Lady Gaga a scăpat „porumbelul” chiar la Olimpiadă - e logodită!

Artista de 38 de ani a confirmat logodna de patru ani cu iubitul ei chiar la Olimpiadă, când i-a făcut cunoștință prim-ministrului francez cu… logodnicul ei.

image

Vești minunate pentru Lady Gaga, care se pare că se află acum în drum spre altar. Vedeta n-a suflat nicio vorbă despre logodna ei cu omul de afaceri și investitorul în tehnologie Michael Polansky, însă s-a scăpat chiar la Jocurile Olimpice, unde l-a prezentat pe viitorul ei soț ca fiind „logodnicul meu” prim-ministrului francez, Gabriel Attal.  

Momentul în care cântăreața a scos „porumbelul” a fost filmat și postat de omul politic francez chiar pe pagina sa de TikTok. Pe 28 iulie, Lady Gaga poate fi auzită cum s-a referit la iubitul ei ca la viitorul ei soț într-un filmuleț cât se poate de serios, în care vedeta n-ar fi avut de ce să se țină de glume. Doar nu-l minți pe prim-ministrul unei țări, nu-i așa?

Gaga și Polansky și-au început idila în 2020, când au fost surprinși sărutându-se la o petrecere de Revelion din Las Vegas. Numai câteva săptămâni mai târziu, cei doi amorezi și-au făcut publică idila, când au fost prezenți împreună la Super Bowl, în Miami, în 2020.

image

După ce și-au petrecut bună parte din carantina pandemică împreună, cei doi iubiți și-au continuat relația fără să se sature unul de altul. De fapt, în ianuarie 2021, când Gaga a cântat la inaugurarea președintelui Joe Biden, Michael era alături de vedetă. Iar, în culise, cântăreața l-a prezentat tuturor pe iubitul ei ca pe… iubitul ei.

La sfârșitul anului 2021, cuplul nu părea în nicio grabă să se logodească, dar se purta deja ca o pereche căsătorită. De-atunci, amorezii nu și-au afișat prea mult idila, însă și-au păstrat sentimentele puternice pe care le au unul pentru celălalt, iar acum… par logodiți.

image

Veste minunată n-a fost confirmată de Lady Gaga, însă toată presa americană a publicat știrea logodnei celebrei artiste. Felicitări și din partea noastră atunci!

foto - Instagram



Recente

Mickey Rourke  foto   Profimedia jpg
Kylie Jenner  foto   Profimedia jpg
Alicia Keys  foto   Profimedia jpg
Whitney Houston  foto   Profimedia jpg
Melissa Gilbert  foto   Profimedia jpg
Shani Twain  foto   Profimedia jpg
Amber Heard  foto   Profimedia jpg
Rebel Wilson  foto   profimedia jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
nunta cântăreței Dua Lipa  foto   Instagram jpg
Royal Ascot 2026  sursa foto   Profimedia jpg
2392286 jpg
Olivia Wilde  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 06 17 at 12 25 08 jpeg
Shakira  foto   Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
meghan markle profimedia jpg
medium shot woman packing jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg