Édith Piaf a fost numită „Mica Privighetoare“, pentru vocea ei tulburătoare şi tristeţea din glas. Ştiai că strada i-a fost casă mult timp?

1 profimedia 0295013532 jpg jpeg

La fel ca Marseilleza şi steagul roşu-alb-albastru, vocea ei se identifică cu moştenirea franceză, cu Parisul şi cu vremurile în care moda şi muzica au făcut din Hexagon un reper cultural.

În glasul ei se simte toată frumuseţea şi toată drama Parisului. Ea însăşi era una dintre cele mai mari tragediene, iar cântecele ei aveau umbrele şi tuşele groase ale unei vieţi trăite mereu la limită. Cum altfel, când în acel trup micuţ, de 1,47 m, înveşmântat mereu în negru, se adunaseră pasiuni şi dezamăgiri, vise şi neîmpliniri, amintiri şi revolte, un întreg noian de trăiri care răzbăteau ca un fluviu prin vocea ei puternică, al cărei ecou se lovise ani în şir de zidurile mahalalelor şi de tavanele cabareturilor. O voce care, în final, trăda suferinţe, boli, traume din accidente, amorţite prea des şi prea mult cu alcool şi stupefiante.

Strada i-a fost casă mult timp

E povestea incredibilă a fetiţei Edith Giovanna Gassion, născute sub un felinar de pe strada Belleville, la nr. 72, într-unul dintre cele mai sărace cartiere pariziene. Doi poliţişti au asistat la aducerea ei pe lume, iar un spital din apropiere i-a înregistrat naşterea pe 19 decembrie 1915. De altfel, strada îi va fi casă mult timp, părinţii ei fiind cumplit de săraci: mama, Anita Maillard, artistă ambulantă de origine italo-algeriană, cunoscută prin barurile din Belleville sub numele de Line Marsa şi alcoolică fără scăpare; tatăl, Louis Gassion, un acrobat contorsionist de circ, cu un singur geamantan drept avere, mobilizat pe front. În anii Primului Război Mondial, fetiţa e trimisă în stânga şi-n dreapta, mai întâi la bunica maternă, la fel de săracă şi alcoolică ca mama, care-o ţinea plină de păduchi şi de râie şi-i dădea în biberon lapte amestecat cu vin roşu; apoi la bunica paternă, matroană de bordel în Bernay, care a crescut-o până la şapte ani printre prostituate şi i-a vindecat ochii de keratită, o boală care era cât pe ce s-o orbească.

Reîntors de pe front în 1922, tatăl a luat-o cu el la Paris, dar, în loc s-o trimită la şcoală, a dus-o la un circ ambulant, după care a pus-o să-l asiste la demonstraţiile stradale, care nu prea mai aveau succes. Pentru a-l ajuta, Édith a început să cânte în faţa trecătorilor, întinzându-se după fiecare bănuţ aruncat. Astfel, şi-a trăit copilăria şi adolescenţa, adunând un repertoriu muzical despre angoasele unei lumi a periferiei şi a sărăciei, acele „chansons réalistes“ despre care avea să vorbească toată Franţa.

La 17 ani, a devenit mamă

Scăpată de sub tutela tatălui la 15 ani, a încercat să fie servitoare, dar nu i-a plăcut. Însoţită de sora sa vitregă, Simone Berteaut, a continuat să cânte prin cafenele şi hoteluri rău famate, căutând protecţie în cercurile hoţilor şi proxeneţilor. La 17 ani, Édith a rămas însărcinată cu un anume Louis Dupont şi a născut o fetiţă, pe Marcelle, unicul ei copil. La fel ca propria-i mamă, o lăsa pe micuţă singură sau în grija tatălui, iar neglijenţa ei avea să provoace dezastrul: la doi ani, fetiţa a murit de meningită.

Citeşte şi: Cine a fost marea iubire a lui Edith Piaf. Doar moartea i-a despărţit

Zborul artistic

În 1935, şansa îi surâdea pentru prima oară. Descoperită în cartierul Ėtoile (ce nume predestinat, Steaua!) de Louis Leplée, proprietarul cabaretului Le Gerny’s de lângă Champs-Élysées, ajunge să cânte sub numele de scenă „Môme Piaf“ (mica vrăbiuţă), fiind remarcată de artistul Maurice Chevalier şi impresarul de radio Jacques Canetti. La sfârşitul anului, vocea i-a fost imprimată şi pe disc, cu melodia „La foule“, care a isterizat Parisul. Dar când protectorul ei, „Papa Leplée“, a fost găsit asasinat, suspiciunile au vizat-o direct. Şicanată de presă, s-a refugiat pe Coasta de Azur, trăind de pe urma unor spectacole aranjate de Canetti. Revenită la Paris un an mai târziu, şi-a găsit refugiul în relaţia cu textierul Raymond Asso. El a relansat-o sub numele Édith Piaf, a învăţat-o să se îmbrace şi să se machieze, i-a compus un repertoriu original („Mon légionnaire“, „C’est lui que mon coeur a choisi“, „Le petit monsieur triste“), făcând uitat scandalul din presă. În ’38, apărea în deschiderea concertului lui Charles Trenet, la ABC Theater, succesul consacrând-o drept noua stea a muzicii franceze.

Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, vocea sa anima petrecerile din Paris, dar şi linia frontului şi nu refuza nici recitalurile de la Berlin, la invitaţia autorităţilor germane. După ce i s-a reproşat că a fraternizat cu naziştii, la finalul războiului s-a aflat că era de partea Rezistenţei şi că facilitase evadarea a peste 200 de prizonieri francezi şi fuga mai multor evrei.

Iubirile care i-au ostenit sufletul

După Raymond Asso, mobilizat pe front, Édith s-a iubit cu actorul debutant Paul Meurisse, pe care l-a părăsit pentru compozitorul Michel Emer, care i-a scris „L’accordéoniste“ şi „Le disque usé“. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, refugiată în zona liberă, l-a ascuns pe Emer, care era evreu, apoi pe Norbert Glanzberg, un iubit tot evreu şi compozitor. A urmat ziaristul Henri Contet, care, deşi  însurat, s-a instalat cu ea la Paris. În paralel, o dragoste furtunoasă s-a aprins între ea şi un tânăul Yves Montand, pe care l-a propulsat în concertele sale. Dar marea ei dragoste avea s-o întâlnească la New York: boxeurul algerian Marcel Cerdan, însurat şi cu doi copii, pe care l-a numit „le meilleur amant du monde‟ (cel mai bun amant din lume). Tragedia a făcut ca, după un an, acesta să-şi piardă viaţa într-un accident aviatic, deasupra Insulelor Azore, în timp ce zbura spre America la chemarea ei. În seara tragediei, Édith avea spectacol şi, după o doză de morfină, a urcat pe scenă şi i-a dedicat „L'hymne à l'amour“, leşinând după versurile „Dumnezeu îi reuneşte pe cei ce se iubesc“. Piaf şi-a reproşat toată viaţa: „Eu l-am omorât!“.

A ajuns, totuşi, la altar, chiar de două ori: prima dată cu cântăreţul Jacques Pills (1952-1957), pe care l-a înlocuit cu Georges Moustaki (cu care a creat melodia „Milord“) , iar a doua oară cu Théo Sarapo, un hairstylist şi artist cu 20 de ani mai tânăr ca ea, despre care se spune că era homosexual. Căsătoria lor a durat din 1962 până la moartea artistei, anul următor.

Pe 11 octombrie, cu ochii umeziţi de lacrimi, s-a stins din cauza unei hemoragii declanşate de insuficienţa hepatică, în aceeaşi zi cu Jean Cocteau, marele ei prieten dramaturg. Trupul ei a fost dus în secret la Paris, dar Arhiepiscopul de Paris a refuzat sa-i facă slujba de înmormântare, din cauza trecutului ei scandalos. Totuşi, s-au rugat pentru ea peste 40.000 de oameni veniţi la cimitirul Pére Lachaise. A fost prima dată după Război când circulaţia a fost întreruptă în capitala Franţei pentru a permite unei mulţimi imense de admiratori, circa 160.000 de oameni, să-i aducă un ultim omagiu.

@profimedia, instagram



Recente

prenume bebelus jpg
Ivanka Trump, Donald Trump  sursa   Shutterstock jpg
Ce averi au celebritățile de la Hollywood jpg
actrița Jessica Alba  sursa   Shutterstock jpg
Click  jpeg
1 printul william shutterstock 1288925734 jpg jpeg
kim kardashian jpg
Olivia Newton John, ultimul mesaj  sursa   Shutterstock jpg
Brendan Fraser jpeg
Chandler Bing jpeg
Ajungem MARI Suflet fragil, caut o inimă mare (1) png
Regina Elisabeta a II a jpg
Jennifer Lopez si Jennifer Garner jpg
Hugh Jackman și soția  foto   Shutterstock jpg
brad de Crăciun  sursa   Shutterstock jpg
ok Razvan Popescu (2) jpg
Selena Gomez jpg
Printesa Aiko a Japoniei jpeg
Katherine Hepburn jpg
Shania Twain, abuz sexual  sursa   Shutterstock jpg