Lovitură pentru Tom Cruise! La vârsta majoratului, fiica lui a luat o decizie radicală

La vârsta majoratului, Suri, fiica actorilor Tom Cruise (61 de ani) și Katie Holmes (45 de ani), a făcut o schimbare radicală în viața ei. Prin acest gest, se pare că tânăra își manifestă recunoștința față de mama ei! 

image

După ce a divorțat de Tom Cruise în anul 2012, Katie Holmes a obținut custodia principală a fiicei lor, Suri, ceea ce a dus la o relație foarte apropiată între cele două. În plus, implicarea profundă a lui Tom Cruise în Biserica Scientologică, care are reguli stricte privind relațiile cu persoanele care nu sunt membri ai bisericii, a condus la distanțarea emoțională dintre el și fiica lui. 

Citește și acest articol: Tom Cruise a ratat majoratul fiicei sale și acum regretă. Ce a făcut actorul de ziua lui Suri 

În toți acești ani, Suri și mama ei, Katie Holmes, au fost fotografiate adesea în public, ceea ce arată că relația lor este una foarte bună: „Mă simt binecuvântată să am o fiică atât de specială. Să fiu mama ei este cel mai mare dar și un privilegiu‟, spunea Katie într-un interviu. 

Mai mult decât atât, ajunsă la vârsta majoratului, Suri a luat o decizie radicală prin care își manifestă recunoștința față de mama sa, dar și prin care arată că relația cu tatăl ei nu este una apropiată. 

Ce gest a făcut fiica lui Tom Cruise? 

Când a împlinit 18 ani în luna aprilie a acestui an, fiica lui Tom Cruise și a lui Katie Holmes a decis să își schimbe numele. Mai exact, ea a renunțat la numele „Cruise‟, preluat de la tatăl ei, și a optat pentru numele mijlociu al mamei sale, Noelle. Potrivit publicației „Page Six‟, tânăra a făcut acest gest pentru că își dorește „o identitate proprie‟, iar alegerea noului său nume reprezintă „o laudă adusă la adresa mamei sale‟. 

Vezi și acest articol: Cum face bani fiica lui Tom Cruise 

O sursă a declarat pentru publicația menționată că noul nume o va ajuta, de asemenea, „să evite paparazzi‟ și „să înceapă o facultate‟ așa cum își dorește. Nu se știe însă dacă Suri și-a schimbat numele din punct de vedere legal, însă ea a fost prezentată într-un spectacol de teatru unde a jucat recent drept Suri Noelle. 

 Sursă foto: Pinterest 



Recente

Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg