Sanda Tătărescu-Negropontes: „Sunt o supravieţuitoare a vieţii înfiorător de grea a închisorii‟
Urmaşă a unei familii de liberali interbelici, a fost o veritabilă aristocrată, o pasionată de mondenităţi, dar şi o supravieţuitoare a închisorii comuniste.
„Din păcate, viaţa mea este un roman“, admitea trist fiica fostului premier liberal Gheorghe Tătărescu, care ne-a fost contemporană până în iulie 2009. „Sunt o supravieţuitoare a vieţii înfiorător de grea a închisorii, a unei vieţi care a trebuit să treacă de la culmile neprevăzute în viaţa unui om normal la abisuri de neînchipuit“, spunea Sanda Tătărescu-Negroponte în deschiderea interviului „Profesioniştii“, cu Eugenia Vodă.
Locuia într-o casă pe strada Polonă, la nr. 19
Născută prematur la Târgu-Jiu chiar de Sfânta Maria, pe 15 august 1919, a fost primul copil al liberalului licenţiat în Drept la Paris Gheorghe Tătărescu şi al Aretiei Piteşteanu, din neam de moşieri, educată în Belgia în arte şi limbi străine. Părinţii au botezat-o Sanda Maria. Crescând într-o familie cu pretenţii şi vizibilitate mondenă şi politică, ea şi fratele său mai mic, Tudor, au fost instruiţi să cunoască o limbă străină, urmând o şcoală cu regim de semi-internat. „Mergeam dimineaţa cu guvernanta mea la şcoală şi mă întorceam seara“, povesteşte cea care locuia într-o casă pe strada Polonă, la nr. 19, ce imita bine o culă oltenească – după preferinţele mamei şi originile gorjene ale tatălui. De altfel, tot într-o culă oltenească, de la Poiana, îşi petreceau şi verile, fiind vizitaţi de Elena Văcărescu, Martha Bibescu, Regele Carol al II-lea, Valentin Bibescu, Nicolae Titulescu etc. Şi, ca orice domnişoară de condiţie bună, a avut parte de un bal de prezentare în lumea bună, chiar la majorat.
Când tatăl său a fost numit ambasador la Paris, Sanda îşi făcea deja studiile la Londra, în domeniul muzeologiei şi decoraţiunilor interioare, la îndemnul mamei sale. Dar Sanda, fiind crescută printre copii din familii înstărite şi într-un cartier de vile în care se dădeau adesea baluri şi recepţii, era mai atrasă de mondenităţi (interzise de părinţi), decât de studii. Numele şi funcţia tatălui său i-au deschis multe uşi, chiar şi pe aceea de la Palatul Buckingham, în 1938, unde i-a fost prezentată reginei în cadrul „balului debutantelor“.
Sanda, „duşman al poporului“
Obligată să revină în ţară de împrejurările ce anunţau declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial (care i-au adus şi tatălui său a doua nominalizare de premier), Sanda a devenit consiliera tatălui său în probleme de limba engleză (pe care el nu o stăpânea) şi a fost înscrisă la Facultatea de Drept – pe care nu a terminat-o, întrucât în 1940 s-a căsătorit cu Ulise Negropontes. Cine era mirele? Un prieten din copilărie şi, desigur, un alt urmaş de familie bună, Negropontes, o familie de origine greacă ce prosperase din negoţul cu grâne.
Anii războiului s-au scurs cu Ulise trimis pe front şi cu Sanda conducând o ambulanţă a Crucii Roşii, care transporta bolnavi de la aeroport la spitalul deschis în incinta fostului său liceu. Şi, în răstimp, cu naşterea fiilor lor, Gheorghe (n. 1941) şi Nicolae (n. 1944).
După pacea de la Paris din februarie 1947, Tătăreştii au fost puşi sub observaţie. Pe 5 mai 1950, însuşi Gheorghe Tătărescu a fost arestat şi condamnat la închisoare, dimpreună cu alţi boieri şi foşti demnitari, iar pe 15 august, chiar de ziua ei, casa şi averea familiei au fost confiscate, iar Sanda a fost dusă la puşcărie, fiind considerată „duşman al poporului“, alături de alte 10 rude. Mai întâi, au ţinut-o închisă la o fermă de roşii (un fel de lagăr de muncă), iar apoi au mutat-o la penitenciarul Târgşor.
Aflat la Paris, fratele său, Tudor, a făcut o criză de schizofrenie la aflarea veştii şi a fost închis într-un azil. De aceeaşi soartă a avut parte şi mama ei, care nu şi-a revenit după evacuarea forţată şi arestarea familiei sale.
O altă viaţă
După trei ani de detenţie, Sanda a fost eliberată în 1953 şi trimisă la „reeducare“, fiind angajată la… deratizare. Familia fusese mutată la Crucea de Piatră, într-o locuinţă insalubră, unde trăiau şi prostituate, iar soţul ei se recalificase din avocat… instalator. După alţi doi ani, a fost eliberat şi tatăl său, dar tuberculoza căpătată în închisoare i-a fost fatală (martie 1957). Tudor a murit şi el la Paris, printre străini, Aretia Tătărescu era deja senilă şi s-a stins în 1968, iar fiul ei cel mic a pierit de cancer, la doar 25 de ani (1969).
Numai gândul că fiul său cel mare, Gheorghe, căsătorit cu fiica scriitorului Andrei Oţetea şi tată a trei copii, era liber în Franţa, o mai alina. Iar franceza pe care o învăţase de mică la insistenţele mamei îi punea acum pâinea pe masă, trăind din meditaţii până la venirea Revoluţiei. Aşa a şi găsit-o 21 decembrie 1989, cu bradul făcut şi cu copiii stând în sufragerie, pe saltele, şi cu un apel telefonic care îi oferea şansa de-a deveni fondator al noului Partid Liberal.
Revanşă târzie
Din păcate, Ulise Negropontes nu s-a putut bucura prea mult de libertate, murind chiar în 1990, anul în care soţia sa devenea senator în prima legislatură liberă de după anii comunismului. Din această poziţie, fiica marelui Tătărescu s-a luptat ani de zile, în instanţă, pentru a-şi recupera uriaşa avere confiscată de comunişti, care i-a fost înapoiată doar parţial. Cele peste 20 de milioane de dolari au situat-o, în 2007, printre cele mai bogate 10 femei din România. O avere pe care a împărţit-o în mod egal tuturor urmaşilor Negropontes, astăzi cetăţeni francezi ori canadieni.
Info:
Printre rudele Sandei Tătărescu-Negropontes se numără John Negropontes, fostul şef al Serviciului de Informaţii din SUA, şi Nicholas Negropontes, unul dintre inventatorii internetului.
Mamei ei, Aretia, i se datorează, printre altele, revenirea lui Brâncuşi în România şi existenţa celor trei opere de la Târgu-Jiu: Coloana Infinitului, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii.
A trăit până la 90 de ani, dintre care 50 împreună cu mult iubitul ei Ulise Negropontes.
@eroiiromanieichic.ro, asociatiatatarescu.com
