Îndrăgostită la 60 de ani: oare se cuvine?

Întotdeauna mi-am dorit să am o familie mare şi curtea plină de nepoţi, dar n-am reuşit să-mi văd visul cu ochii. Când am rămas singură şi neajutorată, soarta mi l-a scos în cale pe el.

Prima dragoste şi prima afacere

La 19 ani, mi-am cunoscut soţul, pe Ştefan. Locuiam la ţară, nu departe de Braşov, în casa moştenită de la părinţii lui, care avea şi o grădină frumoasă. Ne-am luat din dragoste şi ambii împărtăşeam pasiunea pentru grădinărit, fiind absolvenţi de liceu agricol. La un an după ce ne-am căsătorit, l-am născut pe Bogdan, singurul nostru fiu, iar viaţa noastră parcă înflorise. După revoluţie, am fost printre primele familii din zonă care şi-au amenajat o seră pentru a creşte legume. Fără să ne facem un anumit plan, în scurt timp, am dezvoltat o mică afacere de familie. Zilele treceau, iar munca ne ocupa aproape tot timpul. Fiul nostru s-a desprins de cuibul părintesc şi a ales drumul străinătăţii, stabilindu-se în Germania.

Anii au trecut, iar eu am rămas singură

Plecarea fiului a fost un episod prea greu de suportat pentru soţul meu. Nu mai muncea cu aceeaşi dăruire, pierduse orice chef de viaţă şi, de la zi la zi, devenea tot mai trist şi abătut. În zădar încercam să-l conving că fiului nostru este bine, că se va întoarce cu siguranţă. După un timp, viaţa noastră părea că a intrat pe un făgaş normal. Nimic nu prevestea tragedia. Într-o bună zi, l-am găsit pe Ştefan sprijinit în uşa de la seră. Făcuse atac de cord, iar medicii nu l-au mai putut salva. Am suferit mult în singurătate. Am renunţat la afacerea cu legume, pentru că nu mai aveam niciun sprijin. Doar fiul mă mai ajuta cu bani, din când în când.

Un anunţ din ziar mi-a schimbat viaţa

De când mă ştiu, îmi place să-mi petrec timpul în grădină. Ba mai smulg o buruiană, ba mai sădesc nişte răsaduri. Acolo, printre plantele mele, uit de toate. Îmi fac de treabă dis-de-dimineaţă, şi după aceea citesc ziarul pe verandă. Într-o zi obişnuită, am deschis întâmplător la rubrica de anunţuri şi am citit următoarele: ,,Am 64 de ani, sunt văduv de 5 ani. Locuiesc într-o zonă pitorească de pe lângă Sibiu. Aş dori să cunosc o doamnă de vârsta mea, să fie gospodină şi să-i placă grădinăritul.“ Nu credeam vreodată că voi da importanţă unui anunţ de acest gen. Dar singurătatea şi lipsa unui sprijin m-au îndemnat să-i scriu acelui bărbat. M-am gândit că n-am nimic de pierdut. Îmi doream să evadez din sat, unde fiecare uliţă îmi amintea de răposatul meu soţ.

Când m-a văzut, tremura de emoţie

În urma scrisorii mele, am primit un telefon. De la bun început, mi-a plăcut căldura vocii lui Matei. Vreo două luni ne-am sunat aproape zilnic. Ne povesteam trecutul şi activităţile cotidiene. Aşa am ajuns să ne cunoaştem puţin – până când într-o zi m-am pomenit cu el la poartă. Un bărbat de înălţime medie, cu părul aproape alb, cu ochii albaştri şi buze care tremurau de emoţie. Privirea lui blândă şi zâmbetul deschis m-au cucerit pe loc. Mă întrebam în sinea mea: oare se cuvine să mă îndrăgostesc la vârsta mea? Oare ce o să spună fiul meu, ce-or să spună rudele, vecinii? Se cuvine să dau deoparte amintirea soţului meu dispărut şi să-mi leg destinul de cel al altui bărbat?

A doua tinereţe

Am fost reticentă la început şi m-am frământat multe nopţi. Altădată, dragostea la vârsta asta mi s-ar fi părut ceva de neînţeles. Acum, însă, inima îmi bătea mai repede şi roşeam ca o puştoaică în prezenţa lui Matei. Până la urmă, am acceptat să mă mut la el. Fiul meu nu m-a judecat, dimpotrivă, mi-a înţeles alegerea şi m-a susţinut. De bârfele vecinilor nu mi-a mai păsat, eram fericită. Cred că am fost binecuvântată să trăiesc a doua tinereţe lângă un bărbat atât de tandru, de muncitor şi de înţelegător. El are o mică fermă în administrare, dar îi place mult şi grădina de lângă casă, pe care o îngrijim împreună. Din povestea mea, am învăţat că vârsta nu este un obstacol în calea fericirii, dimpotrivă. Cu toţii merităm o a doua şansă!