Ia câte o linguriţă de ulei de măsline pe stomacul gol! Ce efecte uimitoare are asupra sănătăţii

1 shutterstock 1615297111 jpg jpeg

Uleiul de măsline are cel mai ridicat conţinut de acizi graşi Omega-3. Conştienţi de beneficiile pe care le are acest ulei pentru sănătate, locuitorii din regiunile mediteraneene îl consumă în mod curent, în medie, câte patru-cinci linguri pe zi. Iar când iau câte o linguriţă pe stomacul gol au parte de efecte deosebite pentru întregul organism.

Ştiai că uleiul de măsline este cea mai veche grăsime vegetală descoperită de oameni? În vremuri de demult, egiptenii le dădeau grecilor grâne pentru a primi în schimb ulei de măsline. Lichidul galben-verzui era considerat cea mai valoroasă marfă de negoţ. Uleiul de măsline a fost unul dintre secretele de longevitate ale franţuzoaicei Jeanne Calment, care a trăit 122 de ani. Bogat în compuşi valoroşi, acest ulei promite protecţie în faţa celor mai temute boli.

Întăreşte sistemul imunitar

Fiind un puternic antioxidant, uleiul de măsline consolidează şi protejează sistemul imunitar, contribuind astfel la întărirea organismului în lupta cu infecţiile.

Protejează inima

Într-un studiu de cercetare, cei care au folosit în mod regulat ulei de măsline, atât pentru gătit, cât şi ca pansament, au avut un risc cu 41% mai mic de accident vascular cerebral, comparativ cu cei care nu au consumat deloc, ceilalţi factori fiind egali. În plus, uleiul de măsline conţine polifenoli, care ajută la menţinerea în limite normale a colesterolului.

Reduce riscul de Alzheimer

Unul dintre studiile publicate în revista Toxicologie şi Farmacologie, a găsit oleocantal (un puternic antiinflamator) în uleiul de măsline, care inhibă acele proteine toxice, care blochează sinapsele pe hipocampus, adică primul semn de debut al bolii Alzheimer – afecţiune degenerativă a sistemului nervos, care determină probleme de memorie, gândire şi comportament.

Previne apariţia tumorilor

Un compus găsit în uleiul de măsline poate accelera moartea celulelor canceroase. Uleiul de măsline este extrem de bogat în grăsimi mononesaturate şi încărcat cu puternici antioxidanţi. Componentele conţinute în uleiul de măsline au dovedit că încetinesc creşterea tumorilor în ţesutul mamar. Se pare că uleiul inhibă anumite proteine de care celulele canceroase au nevoie pentru a se dezvolta. Uleiul de măsline protejează, de asemenea, ADN-ul nostru de la daunele cauzate de celulele canceroase nocive.

@shutterstock  



Recente

Chiftelute picante din linte  Sursa foto shutterstock 2111659610 jpg
rolul detaliilor subtile pentru imaginea personala jpg
zendaya coafura oscar moroccanoil 2 jpg
Fursecuri de ovaz cu crema  Sursa foto  shutterstock 199953875 jpg
Supa crema mazare  Sursa foto shutterstock 742144231 jpg
femeie crema de soare 4153623 jpg
Fursecuri cu caramel sarat  Sursa foto shutterstock 2412243033 jpg
1773300704 asu2 jpg
1773226145 CNpn png
Cioraba de vacuta  Sursa foto shutterstock 153403229 jpg
4s1a a39m 231019 jpg
Dr  Cristina Sas png
Fursecuri cu portocale si ciocolata  Sursa foto shutterstock 2574941421 jpg
clickpentrufemei ro pexels jakubzerdzicki 31918436 jpg
Supa gulas  Sursa foto shutterstock 221586598 jpg
clinica stomatologica copii 2 jpg
medium shot couple cooking together jpg
femeie pe balcon la cafea 2316 jpg
femeie in bucatarie jpg
Fursecuri cu dulceata de lapte  Sursa foto shutterstock 2490734209 jpg