Magda Vasiliu: «Nu măsor fericirea în bani şi în haine de firmă»

Prezentatoarea jurnalului «Focus» de la Prima TV apreciază bucuria lucrurilor simple: clipele petrecute alături de copilul ei şi zâmbetul celui mic îi aduc cele mai mari satisfacţii.

Un om care trăieşte zilnic o realitate „hard“,aşa cum ne-o arată ştirile de televiziune,mai poate fi impresionat cumva?

Da. Cu atât mai mult cu cât vezi zi de zi tot felul de grozăvii,devii mai sensibil. Mi se pare cumplită suferinţa copiilor,a bătrânilor şi a animalelor.

Ce te-a impresionat cel mai mult în campania „Stop indiferenţei – Fii mai bun!“ lansată de curând la Prima TV?

Mă impresionează tot,fiecare caz în parte are dramatismul lui. Nu pot înţelege cum boli necruţătoare lovesc copii abia născuţi,cum unele mame îşi pot abandona copiii,cum sărăcia loveşte oameni cinstiţi şi muncitori. Sentimentele sunt amestecate – revoltă,frustrare că nu poţi face mai mult,suferinţă.

După o zi în care vezi atâţia copii nefericiţi,în reportaje,cum îţi priveşti seara propriul copil?

Nu fac altceva decât să mă rog la Dumnezeu să fie sănătos şi să mă asigur că eu,la rândul meu,fac tot ce pot pentru el. E cel mai important. Nu măsor fericirea în bani şi în haine de firmă,ci în zâmbetul copilului meu,în clipele pe care le petrecem împreună,în lucruri simple,dar care îmi aduc cele mai mari satisfacţii şi bucurii.

Spune-ne câteva cuvinte despre copilul tău.

Vlăduţ are 2 ani şi 9 luni,vrea să se facă pompier,este pasionat de tot ce înseamnă maşinuţe de pompieri,desenele animate cu pompierul Sam,dar îi plac şi motocicletele,şi maşinuţele,ca oricărui băieţel. Mă uimeşte cât vorbeşte de mult,cred că seamănă cu mine!

Cum arată viaţa ta în afara studioului TV?

Viaţa mea e la fel ca a oricărui om obişnuit:ore în trafic,cumpărături,copil,cei doi câini ai familiei,multă,multă treabă. Dar am noroc cu prietenii care mă ajută şi cu cele două doamne care au grijă de Vlăduţ,Mariana şi Luminiţa.

Cum a fost relaţia ta cu părinţii,în copilărie?

Bună,deşi la momentul respectiv aveam senzaţia că sunt prea severi şi că mă obligau să învăţ prea mult. Acum realizez că a fost în beneficiul meu.

Tatăl tău,fiind filolog,te ajuta la lecţiile de limba şi literatura română?

Tata era un perfecţionist în ceea ce priveşte limba română. Alături de mama,era cel care mă punea să citesc tot felul de cărţi,mă punea să-i povestesc ce am citit,comentam,trebuia să îmi spun părerea. Voia să se asigure că sunt suficient de instruită. A fost supărat când a aflat că am optat pentru Facultatea de Chimie.

El şi-ar fi dorit să devin filolog,critic literar,să am o educaţie umanistă. Aşa că s-a bucurat teribil când m-am apucat de presă. Îmi pare rău că nu mai e alături de mine,pentru că sunt dese momentele când mi-aş dori să pot să comunic cu el,aşa cum am făcut toată copilăria mea. Mama este şi acum criticul meu cel mai aspru,de la cum sunt coafată,până la ce am de zis,este mereu atentă şi îmi spune ce nu îi convine. Am avut parte de părinţi foarte buni,şi de aceea mă consider norocoasă.

Ai luat lecţii de canto. Voiai tu să fii artistă sau „te-au dat părinţii“,cum se spune,la cursurile de canto?

Eu am vrut să cânt operă. Însă,deşi aveam voce,îţi trebuie mult mai mult decât atât,dacă vrei să devii profesionist. A trebuit să aleg,la un moment dat,între muzică şi şcoală. Şi am ales şcoala.

Dacă ar fi să schimbi ceva în viaţa ta,cu ce ai începe?

Nu tânjesc după o altfel de viaţă,nu prea aş schimba nimic. Mi-ar fi plăcut ca tatăl meu să fie încă printre noi ca să-l poată cunoaşte pe Vlăduţ. Din păcate,asta nu se poate.

Dacă nu ai fi făcut televiziune,ce fel de profesoară de chimie ai fi fost? Îngăduitoare sau una care „arde“ elevii la note?

Cred că aş fi fost severă,pentru că sunt genul perfecţionist. Mă străduiesc să fac totul cât mai bine şi aştept de la cei din jur să facă la fel.