Rasputin: aventurier, şarlatan sau sfânt?

Grigori Rasputin rămâne unul din cele mai controversate personaje ale istoriei. În pragul secolului XX, călugărul-pelerin era cunoscut la curtea imperială drept un amorez vestit, dar şi drept sfătuitor de nădejde al ţarului. 

Se crede că Rasputin a contribuit decisiv la discreditarea familiei imperiale. Unii îl considerau un simplu aventurier, alţii erau convişi că practica ritualuri de magie neagră sau că avusese o aventură cu împărăteasa. Viaţa personajului e şi astăzi învăluită într-o aură de legendă şi continuă să-i inspire pe scriitori şi pe artişti.

Dezmăţatul ia calea pribegiei

Povestea lui Grigori Efimovici Rasputin a început pe malul răului Tura, într-un sătuc siberian. Nu se ştie exact când s-a născut, însă istoricii cred că pe 9 ianuarie 1869. Grişka, aşa cum îi spuneau consătenii, nu ştia să scrie şi să citească, însă avea harul de a tămădui bolnavii. La 18 ani a luat-o de nevastă pe Paraskovia Dubrovina, o ţărancă frumoasă care i-a născut cei 3 copii. Încă din tinereţe, Grigori Efimovici a dus o viaţă de desfrâu, devenind celebru pentru beţiile sale – aşa şi-a primit pseudonimul Rasputin, care înseamnă „dezmăţat“. Însă, spunea el, după ce a simţit chemarea Domnului, a renunţat la plăcerile vieţii şi a luat calea pribegiei.

Făcătorul de minuni

În anul 1901, Grigori Rasputin a părăsit satul natal, cu intenţia de a deveni un „strannik“ – un pelerin. În timpul călătoriilor sale a mers luni de zile fără să se spele şi fără să-şi schimbe hainele. A vizitat multe locuri sfinte din Rusia şi a ajuns dincolo de graniţele ei. În timpul pelerinajului, a făcut profeţii şi le-a vorbit pravoslavnicilor despre darul său de a face minuni. Zvonurile despre puterile sale vindecătoare s-au răspândit în toată Rusia. În 1903, Rasputin şi-a făcut intrarea triumfală în Sankt-Petersburg.

Sfătuitorul ţarului

După ce zvonurile au ajuns şi la urechea familiei imperiale, ţarul Nicolae al II-lea – ultimul monarh al Rusiei – a cerut să-l cunoască pe pelerin. Singurul lui băiat, Alexei, suferea de hemofilie, boală ereditară, manifestată prin hemoragii puternice. Rasputin ar fi reuşit să oprească, fie şi temporar, sângerările unicului moştenitor al tronului, câştigând definitiv încrederea ţarinei. Astfel, a devenit sfătuitorul cuplului regal. Nu a avut o viziune politică clară, dar l-a influenţat pe ţarul Nicolae al II-lea în luarea multor decizii. La Curte, unii îl priveau cu dispreţ, alţii credeau că e spion. Nici aventurile sale cu femeile din înalte societate nu erau văzute cu ochi buni, iar relaţiile lui cu biserica ortodoxă rusă erau destul de tensionate.

Asasinarea, în două variante

Şi moartea lui Rasputin are mai multe versiuni. Conform primei variante, în decembrie 1916, prinţul Felix Iusupov, împreună cu politicianul Vladimir Purişkevici şi cu vărul împăratului Nicolae, prinţul Dmitri Romanov, au ajuns la concluzia că doar moartea călugărului malefic ar mai fi putut stopa influenţa lui asupra ţarului. Cei trei l-au invitat pe Grigori la conacul Iusupov, şi l-au servit cu prăjituri care conţineau cianură de potasiu. Însă otrava nu a funcţionat. Conspiratorii au decis să-l împuşte. Rasputin a rezistat şi gloanţelor, dar a murit înecat în apele Nevei. Conform unei variante mai recente, nu otrava şi nici înecul nu i-ar fi fost fatale lui Rasputin, ci un glonţ tras dintr-o armă de provenienţă britanică. Cert e că Rasputin fost îngropat în capela palatului imperial din Ţarskoie Selo. În 1917, prin ordinul guvernului revoluţionar provizoriu, corpul lui Grigori Rasputin a fost exhumat şi ars.

Un seducător fără pereche

Lipsit de maniere, murdar, neîngrijit şi cu firimituri în barbă, Rasputin avea o charismă inexplicabilă şi le atrăgea ca un magnet pe reprezentantele sexului frumos. Aristocratele parcurgeau distanţe mari doar ca să-l întâlnească. Pe multe le făcea să cedeze avansurilor lui după ce enunţa teoria sa preferată: anume, că pocăinţa vine după păcat. Cu alte cuvinte, le convingea pe frumoasele doamne că greşeala trupească îl aduce mai aproape pe Dumnezeu.