Elisabeta Lipă: «Dacă într-o căsnicie ar fi totul roz, te-ai plictisi»

Ne-am întâlnit într-o dimineaţă la Clubul Dinamo. Energică şi mereu pusă pe treabă, Elisabeta Lipă m-a impresionat prin hotărârea şi pasiunea cu care se dedică muncii.

În plus,mi-a povestit despre familie şi despre cum îşi petrece timpul liber.

La ce aţi renunţat?

Cine spune că poţi să faci performanţă fără sacrificii,în orice domeniu,nu numai în sport,este departe de adevăr. Renunţările mele sunt enorme. Dar le-am acceptat,mi le-am asumat şi le-am făcut cu un singur scop:să ies campioană! N-a fost uşor să stau departe de soţ şi de copil,când eram în cantonament,dar rezultatele au fost pe măsură. Chiar şi acum mi-e dor să stau în casa mea,pentru că sunt o persoană foarte ocupată. De aceea,când prind un weekend liber,simt nevoia să stau acasă.

Aţi mai visat la altceva în afară de canotaj?

De mică am fost ambiţioasă şi mi-a plăcut sportul. Ca drept dovadă,din şcoala generală am făcut atletism şi am participat la competiţiile sportive din acea vreme. Mi-a plăcut întotdeauna să câştig,dar nu-mi imaginam pe vremea aceea că o să ajung canotoare. După ce am jucat baschet,am fost selecţionată la canotaj şi atunci am început să prind drag de acest sport.

Ce părere aveţi despre canotajul românesc actual?

Este o diferenţă foarte mare între ceea ce am făcut în anii 80,atunci când am început să practic această disciplină,şi între ceea ce se practică acum. Normal că toate lucrurile au evoluat,dar nu neapărat în bine. Ceea ce mă deranjează la generaţia asta de sportivi este mentalitatea. Ţelul lor nu mai este victoria. Îşi doresc să aibă rezultate bune,dar cu muncă puţină,vor mulţi bani,dar fără sacrificii,sunt mofturoşi şi veşnic nemulţumiţi. Parcă nu-i mai atrage să audă imnul pe podium şi să vadă tricolorul cum flutură.  

Nu v-a tentat străinătatea pe timpul comunismului?

Niciodată nu m-a tentat,deşi am avut multe ocazii şi propuneri să merg la cluburile din străinătate. Dacă acceptai acest lucru pe timpul lui Ceauşescu,era ca şi cum renunţai la familie. Eu sunt dependentă de noţiunea de „acasă”,îmi place să fiu aproape de familie şi de cei dragi. Nu m-aş fi putut acomoda cu viaţa de pe alte meleaguri,lumea de acolo mi se pare mai rece. După Revoluţie,nici n-a mai contat,pentru că poţi oricât să vizitezi alte ţări.

Ce preferaţi:să fiţi preşedintă de club,poliţistă sau sportivă?

E greu de spus. La ora actuală,tânjesc după viaţa de cantonament. Dacă mă întrebai pe vremea aceea,mi-aş fi dorit să stau cu familia. În plus,viaţa de poliţistă nu pot să spun că este grea pentru că-mi place. M-am transferat la clubul Dinamo deoarece mi-am dorit să devin poliţistă. Ştiam că în paralel cu performanţa şi cu studiile,opţineam un grad militar. Cea mai mare provocare a fost ca la 40 de ani să ies campioană olimpică,pentru că mi-am dorit să ajung chestor de poliţie. Îmi place uniforma,nu este o povară pentru mine. Oricărui sportiv îi doresc să aibă parte de zilele frumoase de care am avut parte,iar toată această fericire nu poţi s-o ai dacă nu depui mult efort.

Ce aţi făcut cu primii bani câştigaţi din sport?

Şi în comunism se câştigau bani din sport,dar mult mai puţin decât acum. Din primii bani câştigaţi,am ajutat-o pe sora mea mai mare. Ea avea un copil şi am considerat că are mai multă nevoie de ei,mai ales că eu la 16 ani aveam totul asigurat. După ce m-am căsătorit mi-am dorit şi eu o casă,o mobilă,o maşină şi aşa mai departe.

Elisabeta reuşeşte să îmbine viaţa profesională cu cea personală

Cum vă înţelegeţi cu fiul dumneavoastră,Dragoş?

M-am căsătorit de foarte tânără,la 21 de ani. Anul trecut am făcut 25 de ani de căsătorie şi am un  băiat care împlineşte 14 ani,elev în clasa a opta la „Colegiul german Goethe”. Sunt mulţumită de el,este un copil bun,sensibil. Probabil sensibilitatea asta a crescut odată cu lipsa mea de acasă,pentru că e destul de mămos. Îmi dorec să stau cât mai mult cu el,să facem diferite activităti,dar şi la ora actuală,din cauza treburilor,trebuie să-l privez. Întrucât sunt şi preşedintele Federaţiei Dinamo,am tot felul de competiţii şi de probleme,dar încerc să combin viaţa personală cu cea profesională.

Alături de fiul ei

Aţi vrea ca el să vă calce pe urme?

Dragoş devine adolescent,dar rămâne tot copilul meu. De fiecare dată îi spun să-mi zică orice,chiar şi prostiile pe care le face. Îmi moşteneşte ambiţia,caracterul şi-i place sportul de performanţă. Din păcate,pentru Dragoş,performanţa mea este un handicap. Vrea să câştige din prima şi crede că mă dezamăgeşte dacă n-o face. Îi spun mereu că nu poţi să ai rezultate din prima şi că nu trebuie să facă sport de performanţă dacă el simte că n-are vocaţie pentru treaba asta. Dar mişcare trebuie să facă,pentru că sportul te ţine sănătos,te dezvoltă armonios,îţi formează caracterul şi te disciplinează.

Ce vă place să faceţi în timpul liber?

De unde timp liber?! Anul acesta,nunţile şi botezurile mi-au mâncat foarte mult timp. Când am un sfârşit de săptămână liber,îl duc pe Dragoş la meditaţii pentru limba germană. Apoi facem ce vrea el:mergem prin Mall,la un film,cu rolele prin parc.

Da! Poate nu pe cât ar trebui,greşesc şi eu ca orice om,dar nu mă îndoiesc de El. Dumnezeu mi-a demonstrat de atâtea ori că este român,încât n-aş putea să-i neg existenţa.

Ce apreciaţi la soţul dumneavoastră?

În primul rând,sinceritatea,prezenţa agreabilă,posibilitatea comunicării,nu neapărat un fizic de invidiat pentru că frumuseţea şi tinereţea sunt trecătoare. Apoi să aibă o prezenţă,un caracter,caracterul contează enorm de mult.

Cum l–aţi cunoscut pe soţul dvs.?

În cantonament,la Piatra Arsă. El n-a făcut sport de performanţă,dar era îndrăgostit de munte şi colinda munţii în fiecare weekend. Ne-am întâlnit de câteva ori în cursul verii,dar programul meu era aşa de încărcat încât ne vedeam foarte rar. Ne-am reîntâlnit după Olimpiadă şi după un an ne-am căsătorit.

Aţi avut parte de o surpriză sau de o cerere în căsătorie tradiţională?

Ca şi la o nuntă pe fugă... sâmbătă am avut nunta,duminică,pauza de după,şi luni eram deja în cantonament. Sacrificiile au fost enorme,dar nu-mi pare rău de nimic.

Poliţistă fiind,aţi fost tentată să aduceţi disciplina şi acasă?

De la disciplină pleacă totul. Dacă viaţa ta este un haos,n-o să ai niciodată un program bine stabilit. Eu încerc pe cât posibil să-l fac pe Dragoş să înţeleagă aceste lucruri,la fel cum şi eu am fost învăţată. Şi de fiecare dată îi reamintesc să nu uite de unde a plecat şi să ţină cont de cei şapte ani de acasă. Asta contează enorm de mult:să respecţi,dacă vrei să fi respectat!

Ce aţi recomanda unui cuplu?

Cine spune că nu are probleme în căsnicie,minte cu neruşinare. Dacă într-o căsnicie ar fi totul roz,te-ai plictisi. Şi atunci ai căuta îţi găseşti de treabă unde nu trebuie. Într-o căsnicie,balanţa trebuie să fie echilibrată,cei doi parteneri trebuie să se bazeze pe sinceritate. Orice om este sortit greşelii,dar când există o comunicare cu partenerul,lucrurile se vor rezolva mult mai repede. Lucrurile se complică mai ales când există şi un copil la mijloc. Trebuie să aibă şi mamă şi tată pentru că ei sunt şi de obicei copilul face ce a văzut prin casă.

Casetă

Ce o enervează la un bărbat

Of ...dar câte nu mă enervează! Încerc să trec cu vederea şi nu pot. Indisciplina este un lucru care mă scoate din sărite. Îmi place să văd un bărbat că este organizat şi că poate susţine financiar o familie.

Minciuna este un alt defect care nu-mi place. Orice ar fi,prefer ca soţul meu să-mi spună adevărul şi să găsim împreună o soluţie.

Lipsa de interes este foarte enervantă. Mă doare să văd un bărbat pe care nu-l deranjează nimic şi care nu are sânge în vene. De multe ori stau şi mă întreb:cine mai munceşte în ţara asta?! Drumurile sunt mai tot timpul pline de maşini şi de agitaţie.