Katy Perry primește mesaje din lumea de dincolo. Cu cine comunică?

Katy Perry, în vârstă de 39 de ani, a dezvăluit recent că primește mesaje de pe lumea de dincolo. Cu cine comunică artista, dar și ce fel de semne i se arată?

image

Pe contul de Instagam, Katy Perry a postat o fotografie, însoțită de un mesaj, prin care și-a surprins fanii. Artista i-a adus astfel un omagiu fostului ei manager, Martin Kirkup, care s-a stins din viață la începutul acestei luni, în Hawaii, la vârsta de 75 de ani. „Mi-a luat puțin timp să fac această postare…‟, și-a început artista mesajul. 

Prin postare, Katy Perry a vrut să specifice cât de important a fost pentru ea fostul său manager: „Lui Martin nu-i plăceau rețelele de socializare, dar în acum moment trebuie să vorbesc despre cât de special a fost și este pentru mine. Spun că este, deoarece eu cred că în momentul în care cineva moare, pur și simplu, trece într-o altă dimensiune. Nu mai este lângă noi, dar se află peste tot‟. 

Citește și: Katy Perry și Orlando Bloom au planuri de nuntă. Când ar urma să se căsătorească 

Ceea ce a atras atenția în rândurile scrise este că artista a dezvăluit că ar primi mesaje spirituale de pe lumea de dincolo de la fostul ei manager. În urma veștii despre moartea lui, Katy Perry a spus că vede pretutindeni numărul ei preferat, 143, fiind convinsă că acesta este un semn din partea lui Martin: 

„Acest număr l-am văzut și la nașterea fiicei mele, Daisy. Îmi apare și în momentele grele ca o mângâiere constantă prin care aflu că ceea ce fac este corect, iar calea pe care am ales-o este cea potrivită. Chitanța de dimineață a fost 143, iar durata filmului pe care l-am vizionat a fost 143. În plus, singura persoană care a venit să facă o poză cu mine s-a prezentat drept Martin. Ce coincidență, nu?‟, le-a spus artista celor peste 200 de milioane de urmăritori de pe Instagram. Ea a concluzionat: „Semnele sunt peste tot, trebuie să fim deschiși față de ele. (…) Te aud, Martin!‟ 

Vezi și: Katy Perry refuză să primească ajutor constant din partea bonei. Cine o ajută? 

Sursă foto: Shutterstock, Instagram-@katyperry  



Recente

Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg