VIDEO Horoscop cromatic. Ce culori îţi aduc noroc şi abundenţă în septembrie

1 shutterstock 85759957 jpg jpeg

Pe 7 septembrie, în prima lună a toamnei, avem o Lună nouă în zodia Fecioară, iar de pe 27 septembrie, planeta Mercur intră în retrogradare. Până la această dată, este bine să ne facem ordine în hârtii, proiecte, dar mai ales în minte. Luna nouă din semnul Fecioară ne îndeamnă să fim mai organizaţi, iar ca să reuşim, ne ajută şi cromatica, spune astrologul Alexandra Coman.

Cei care lucrează în design, fie că este vorba despre design vestimentar, fie că este vorba despre creaţie, artă, pictură şi-au dat seama de importanţa culorilor, astfel încât s-a creat un limbaj al culorilor, format din coduri care corespund fiecărei nuanţe. Culorile ne ajută să ne echilibrăm, însă ne pot influenţa într-un mod sau altul. De exemplu, restaurantele sunt vopsite în portocaliu şi galben pentru că aceste nuanţe cresc apetitul, verdele atrage surse de finanţe, feminitatea este accentuată de roz, prea mult albastru poate duce la depresie. Fiecare culoare are o influenţă, de aici avem şi cromoterapia. Iată ce culori sunt benefice în septembrie, în funcţie de zodia, ascendentul şi luna natală! Dacă doreşti să accesezi puterea, energia aduse de o anumită culoare atribuită unei zodii, poţi să o faci. „Eu, de exemplu, dacă am nevoie să negociez ceva, întotdeauna port ceva roşu‟, dezvăluie astrologul, care te invită să descoperi în cele ce urmează culoarea sau nuanţele care îţi poartă noroc în luna septembrie.

Berbec

Voi aveţi nevoie de aliaţi, de prieteni, de asociaţi, de parteneri în tot ceea ce faceţi. În luna septembrie, va fi importantă această conexiune cu aliaţii, va fi esenţial sprijinul celor din jur, pentru capacitatea de a negocia. Berbecii vor putea negocia, iar pentru aceasta, poartă roşu, pe orice nuanţă, pentru că te va ajuta foarte mult, alb, pentru claritate, negru, de ajutor să te centrezi, şi violet, pentru intuiţie. Nu e nevoie să porţi îmbrăcăminte cu acele culori, ci să foloseşti creioane, post-ituri în aceste nuanţe, sau accesorii.

Taur

Tu ai nevoie de sprijin divin şi vor fi nişte încercări pe zona mentalului şi pe zona credinţei tale, aşa încât ai nevoie să optezi pe nuanţe de albastru. Orice nuanţă, de la deschis la închis, turcoaz, toate te vor susţine foarte mult.

Gemeni

Nativii acestei zodii au nevoie să se afirme. Aveţi o lună fabuloasă în care veţi putea comunica, vorbi, împărtăşi, exprima, negocia, iar dacă doriţi să beneficiaţi de sprijinul celor din jur, purtaţi galben, roşu (roşu deschis), argintiu, accesorii din argint.

Rac

Faci cheltuieli sau ai făcut cheltuieli, poate te-ai întors din vacanţă cu buzunarele mai golaşe şi ai nevoie să activezi secţiunea care ţine de finanţe. Pentru asta, ai nevoie de culoarea verde. Orice nuanţă de verde te va ajuta în tot ceea ce faci. Iar dacă vrei să suplimentezi, înconjoară-te de cristale, pietrele semi-preţioase, agatele au, de asemenea, un efect pozitiv major.

Leu

Voi trebuie să vorbiţi, să vă afirmaţi, să rezolvaţi ceva legat de acte, hârtii, documente privind casa ori un membru al familiei. Ca toate acestea să fie funcţionale, aveţi nevoie de galben, turcoaz, peruzea – ca podoabă de purtat. Atenţie! Dacă purtaţi portocaliu, există o tendinţă de creştere a poftei de mâncare în această lună pentru voi.

Fecioară

Familia, casa, posesiunile materiale, responsabilităţile legate de aceasta, toate îţi ocupă timpul, răbdarea, energia. Pentru a obţine susţinere în tot ceea ce faci, poartă perle – doar că perla nu se poartă pe Lună plină sau pe Lună nouă, niciodată!, piatra lunii (acelaşi avertisment). Acestea sunt conectate cu Luna, se încarcă prea mult şi obosesc. Argintiu, gri-deschis şi verde-închis sunt nuanţe care te susţin în tot ce ai de făcut în septembrie.

Balanţă

Voi aveţi nevoie de susţinere pe iubire, pe afaceri, pe creativitate, pe puterea de a-i convinge pe cei din jurul vostru de intenţiile voastre. Iată de ce astrologul recomandă să fiţi cât mai solari, pentru că aveţi de activat casa a V-a, Casa Soarelui, şi atunci aveţi nevoie de portocaliu, galben, aur galben, cupru.

Scorpion

Voi aveţi nevoie de susţinere pe partea de muncă, acţiune, activitate la serviciu sau proiecte personale care devin sursă de venit. Dacă aveţi ceva de rezolvat cu rude încăpăţânate, aveţi nevoie de susţinere, iar culorile care vă ajută este verde-închis, albastru-închis şi alte nuanţe mai închise.

Săgetător

Nativii în acestă zodie au nevoie să negocieze, să îşi ceară nişte drepturi, să vorbească, să se manifeste, să exprime, iar pentru asta, culoarea roz ajută. Nu e nevoie să purtaţi la vedere, puteţi avea un post-it roz în buzunar. Culoarea oferă susţinere în negocieri, dar mai ajută şi nuanţele pastel: roşu deschis, albastru-deschis, verde-deschis.

Capricorn

Voi aveţi de rezolvat probleme urgente, ardente, care nu mai necesită amânare, legate de acte, hârtii, documente, aşa că trebuie să vă organizaţi. Aveţi nevoie de multă coerenţă în tot ceea ce faceţi, iar culorile care vă vor ajuta în septembrie sunt negru, roşu-închis, gri.

Vărsător

La voi apare nevoia de a învăţa, de a studia, de a vă organiza mintea şi de a fi cât mai coerenţi şi atenţi, pentru că aveţi tendinţa să fiţi cam împrăştiaţi. Este recomandat să staţi cât mai în prezent, iar pentru asta, aveţi nevoie de albastru-închis, negru, argintiu şi nuanţe metalice.

Peşti

Se prevăd pentru nativii în Peşti ascensiune socială şi intuiţie. Poate că aţi trecut printr-o provocare fizică şi acum vă refaceţi, iar ca să fie refacerea uşoară, este bine să vă hidrataţi, să vă întoarceţi la elementul vostru – apa. Purtaţi gri, perlă, argint şi toate culorile pământului, maro-închis, maro-deschis, bej.

@shutterstock



Recente

marilyn monroe
Halle Berry  jpg
Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Vrăjitorul din Oz jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Gisele Bundchen  foto   Shutterstock jpg
Meghan Fox  Instagram jpg
Cristiano Ronaldo este in vacanta cu familia  jpg
Bella Hadid  foto   Shutterstock jpg
Keely Brosnan si Pierce Brosnan  jpg