Ce e sindromul Angelman? Actorul Colin Farrell, despre fiul său: „Noi ne chinuim!”

Actorul de la Hollywood a vorbit pentru prima dată despre boala pe care o are fiul său și-a lansat o fundație, în numele său, care să sprijine oamenii cu dizabilități intelectuale.

image

Fiul lui Colin Farrell, James, care are 20 de ani acum, a fost diagnosticat cu sindromul Angelman când avea 2 ani și jumătate, ne-a dezvăluit recent actorul de origine irlandeză într-un interviu acordat celor de la People.

„Singurul motiv pentru care am ales să vorbesc despre acest subiect este că nu-l pot întreba pe James dacă-și dorește asta sau nu…”, a început vedeta să spună. „Adică pot. Vorbesc cu James ca cu o persoană de 20 de ani și este perfect fluent în engleză, are o abilitate cognitivă potrivită vârstei lui. Dar nu pot discerne un răspuns clar din partea lui legat de cât de corfortabil e cu asta sau nu, așa că a trebuit să iau o decizie în funcție de cum e el și cât e bun e el la suflet…”, a continuat Farrell.

Dar ce este sindromul Angelman?

Dacă îl întrebi pe Colin, o să-ți spună că nu e nimic altceva decât „unul dintre acele lucruri cu care părinții se chinuie mult”. Angelman este o tulburare genetică care afectează mai ales sistemul nervos. Simptomele includ un cap mic și un aspect facial specific, dizabilitate intelectuală severă, dizabilitate de dezvoltare, vorbire limitată, probleme de echilibru și mișcare, convulsii și probleme de somn.

„Din fericire, James n-a mai avut convulsii de vreo 10-11 ani, dar am fost prin ambulanțe, la spital cu el…”, a recunoscut actorul de la Hollywood. Vedeta a ținut să precizeze că multă lume se chinuie să aibă grijă de câte un membru al familiei care a fost diagnosticat cu acest sindrom și că statul american nu oferă ajutor decât până ce pacientul face 21 de ani.

„Eu o duc bine, după o carieră actoricească de peste 20 de ani, dar tot mă chinui să găsesc ajutorul pe care James îl merită”, a ținut să precizeze cel care a lansat o fundație în numele copilului său.

Simplul fapt că l-a privit pe fiul său crescând, Colin Farrell a descoperit că „trupul uman este o adevărată minune, pentru că îl văd pe el cum se chinuie cu lucrurile pe care noi le luăm de-a gata, nici nu ne gândim la ele. Vreau ca lumea să se poarte frumos cu James… să fie bună cu el și să-l respecte…”, a conchis celebrul tată.

foto - Shutterstock



Recente

copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg
Julia Roberts cu familia  foto   Profimedia jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
planets solar system jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  14 2026 jpeg
Taylor Swift  foto   Profimedia jpg
Vera Wang  foto   Profimedia jpg
Cara Delevingne  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Gemini Generated Image cunzt7cunzt7cunz png
Jane Seymour  foto   Profimedia jpg
Thylane Blondeau  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon (1) jpg
Kate Victoria Tunstall  foto   Profimedia jpg
Kanye West  foto   Instagram jpg
Mickey Rourke  foto   Profimedia jpg