Elvira Popescu, contesa teatrului francez, a strălucit aproape un secol. Regele Ferdinand a avut o pasiune pentru ea
Blondă, frumoasă, senzuală, şic – actriţa al cărei nume este legat, astăzi, de o sală de cinema din Capitală, a fost, între anii 1920 şi 1970, o stea pe scena românească şi, mai ales, franţuzească de teatru şi film.
Născută la Bucureşti, pe 10 mai 1894, în familia unui comerciant prosper, Elvira Popescu a făcut carieră în Franţa. La Paris, ajunsese atât de apreciată şi de populară, încât îşi câştigase numele de „Porte Bonheur“ (talisman), datorită faptului că orice piesă de teatru în care juca aceasta avea un succes imens la public. Actriţa născută pe plaiuri mioritice i-a cucerit pe parizieni prin energia ei, sex-appealul, graţia şi... accentul românesc, devenit o marcă personală.
Regele Ferdinand a avut o slăbiciune pentru ea
Înscrisă la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, la doar 16 ani, Elvira Popescu joacă pentru prima dată pe scena Teatrului Naţional. Încă de la debutul ei în lumea dramaturgiei, actriţa primeşte roluri principale, iar la doar 25 de ani, ajunge directoare a teatrelor Mic şi Excelsior, pe care le întemeiază alături de alţi doi actori. În ciuda talentului ei remarcabil, scena mondenă bucureşteană şi chiar cea pariziană erau mai interesate de viaţa amoroasă a artistei. Frumoasa actriţă, pentru care a avut o slăbiciune chiar şi Regele Ferdinand al României, a fost căsătorită de trei ori.
Amantul a ajutat-o să ajungă la Paris
Prima dată, i-a spus „Da“ actorului de comedie Aurel Athanasescu, căruia i-a dăruit o fiică, Tatiana, apoi politicianului liberal Ion ManolescuStrungă, ministrul Industriilor şi Comerţului, şi, în fine, ultima dată, contelui francez Maximilien Sébastien Foy. Cât a fost căsătorită cu ManolescuStrungă, artista a locuit într-o casă în apropierea Universităţii din Bucureşti, întinsă pe 1.224 mp, cu 22 de camere, scoasă la vânzare în 2005 pentru suma de 2 milioane de euro. Cât despre francezul Louis Verneuil, unul dintre cei mai în vogă autori de vodeviluri ai acelor vremuri şi cel care a ajutat-o pe Elvira să se mute la Paris în anul 1924, ar fi fost, pentru o perioadă lungă, amantul actriţei.
Mai mult, se zvoneşte că acesta chiar s-ar fi sinucis, în 1952, din cauza despărţirii de Elvira, lucru care a întristat-o foarte tare pe aceasta, căci actriţa încă îl mai iubea.
Talentată, iubită şi bogată
Aventurile sentimentale ale Elvirei au reuşit să o facă stăpână şi peste o avere considerabilă, atât scriitorul Louis Verneuil, cât şi contele de Foy, decedat în anul 1967, lăsându-i prin testament agoniselile lor, printre care şi o proprietate superbă la Mezy şi un titlu de contesă, din partea ultimului soţ. Louis Verneuil a jucat, de altfel, un rol decisiv în cariera talentatei actriţe românce. El a mijlocit angajarea acesteia la Teatrul „De la Michodière“ din Paris printr-o întâmplare, de altfel: protagonista piesei lui, „Ma Cousine de Varsovie“, s-a îmbolnăvit, iar Elvira a reuşit să o înlocuiască. A făcut-o cu un succes extraordinar, chiar dacă nu stăpânea perfect limba franceză. Dimpotrivă, acest lucru a făcut-o specială pe scena franceză, acolo unde „L'accent d'Elvira Popescu“ a devenit faimos.
Greta Garbo, în umbra Elvirei Popescu
Peste ani, în Franţa, Elvira Popescu ajunsese să fie mai apreciată decât unele vedete internaţionale ale filmului, precum diva Greta Garbo. Mai târziu, având experienţa funcţiilor de conducere de la cele două teatre româneşti, El - vira Popescu şi-a asumat şi responsabilitatea de a fi codirectoare, alături de actorul Hubert de Malet, la „Théâtre de Paris“ şi „Théâtre Marigny“. A fost distinsă cu Premiul Molière pentru Cea mai bună actriţă, decernat de Asociaţia Actorilor Francezi, şi, de două ori, cu ordinal Legi \unea de Onoare, una dintre cele mai înalte distincţii ale statului francez.
A strălucit aproape un secol
Elvira Popescu a încetat din viaţă la venerabila vârstă de 99 de ani, la Paris, oraşul în care a cunoscut cel mai mare succes în teatru şi film. Un triumf pe care Elvira şi l-a asumat fără falsă modestie, după cum avea să declare, peste ani, într-un interviu pentru Radio România Cultural: „Fără mare obrăznicie din partea mea, trebuie să vă spui că succesul a existat din ziua în care am debutat până în ziua de astăzi“.
