Barack Obama, primul președinte care a câștigat un Emmy?

Fostul președinte american a primit laude și trofee întreaga sa carieră politică. Însă, în mod surprinzător, a luat acasă și un Emmy, premiul destinat actorilor de televiziune.

image

Revista TIME l-a numit Persoana Anului în 2008, după ce fusese ales președinte pentru prima dată, după care, în 2012, a primit aceeași distincție, susține CBS News, cu ocazia celui de-al doilea său mandat prezidențial. Comitetul norvegian i-a acordat Premiul Nobel pentru Pace în 2009, iar, în urma unui sondaj din 2021, americanii l-au votat „Cel mai bun președinte al SUA” din ultimii 40 de ani.

Mai mult, Obama este câștigătorul a două premii Grammy, ambele la categoria „Cel mai bun album vorbit” – unul, în 2006, când a narat autobiografia „Dreams from My Father”, și celălalt, în 2008, pentru audiobook-ul lui „The Audacity of Hope”, ne informează Reuters. Și, pe lângă toate acestea, Barack se poate mândri, mai nou, și cu un Emmy.

Pe 3 septembrie 2022, fostul șef de stat american a primit Emmy-ul 2022, la categoria „Cel mai bun narator”, pentru munca sa depusă la realizarea documentatului „Our Great National Parks”, în special pentru primul episod, „A World of Wonder”.

Documentarul, care are cinci părți, este produs de compania soților Obama, Higher Ground, ca urmare a contractului semnat de Barack și Michelle cu cei de la Netflix. Fiecare episod ne arată peisaje de basm și animale din întreaga lume, din Indonezia până în Australia și Kenya.

„Un pește care poate merge. Hipopotami care fac surf și încearcă să prindă fiecare val. Specii care nu mai pot fi găsite nicăieri pe Pământ”, ne spune cel de-al 44-lea președinte american în trailer-ul seriei decumentare.

Totuși e primul președinte care a câștigat un Emmy?

image

O singur alt președinte american a mai primit, în viața lui, un premiu Emmy: Dwight Eisenhower. În 1956, „Ike” a primit premiul onorific după ce susținuse o conferință de presă televizată cu un an înainte, prima organizată vreodată de un președinte american.

Obama mai are puțin și face rost de toate premiile importante din showbiz - Emmy, Grammy, Oscar și Tony. O infimă parte din celebritățile de la Hollywood au reușit să aibă toate aceste premii - Whoopi Goldberg și Rita Moreno, mai exact – iar Barack Obama e pe urmele lor.

Foto - Shutterstock



Recente

Alicia Keys  foto   Profimedia jpg
Whitney Houston  foto   Profimedia jpg
Melissa Gilbert  foto   Profimedia jpg
Shani Twain  foto   Profimedia jpg
Amber Heard  foto   Profimedia jpg
Rebel Wilson  foto   profimedia jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
nunta cântăreței Dua Lipa  foto   Instagram jpg
Royal Ascot 2026  sursa foto   Profimedia jpg
2392286 jpg
Olivia Wilde  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 06 17 at 12 25 08 jpeg
Shakira  foto   Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
meghan markle profimedia jpg
medium shot woman packing jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg
Bruce Willis cu soția  foto   Profimedia jpg
COREY FELDMAN  foto   Profimedia jpg