Marea Ducesă Anastasia a Rusiei: misterul ultimei Romanov
Avea doar 17 ani în urmă cu mai bine de 100 de ani, când ea şi familia ei au avut parte de unul dintre cele mai dramatice sfârşituri pe care le-a cunoscut istoria.
Toată lumea cunoaşte sfârşitul trist al ultimilor Romanovi, familia imperială rusă executată cu sânge rece în anul 1918 de bolşevici, din ordinul lui Lenin. Este vorba despre Ţarul Nicolae al II-lea, căruia i-au stat aproape, până în ultima clipă, credincioasa sa soţie, Împărăteasa Alexandra Fedorovna Romanova, şi cei cinci copii frumoşi ai lor, Marile Ducese Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia şi Ţareviciul Alexei.
Se spune că acest mariaj al cuplului imperial a fost blestemat încă de la începutul lui, din cauza unui eveniment sângeros care a avut loc în timpul încoronării Ţarului Nicolae, la 14 mai 1896. La festivităţile de încoronare, mii de ruşi de rând au fost călcaţi în picioare şi au murit din cauza îmbulzelii iscate la ceremonie, iar mulţi au văzut decesele ca pe o prevestire nefastă. O prevestire care s-a împlinit, din păcate, la 17 iulie 1918, când ţarul, ţarina şi copiii lor au fost împuşcaţi în subsolul „Casei Ipatiev“ din Ecaterinburg, de un pluton de execuţie bolşevic.
Legenda Marii Ducese Anastasia
În urma acestui eveniment tragic, creată poate din speranţele celor oripilaţi de acest asasinat, a apărut legenda ei. Legenda Marii ducese Anastasia, fata care ar fi reuşit să supravieţuiască masacrului şi să se salveze cu ajutorul unor soldaţi, fugind din Rusia.
Legenda a fost alimentată şi de faptul că, mult timp după asasinarea ei, corpul fiicei celei mici a ţarului nu a fost descoperit. În 1991, în groapa comună din Ecaterinburg, care a servit ca loc de veci familiei imperiale, au fost descoperite rămăşiţele a cinci dintre cei şapte Romanovi: ţarul, soţia lui şi trei fiice. Mult mai târziu, de-abia în 2007, au fost localizaţi şi mezinii familiei, Alexei şi Anastasia, iar testele de ADN au confirmat identitatea acestora. Deznodământul stiinţific a pus punct speranţei că una dintre cele patru mari ducese ar fi în viaţă şi, mai ales, a fost certificat de faptul că o nemţoaică de origine poloneză, care a pretins toată viaţa că e o Romanov, s-a dovedit a fi o impostoare.
Cine a fost, aşadar, Anastasia a Rusiei? Născută pe 18 iunie 1901 la Palatul imperial din Sankt Petersburg, ducesa avea să fie a patra fiică în familia Ţarului Nicolae al II-lea şi încă o speranţă năruită pentru acesta de a avea, în sfârşit, un băiat. Visul lui s-a împlinit mai târziu, când s-a născut mezinul Alexei, un prinţ cu o sănătate foarte delicată, suferind de hemofilie. Dintre cele patru surori, cele frumoase au fost Maria şi Tatiana. Mezina Anastasia, descrisă ca fiind scundă şi grăsuţă, cu părul blond şi ochii albaştri, foarte asemănătoare mamei sale, compensa prin spiritul ei vesel şi energic şi printr-un farmec personal unic.
Isteaţa şi spirituala fiică mai mică a cuplului imperial ar fi avut o carieră de succes în actorie dacă viaţa şi destinul i-ar fi dat o şansă. În copilărie, „Anastasia era la limita dintre obrăznicie şi răutate“, o descrie o verişoară îndepărtată, Prinţesa Nina Giorgievna, care-şi aminteşte că micuţa ducesă era frustrată din cauza faptului că ea era mai înaltă. Asta deşi alte persoane care au cunoscut-o susţin că mezina nu era la fel de preocupată de aspectul fizic precum celelalte trei surori ale ei. Mai mult, în ciuda faptului că era predispusă la îngrăşare, Anastasia era înnebunită după dulciuri, spre disperarea mamei sale, Ţarina Alexandra, care-şi voia fetele ireproşabile din punct de vedere estetic.
Moştenise gena hemofiliei?
Copil vesel şi zglobiu, Anastasia nu avea şi o sănătate de fier, în ciuda încercărilor părinţilor ei de a-şi căli toţi cei cinci copii. Cea mai mică dintre ducese suferea de monturi şi de dureri la muşchii spatelui, iar când se tăia sau se lovea, sângera abundent sau făcea vânătăi. Prin urmare, s-a crezut că atât ea, cât şi fratele ei mai mic poartă gena hemofiliei, transmisă de la mama lor, Alexandra, pe filiera Reginei Victoria. La începutul Primului Război Mondial, mezina Anastasia şi sora de care era cel mai apropiată, Maria, obişnuiau să viziteze soldaţii răniţi şi internaţi într-un spital din apropierea palatului Ţarskoe Selo, încercând să le ridice moralul. Peste ani, unul dintre aceşti soldaţi avea să şi-o amintească pe adolescenta Anastasia ca având un râs strident, ca de veveriţă, şi un mers zglobiu. La fel de prietenoasă avea să fie, câţiva ani mai târziu, şi cu soldaţii care o privau de libertate, în timpul captivităţii ei şi-a familiei sale din Siberia, după succesul Revoluţiei Roşii.
Cum s-a bucurat de ultimele clipe de viaţă
Unul dintre gardienii Romanovilor arestaţi în Siberia avea să povestească, mai târziu, că Anastasia era „foarte prietenoasă şi plină de viaţă, un diavol foarte încântător. Nu obosea niciodată. Îi plăcea să facă trucuri cu câinii, ca la circ“. Era felul mezinei de a se bucura de ultimele ei clipe de viaţă.
Ultima aniversare, cea de 17 ani, şi-a sărbătorit-o, aşadar, în captivitatea din Casa Ipatiev. O lună mai târziu, Marea Ducesă Anastasia îşi găsea sfârşitul alături de întreaga sa familie, executată de bolşevici. În aceeaşi zi, avea să se nască mitul Anastasiei scăpate de la pieire cu ajutorul unor soldaţi miloşi. Chiar dacă testele ADN de mai târziu au infirmat ceea ce s-a vrut a fi cel mai mare mister istoric al secolului al XX-lea, mulţi au ales să creadă contrariul, de dragul dreptăţii şi al unui final fericit, ca la Hollywood.
FOTO Profimedia