Elizabeth Taylor şi Richard Burton: dragoste cu scântei
S-au căsătorit şi au divorţat de două ori, iar povestea lor de dragoste este una emblematică pentru secolul XX. Relaţia dintre actriţa americană, Elizabeth Taylor şi actorul britanic, Richard Burton este demnă de o ecranizare la Hollywood, presărată cu despărţiri, reconcilieri, dramă şi pasiune la intensitate maximă.
Avanpremiera unei idile
S-au cunoscut pentru prima oară la o petrecere în Bel Air, cartierul şic din Los Angeles: ea avea 20 de ani şi el 26. Zece ani mai târziu, destinul i-a readus împreună pe platourile de filmare ale producţiei „Cleopatra“ – şi acesta a fost începutul poveştii. Liz Taylor era una dintre cele mai frumoase femei din lume, iar Richar Burton, un actor talentat, râvnit de multe femei, cu un şarm şi o eleganţă aparte. Din clipa în care privirile lor s-au întâlnit, cei doi au fost atraşi irezistibil unul de celălalt. Chimia dintre ei şi pasiunea cu care s-au iubit au făcut ca relaţia lor să devină cunoscută în toată lumea. Pe micile ecrane, erau de nedespărţit. Primul lor sărut într-o producţie cinematografică a durat atât de mult, încât regizorul a trebuit să le atragă atenţia să se oprească. Deşi amândoi erau căsătoriţi, iar Elizabeth se afla deja la al patrulea mariaj, alături de artistul Eddie Fisher, acesta nu a fost un impediment în calea dragostei lor. Când presa a început să afle amănunte, scandalul amoros a luat proporţii şi a ajuns până la urechile înalţilor prelaţi de la Vatican. Aceştia au condamnat adulterul lor şi l-au numit „vagabondaj erotic“.
Mariaj dulce-amărui
Au jucat împreună în numeroase producţii, timp în care şi-au trăit viaţa în lux şi extravaganţe, ei numărându-se printre mai bogaţi actori de la acea vreme. În pofida iubirii, relaţia devenise, cu timpul, agitată, compromisă de violenţă şi alcool. Firi impulsive şi pătimaşe, cei doi aveau momente în care se insultau în public. Nimeni şi nimic nu le-a stat în cale, aşa că au decis să îşi oficializeze relaţia şi să se căsătorească în 1964, spre mirarea tuturor. Zece ani mai târziu, cei doi au divorţat, după ce Richard a înşelat-o pe Liz cu o actriţă mai tânără. Se pare că, pentru actor, trădarea devenise un obicei în timpul căsniciei, pe care încerca să o compenseze cu daruri extravagante.
„Poate că ne-am iubit prea mult“
Amândoi şi-au găsit noi parteneri în urma despărţirii, însă nu au reuşit să îşi refacă vieţile. După un timp, s-au reîntâlnit şi au căzut din nou pradă îmbrăţişărilor. O lume întreagă avea să primească vestea recăsătoriei lor, însă fericirea nu a durat prea mult şi cei doi s-au separat definitiv. Richard şi-a găsit o nouă soţie, pe fotomodelul Suzy Hunt, iar Elizabeth a hotărât să îşi caute fericirea pentru a şasea oară, în braţele politicianului american John Warner. În încercarea de a explica eşecul relaţiei lor, actriţa americană a răspuns: „Poate că ne-am iubit prea mult“.
Un declin prevăzut
Nimeni nu mai credea că Liz şi Richard se vor împăca vreodată, asta până când frumoasa actriţă a ţinut să îşi serbeze împlinirea celor 50 de ani în braţele marii sale iubiri. Totuşi, destinul nu i-a vrut împreună, aşa că Elizabeth s-a refugiat în băutură şi depresie. După cinci fracturi de coloană, două pneumonii severe, cancer de piele şi o operaţie de tumoră pe creier, actriţa s-a recăsătorit pentru a opta oară, însă declinul său profesional era iminent. Richard s-a stins din viaţă, la vârsta de 59 de ani, în urma unei hemoragii cerebrale. Ani mai târziu, marea sa iubire, Liz, pleca să îl reîntâlnească. Aveau tot timpul din lume şi, de data aceasta, nimic nu îi mai putea despărţi.
Ştiai că...
...Richard Burton i-a dăruit lui Elizabeth un colier cu diamante în valoare de 1 milion de dolari? Bijuteria a fost numită „Diamantul Taylor – Burton“, ca simbol al legăturii dintre cei doi.
...Elizabeth şi Richard au adoptat o fetiţă orfană, de origine germană, pe nume Maria Carson?