Machiaj special de Ziua Îndrăgostiţilor

1 48187 original jpg jpeg

Ochi seducători, buze senzuale? Toate sunt posibile dacă ştii să foloseşti machiajul în avantajul tău. Cucereşte-l cu un machiaj deosebit, punând în practică sfaturile noastre.

Fondul de ten este de nelipsit,deoarece acesta asigură baza pe care se construieşte machiajului. În orice caz,ţine cont că acesta trebuie să fie cât mai natural. Doar nu vrei să se apropie de tine şi să aibă impresia că ai o mască pe faţă?Pentru ca fondul de ten să se întindă cât mai bine şi să-ţi protejeze pielea,foloseşte înainte de a-l aplica o cremă hidratantă potrivită tipului tău de ten.Dacă ai tenul normal sau mixt,poţi opta şi pentru pudra minerală,care se aplică fără să lase pete,rezultatul final fiind unul foarte natural.Aplică pe pomeţi un strop de culoare cu un blush discret sau foloseşte o cremă bronzantă pentru a-ţi accentua trăsăturile.Mizează pe o privire seducătoare

Pentru a-ţi pune privirea în valoare,trasează o linie foarte subţire la baza genelor. Poţi folosi fie un tuş de gene,fie un creion dermatograf subţire. După trasarea conturului superior al genelor,masează delicat cu degetul pentru ca linia să fie uniformă şi uşor estompată.

Ochii pot fi principala armă de seducţie,iar pentru asta ai nevoie de nişte gene seducătoare. Arcuirea genelor oferă impresia de ochi mari şi-ţi luminează privirea. Înainte de a aplica rimelul,foloseşte un dispozitiv special pentru arcuirea genelor.

În ceea ce priveşte culorile,apelează la nuanţe îndrăzneţe şi foarte sexy precum indigo,mov,lila sau cupru. Nu folosi farduri cu tente roşiatice,deoarece ochii tăi vor părea obosiţi.

Pentru un aspect cât mai natural,buzele tale trebuie să fie perfect hidratate. Foloseşte cu o seară înainte puţină miere,pe care să o aplici pe buze,înainte de culcare. Poţi folosi şi un balsam de buze puternic hidratant,pe care să-l laşi timp de o oră să acţioneze,astfel încât pielea moartă de la suprafaţa buzelor să se înmoaie şi să poată fi îndepărtată cu uşurinţă. Foloseşte o periuţă de dinţi cu care să-ţi masezi delicat buzele,apoi aplică iarăşi balsamul.

Pentru machiaj foloseşte un ruj rezistent,într-o nuanţă apropiată de cea a buzelor,apoi aplică un strat de gloss. Dacă vrei un look seducător şi îndrăzneţ,poţi folosi un ruj într-o culoare puternică,însă este necesar să alegi unul cu rezistenţă mare la transfer.

Secretul unui look romantic este folosirea culorilor deschise,neutre şi evitarea accentuării exagerate a uneia dintre zonele feţei. Foloseşte tonuri de roz deschis,care se potrivesc oricui,indiferent dacă pielea este măslinie sau foarte deschisă.



Recente

Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg
Mary Berry  foto   Profimedia jpg