Deschizătoare de drumuri. Coco Chanel a inventat moda tenului bronzat din greşeală

Până pe la mijlocul anilor '20, lumea bună se afişa cu pielea cât mai albă, fără pic de bronz de la soare. Şi de-abia după ce a coborât designerul vestimentar Coco Chanel de pe un yacht, în Cannes, în anul 1923, a devenit şi bronzul o modă care este apreciată şi-n prezent.

Imediat ce vine căldura, reprezentantele sexului frumos se preocupă, în zilele noastre, să afişeze o piele cât mai atrăgătoare. Ce înseamnă asta? Lipsită de imperfecţiuni, evident, şi cât se poate de bronzată. Artificial sau natural, bronzul este la mare căutare de ceva ani buni încoace. De ce? Pentru că ascunde sau estompează micile defecte – precum cicatricile, celulita sau porii măriţi – şi conferă tenului un aspect uniform, plăcut la vedere.

Pielea palidă, semn al avuţiei

Înainte de croaziera mediteraneană a lui Chanel cu Ducele de Westminster – care avea să schimbe percepţia mondială asupra bronzului – nimeni nu-şi dorea să fie prins de soare. Atât americanii înstăriţi, cât şi europenii ce aparţineau clasei superioare ca statut social se fereau cât de mult puteau de razele soarelui. De fapt, oamenii bronzaţi erau doar cei care munceau pământul, cei care făceau parte din cea mai săracă pătură socială, drept urmare toată lumea bună se ferea să se afişeze vreodată cu pielea mai închisă la culoare.

Persoanele înstărite se presupunea că petreceau timpul în interior, la cine de soi, luate în companie selectă, fiind o gazdă primitoarea sau un musafir plăcut, nicidecum afară, sub soarele arzător şi necruţător cu pielea lor fină. Slujitorii erau adesea la munca câmpului şi se bronzau intens în timp ce-şi desfăşurau activitatea în condiţii dure, indiferent de vreme.

Se purta decolorarea tenului

Dacă ajungeau să se bronzeze cumva şi femeile bogate, în eventualitatea că umbreluţa lor n-a fost prea eficientă când au servit ceaiul în grădină, existau mai multe metode de decolorare a pielii cu tot felul de înălbitori sau pudre ce efect de înălbire. Iar, la plajă, se purtau costumele de baie cu mâneci lungi, bonetele, parasolarele şi chiar mănuşile, pentru a nu risca apariţia pistruilor sau, mai rău, a bronzului.

Chanel devenise oricum cunoscută pentru îmbinarea pe care o făcea între clasa mijlocie şi cea de mijloc. În ce sens? Prinţesa Bibescu a ţinut să facă lumină cu privire la acest subiect în 1926: „Ea a impus sărăcia femeilor bogate, le-a determinat să poarte tricoturi, hainele săracilor, şi le-a convins pe femeile care posedau bijuterii spectaculoase să poarte accesorii false.‟

Libertatea femeilor La acea vreme, industrializarea şi-a spus şi ea cuvântul. Clasa muncitoare a început să-şi petreacă timpul în interior, în fabrici şi uzine, în timp ce bogătaţii mergeau tot mai des în vacanţe exotice, pe plaje minunate, unde nu se mai puteau feri de soare. Dacă aveai pielea palidă, fără să fie bronzată deloc, însemna că îşi petreci 18 ore pe zi muncind şi nu savurând un cocktail pe o pajişte sau plajă superbă.

În momentul în care Coco s-a dat jos de pe yacht, în 1923, societatea fremăta deja din cauza schimbărilor. Cei avuţi începeau să accepte expunerea la soare pentru motive medicale, însă Chanel a fost cea care le-a schimbat percepţia complet şi a transformat bronzul într-o modă. Brusc arătai bine dacă erai bronzat!

Cu faţa toată bronzată din croazieră, Coco reprezenta acea viaţă privilegiată la care aspirăm cu toţii. Nu-i de mirare că, după acea călătorie, toate femeile voiau să fie şi să arate ca ea, îşi doreau un bronz ca al femeii moderne, care se bucura de libertate şi prosperitate. E posibil să se fi întos din Côte d'’Azur cu cu nasul tot decojit, însă i-a plăcut atât de mult noul ei look, încât l-a folosit şi profesional.

Schimbarea percepţiei

În anii '20, Chanel a şocat întregul mapamond când a folosit modele bronzate pentru una dintre noile ei colecţii de vară. Iar acest lucru n-a făcut decât să promoveze şi mai mult bronzul. În câţiva ani, tenul bronzat a devenit o modă cu adevărat. În 1927, Vogue a pus pe copertă un manechin bronzat, iar, în 1934, F. Scott Fitzgerald a publicat Tender Is the Night, în care descria vedete bronzându-se pe plajele din Riviera Franceză.

Foto - captură The Greeks Had a Word for Them (1932)