viaţa după principii solide şi morale, sunt sigură că şi de această dată, adevărul va ieşi la iveală”, a încheiat cântăreaţa.

Recent, George Burcea, fostul soţ al Andreei Bălan, şi-a anunţat participarea la noul sezon al show-ului Ferma, transmis de Pro TV.

Mai citeşte şi: Cine sunt primii concurenţi care intră în ferma 

Sursa foto: Instagram/ andreeabalanofficial



Recente

Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg
Mary Berry  foto   Profimedia jpg