Penicilina, antibioticul preţios descoperit din întâmplare

Pentru multe dintre noi, data de 14 februarie este sinonimă cu Ziua Îndrăgostiţilor. Însă pentru bacteriologul Sir Alexander Fleming, 14 februarie 1929 a fost o zi istorică.

 Tânărul a identificat proprietăţile benefice ale mucegaiului,primul pas către o descoperire epocală,penicilina.

Începuturi timide

Chiar dacă oamenii au observat încă de acum câteva sute de ani puterile vindecătoare ale mucegaiului verde-albăstrui (Penicillium notatum),abia în secolul al XIX-lea s-au înregistrat progrese în privinţa cercetării acestei substanţe.

În 1871,omul de ştiinţă şi chirurgul englez Joseph Lister a observat întâmplător că mucegaiul care creştea pe brânză şi fructe poate afecta dezvoltarea microbilor şi a bacteriilor. El a făcut cu succes câteva experimente pe pacienţi,dar nu a realizat pe deplin implicaţiile descoperirilor sale.

Însă în 1906,tânărul doctor Alexander Fleming a început să lucreze în cercetare la un spital din Londra. În timpul Primului Război Mondial,a mers în Franţa pentru a trata soldaţii răniţi şi a văzut din proprie experienţă că la acea vreme nu exista nicio modalitate eficientă de a trata numeroasele infecţii. Întors la spitalul din Londra după război,Fleming era hotărât să găsească un mod mai bun de a ucide bacteriile.

Cum a fost descoperită penicilina

În 1928,tânărul doctor studia stafilococii (Staphylococcus – un gen de bacterii care pot,printre altele,să infecteze rănile). Din pură întâmplare,el a observat că într-o cutie pe care o folosea pentru a creşte culturile de stafilococi,aflată în preajma unui anumit mucegai,bacteriile erau mai puţin frecvente. El a văzut că mucegaiul verde-albăstrui contamina vasul şi că acele colonii de bacterii din preajma lui erau dizolvate. Aşa că a cultivat o cantitate mai mare din acel mucegai,numind-l penicilină,din numele său latinesc,Penicillium.

Alexander Fleming a descoperit că mucegaiul respectiv era eficient împotriva bacteriilor care cauzau boli precum sifilisul,meningita şi difteria. El a publicat rezultatele cercetărilor sale în 1929,dar nu a avut,din păcate,resursele necesare pentru a experimenta la scară mai largă efectele penicilinei.

Alţi cercetători realizează cât de importantă e substanţa

Abia în 1939,Dr. Howard Florey şi alţi trei colegi de la Universitatea Oxford au început să cerceteze intens substanţa şi au putut să demonstreze capacitatea penicilinei de a ucide bacteriile care provoacă infecţiile. Pentru că războiul înghiţea prea multe resurse de la guvern,cercetătorii britanici nu puteau să producă cantităţile de penicilină de care era nevoie pentru a efectua studii clinice pe oameni,aşa că au apelat la ajutorul colegilor din Statelor Unite.

Andrew J. Moyer,expertul în culturi de mucegai de la un laborator din America,Peoria Lab,a avut succes şi,cu ajutorul colegilor săi,a obţinut cantităţi de 10 ori mai mari de penicilină. În 1943,s-au efectuat testele clinice necesare şi astfel s-a dovedit că penicilina este cel mai eficient agent antibacterian până la acea dată.

Producţia ei a fost pusă în mişcare rapid,iar substanţa era de acum disponibilă în cantităţi suficiente pentru a trata soldaţii trupelor aliate,răniţi în bătălia din Normandia. Statistica arată că impactul sifilisului în ceea ce priveşte mortalitatea personalului militar a fost drastic scăzut datorită introducerii tratamentului cu penicilină.

Pe măsură ce producţia a crescut,preţul medicamentului a scăzut;astfel,de la atributul de a fi de nepreţuit în 1940,preţul penicilinei s-a redus la 20 de dolari pe doză,în iulie 1943,şi la 55 de cenţi pe doză,până în 1946.

Rezistenţa la penicilină

La patru ani după ce companiile farmaceutice au început producţia în masă a penicilinei,în 1943,specialiştii au început să observe că există microbi care au căpătat o rezistenţă la acest medicament. Primul inamic cu care penicilina a dus o mare bătălie a fost stafilococul auriu. Această bacterie este adeseori o prezenţă inofensivă în corpul uman,dar poate cauza boli precum pneumonia sau sindromul de şoc toxic atunci când se dezvoltă în exces sau produce o toxină care pune în pericol sănătatea pacientului.

 Ştiai că...

...În Antichitate,egiptenii,chinezii şi indienii din America Centrală foloseau mucegaiul pentru a trata rănile infectate? Chiar şi aşa,aceste popoare nu înţelegeau mecanismul curativ al substanţei folosite.

Info Plus

Antibioticele sunt molecule simple,naturale,produse de bacterii şi mucegaiuri şi care au capacitatea de a ucide sau de a încetini dezvoltarea altor organisme din specii concurente. Cu alte cuvinte,este un război chimic care are loc la scară microscopică.

Mic istoric

1942– Procesul de fabricare pentru Penicilina G a fost inventat de Howard Florey şi Ernst Chain. Penicilina putea,de acum,să fie vândută ca medicament,pe scară largă.

1945– Fleming,Florey şi Chain au împărţit Premiul Nobel pentru Medicină,acordat pentru întreaga lor muncă în ceea ce priveşte studiul penicilinei.

1943– Microbiologul american Selman Waksman a inventat streptomicina,dintr-o bacterie din sol. Acesta a fost primul dintr-o clasă nouă de medicamente,numite aminoglicozide.

1948– La data de 25 mai,lui Andrew J. Moyer i s-a acordat patentul pentru o metodă prin care se putea produce în masă penicilina.

1955– Tetraciclina a fost patentată de Lloyd Conover şi a devenit cel mai prescris antibiotic cu spectru larg din Statele Unite.

1957– Nistatina a fost patentată şi folosită pentru a vindeca multe tipuri de infecţii fungice.