Iulia Timoșenko, doamna cu plete prinse în codițe, visa locul lui Zelenski

În contextul războiului din Ucraina, țară invadată militar de Rusia din data de 24 februarie, o lume întreagă a fost martora unui patriotism venit, parcă, din alte vremuri. Atât bărbații, cât și multe femei din Ucraina și-au jurat să nu își abandoneze țara în fața atacatorilor ruși și să o apare cu arma în mână, fie că au sau nu experiență militară. Acest curaj greu de anticipat și de asimilat în asemenea vremuri ne aduce aminte de o femeie în particular, acea doamnă neînfricată cu pletele blonde prinse în codițe tipic slave, pe numele Iulia Timoșenko.

image

„Suntem toți pentru unul ca națiune, suntem împreună și avem destulă putere să ne apărăm‟, a declarat o Iulia, ajunsă la 61 de ani, în contextul invaziei rusești de astăzi. Vorbim despre singura femeie prim-ministru din istoria acestei țări, care a servit ca șef al guvernului ucrainean în 2005 și între anii 2007 și 2010, și care a fost una dintre personalitățile marcante ale celebrei Revoluții Portocalii (2004-2005).

Și-a dorit să devină președinte

Una dintre cele mai faimose figuri politice feminine din lume, Iulia avut și ambiții prezidențiale trei ani la rând, candidând la postul suprem din țară în anii 2010, 2014 și 2019. În prima ei încercare prezidențială, Timoșenko a ieșit pe locul doi în scrutinul electoral, cu 3,5 procente mai puțin decât președintele ales, Victor Ianukovici, un apropiat al regimului lui Vladimir Putin. În 2014, a fost, din nou, pe locul secund în cursa electorală, de data aceasta după fostul președinte Petro Poroșensko, iar în 2019, s-a clasat a treia în opțiunile electoratului, în anul în care a fost înscăunat actualul erou din Ucraina, Volodimir Zelenski. Din 2019, Iulia își conduce partidul înființat de ea, Uniunea Ucraineană Patria, din opoziție.

Femeie de afaceri de succes

Născută la 27 noiembrie 1960 în orașul ucrainean Dnipro, Iulia a venit pe lume într-o familie cu mamă ucraineană și tată leton, unul care și-a abandonat soția și fiica pe când aceasta avea doar doi ani, motiv pentru care Iulia a folosit numele de familie al mamei. După ce a absolvit Facultatea de Economie din cadrul Universității din Dnipro, cu un master în ingineria cibernetică, Timoșenko a lucrat ca economist practicant și cadru universitar. Înainte de cariera ei politică, ea a devenit o femeie de afaceri de succes, dar controversată, în industria gazelor naturale, devenind după unele estimări unul dintre cei mai bogați oameni din Ucraina.

Timoșenko a fost aleasă în parlamentul ucrainean (Rada Supremă) în 1996. Un politician din ce în ce mai influent, aceasta a fost numită în cele din urmă președintele Comisiei de buget a parlamentului ucrainean. Când liderul partidului său, Pavlo Lazarenko, a fugit din Ucraina în Statele Unite pentru a evita investigațiile pentru delapidare, Timoșenko a înregistrat un nou partid politic numit Uniunea Ucraineană Patria, în septembrie 1999. În decembrie 1999, Iulia a fost aleasă ca viceprim-ministru pentru sectorul combustibilului și energiei, iar industria electrică a Ucrainei a prosperat sub îndrumarea și datorită reformelor ei.

A avut un rol-cheie în Revoluția Portocalie

Când alegerile prezidențiale ucrainene din 2004 au fost considerate fraudate, o serie de proteste au izbucnit în Ucraina din noiembrie 2004 până în ianuarie 2005. Aceste proteste și evenimente politice au ajuns să fie cunoscute sub numele de Revoluția Portocalie, iar Timoșenko a jucat un rol important în această mișcare, lucru care i-a adus supranumele de „Prințesa Leia a politicii ucrainene‟ și „Zeița Revoluției‟. În acea perioadă, revista Forbes o plasa pe ucraineancă pe locul al treilea în clasamentul celor mai puternice femei din lume, după secretarul de stat Condoleezza Rice și vicepremierul chinez Wu Yi.

După rolul ei în Revoluția Portocalie, la 24 ianuarie 2005, Timoșenko a fost numită prim-ministru sub președinția lui Viktor Iuşcenko, dar cabinetul ei a fost demis în septembrie 2005. În acea perioadă, Iuşcenko a acuzat-o pe fosta lui aliată că a trădat ideologia Revoluţiei Portocalii. Timoşenko a ripostat acuzându-l pe președintele Ucrainei că a ruinat viitorul ţării, neacționând împotriva corupției, așa cum a promis. După alegerile din 2007, Iulia a fost numită din nou în fruntea guvernului nou format.

Din fruntea guvernului, direct la închisoare

În 2011, politiciana a fost acuzată de abuz de putere și condamnată la șapte ani de închisoare, într-un caz văzut de puterile occidentale ca fiind o formă evidentă de persecuție politică. Mai mult, la 18 ianuarie 2013, ea a fost considerată suspectă în cazul uciderii unui parlamentar și om de afaceri pe nume Yevhen Shcherban. Într-un final, ca urmare a mișcării Euromaidan, după demiterea președintelui Viktor Ianukovici, Timoșenko fost eliberată din închisoare în 2014, iar parlamentul i-a restaurat drepturile, ceea ce i-a permis să participe din nou la activități politice.

Căsătorită cu Oleksandr de peste patru decenii

Iulia este căsătorită cu omul de afaceri Oleksandr Timoșenko încă din anul 1979, acesta din urmă fiind fiul unui birocat din cadrul partidului comunist. Cuplul are o fiică pe nume Eugenia, care este antreprenoare, filantroapă și activistă. Timoșenko și soțul ei locuiesc într-un apartament în orașul Dnipro. Fosta femeie-premier a spus că nu va folosi niciodată o casă de vacanță deținută de stat, spre deosebire de toți foștii președinți și mulți oficiali de rang înalt din Ucraina. Cât despre afacerile soțului Iuliei, se cunoaște că acesta deține o fermă de ouă și este fondatorul a două companii care produc echipamente pentru instituții medicale. Potrivit soției sale, acesta face afaceri doar în afara Ucrainei, cu atât mai mult cu cât, în 2000, Oleksandr a fost arestat la rândul lui pentru delapidare, însă procuratura a renunțat, în 2002, la acuzații. Soțul politicienei apare foarte rar împreună cu aceasta în public, nu dă niciodată interviuri și nu comentează public munca soției sale și viața lor personală. O discreție sănătoasă, până la urmă, într-o țară în care prima femeie prim-ministru a avut multe de pătimit.

@Profimedia



Recente

Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg