Fostul iubit al lui Jennifer Lopez, acuzat de atrocități sexuale! De-aia l-a părăsit J.Lo?

O nouă carte îl acuză pe Sean Diddy Combs, fostul iubit al lui J.Lo, de agresiuni sexuale asupra minorilor și o violență înfriorătoare asupra partenerelor sale. Să ne mai mirăm că rapperul se află acum după gratii?

image

Cartea de 60 de pagini, „Kim's Lost Words”, este o colecție a unor însemnări din jurnalul lui Kim Porter, mama a trei dintre copiii lui P. Diddy, care a murit în 2018 de pneumonie. Prietenii lui Kim au luat pe furiș jurnalele lui Porter și au publicat frânturi din ele, care-l incriminează pe starul muzical mai mult decât până acum.

Trebuie precizat că faimosul rapper se află deja la închisoare după ce a fost acuzat de diverse femei de agresiune la adresa lor. În urma publicării cărții explozive, Diddy riscă să i se prelungească pedeapsa. În momentul de față, vedeta este supravegheată non-stop, cei din închisoare temându-se că, în urma scandalului-monstru care s-a declanșat, își poate lua viața.

Cartea cu pricina descrie în amănunt viața amoroasă a lui P. Diddy din 1990 până când Porter a murit prematur și absolut regretabil, din care fac parte petrecerile sexuale, orgiile inimaginabile cu muzicieni de top atât femei, cât și bărbați, dar și cu copii de sex masculin.

Volumul respectiv a fost publicat pe 6 septembrie, adică cu doar câteva zile înainte ca producătorul muzical și fondatorul Bad Boy Records să fie arestat pentru trafic de persoane. Pe lângă distracțiile lui perverse, rapperul era și iute la mânie. Adesea, o plesnea pe Kim, când ceva nu-I convenea, și o amenința cu moartea.

În carte, Porter a recunoscut că a descoperit și a făcut copii unor casete în care Diddy avea relații intime cu „băieții tineri” pe care îi manageria, inclusiv cu un adolescent de 18 ani care a devenit, între timp, mare cântăreț. Să fie oare vorba despre Justin Bieber?

La finalul cărții, Porter a dezvăluit că s-a îmbolnăvit crunt, scriind prietenilor ei că P. Diddy „m-a învins” și chemând Salvarea. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru Kim Porter, ea stingându-se din viață mai devreme decât ar fi trebuit.

În concluzie, nu putem decât să ne întrebăm cum a decurs oare relația lui Jennifer Lopez cu P. Diddy, pentru că el a fost cel care a propulsat-o pe vedeta portoricană la statutul de superstar. Mai mult, „Jenny from the Block” s-a despărțit de el după un incident într-un bar – rapperul a tras cu pistolul asupra unei femei și a fost, drept urmare, luat pe sus de polițiști.

foto - Shutterstock



Recente

Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez pe covorul roșu  foto   Profimedia jpg
Festivalul de Film de la Cannes 2026  foto   Profimedia jpg
Demi Moore  foto   Profimedia jpg
Eric Clapton  foto   Profimedia jpg
Kylie Jenner  foto   Profimedia jpg
rapper american  foto   Instagram jpg
Mariah Carey, foto Instagram jpg
Heather Locklear  foto   Instagram Ava Sambora jpg
Jennifer Lopez   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
surorile Kardashian  Instagram jpg
Brad Pitt, Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
13892 jpg
Beyonce si fiica ei  foto   Profimedia jpg
Kendall Jenner la Met Gala 2026  foto   Profimedia jpg
cum gasesti echilibrul intre stiliul personal si produsele pe care le alegi jpg
Jeff Bezos  foto   Profimedia jpg
Ellen Burstyn  foto   Profimedia jpg