Din ce aluat ies oamenii adevăraţi?

Ce şanse au copiii care provin din familii dezbinate, bătuţi de tată şi părăsiţi de mamă, să aibă o viaţă normală? Andreea Băcanu şi Răzvan Gheorghe, doi tineri din Ploieşti, au demonstrat, chiar şi atunci când destinul ţi-e potrivnic, că poţi ajunge acolo unde îţi doreşti!

E posibil să fi trecut pe lângă ei şi să-i fi văzut cerşind la colţul străzii.

Sau i-ai văzut bântuind prin gări,murdari şi cu o pungă în mână. I-ai ocolit uitându-te cu milă şi oroare,gândind că pentru ei nu există niciun viitor.

N-ai crede că brutarul de la covrigăria din colţ sau funcţionara de la bancă ar putea fi unul dintre acei copii.

Povestea Andreei Băcanu şi cea a lui Răzvan Gheorghe sunt desprinse din acelaşi peisaj al destinelor fără speranţă,sortit copiilor nimănui.

Ei au avut însă noroc! În inimile oamenilor de la Fundaţia Concordia au găsit calea spre o viaţă normală şi spre visuri împlinite.

În voia sorţii

Andreea Băcanu,o tânără de 23 de ani din Ploieşti,avea o copilărie normală până când părinţii ei au rămas fără locuri de muncă şi fără casă.

A găsit imediat un refugiu la bunica maternă,care întotdeauna a avut grijă de ea.

Dar ceilalţi trei fraţi ai ei au trebuit să-şi urmeze părinţii în periplul lor spre sărăcie şi violenţă.

După luni întregi de chinuri,fratele cel mic a văzut în viaţa de pe stradă singura salvare.

Aici l-au găsit asistenţii socali şi l-au adus la Fundaţia Concordia.

În următoarele zile,Andreea şi ceilalţi doi fraţi au fost aduşi la această fundaţie.

Nici nu-şi imaginau că destinul lor făcea o întorsătură de 180° şi le dădea şansa unei vieţi mai bune.

Andreea este mândră că este educator

A doua familie

„Concordia mi-a fost a doua familie. În primele zile am fost speriată deoarece nu ştiam ce se va întâmpla cu mine,însă îmi aduc aminte că m-a bucurat nespus vestea că o să merg la şcoală. Aici am învăţat să am din nou încredere în oameni“,povesteşte Andreea.

Andreea,alături de copii ca şi ea,care au nevoie de o familie adevărată

O şansă şi pentru ceilalţi

Pentru ea,Concordia a însemnat şcoală,prieteni,dragoste,familie,siguranţă.

De fapt,tot ce are nevoie un copil pentru a fi fericit.

S-a gândit că există o mulţime de alţi copii care au nevoie de cineva care să-i înveţe să zâmbească şi să meargă mai departe.

Aşa că,în 2008,Andreea a devenit voluntar în fundaţia care i-a fost casă şi familie.

Cel mai preţios dar:zâmbetul copiilor fără familie

„Acum sunt educator în locul unde am crescut. Am grijă de doisprezece copii.

Îmi place această meserie. Întotdeauna m-am uitat cu admiraţie la educatorii care m-au crescut.

Cel mai mândră sunt însă de faptul că sunt studentă în anul II la Facultatea de Ştiinte Economice,din Ploieşti.“

Strada,singura casă!

Pentru Răzvan Gheorghe,copilăria a însemnat ani de cerşit pentru ca tatăl lui să aibă bani de băutură.

Răzvan şi-a împlinit visul:lucrează într-un restaurant din Austria

Mama sa a murit pe când avea 2 ani,iar el şi cei doi fraţi mai mari,Ramona şi Augustin,au rămas în grija tatălui.

Strada li s-a părut un loc mai bun decât ceea ce numeau acasă.

Avea 3 ani când a învăţat ce culoare are asfaltul pe care trebuia să doarmă.

Patru ani au supravieţuit pe străzi cei trei fraţi. Acolo i-au găsit cei de la Concordia.

Cu mâinile întinse

Mă întreb ce-o fi în inima unui copil de 7 ani ca,după atâţia ani de cerşit,să intre dintr-odată într-o lume caldă,în care nu te mai gândeşti la foame,la frig sau la frică.

În care mâinile nu se mai întind spre un colţ de pâine sau un ban,ci spre un stilou sau o minge de fotbal.

Meseria de brutar pe care a învăţat-o aici i-a deschis uşa spre Austria.

Când visurile devin realitate

„Acum 8 luni,visul meu de a lucra într-un restaurant din Austria a devenit realitate.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi le mulţumesc celor din familia Concordia care m-au ajutat şi m-au susţinut“,spune Răzvan.

În loc de epilog

Despre reuşitele celor de la Fundaţia Concordia mai ştim poveşti!

E de-ajuns să vă spunem că o mână de austrieci au văzut în aceşti copii ai nimănui nişte oameni adevăraţi. I-au smuls din mrejele străzii şi i-au trimis la şcoală.

I-au învăţat să frământe aluatul de pâine şi să facă prăjituri minunate.

Vei afla poveştile lor incredibile în numerele viitoare ale revistei noastre!