Infuzia de amăreală îţi poate fi un aliat în lupta cu infecţia respiratorie – Calmează crizele de tuse

1 shutterstock 583348453 jpg jpeg

Farmacia naturii îţi vine în ajutor cu remedii care de care mai eficace. Când te doare gâtul şi tusea iritativă îţi diminuează energia ori când suferi de probleme digestive, deschide dulapul cu plante medicinale. Dacă printre ierburi găseşti şi amăreală, cărea i se mai zice şopârliţă, să ştii că ai un aliat în lupta cu tusea.

Aşa cum îi spune numele, planta este foarte amară, având o acţiune tonifiantă. O poţi recunoaşte cu uşurinţă după florile sale de un albastru intens, în zonele de câmpie sau cele deluroase. De la ea se foloseşte în scop terapeutic partea aeriană, în special florile, şi trebuie culese în momentul înfloririi.

Are efect expectorant

Deşi este extrem de supărătoare, tusea este un proces natural, prin care organismul încearcă să îndepărteze substanţele iritante de pe căile respiratorii, care apar datorită răcelilor sau bronşitei. Poţi grăbi procesul, scurtând astfel şi episoadele de tuse, dacă încerci infuzia de amăreală. Datorită secreţiei bronşice cauzate de aceasta este accelerat efectul expectorant.

Recomandată pentru digestie

Poligalina este substanţa care-i dă gustul amar, iar pe lângă aceasta, planta mai conţine tanini, mucilagii şi ulei eteric. Toate au efect laxativ, deoarece stimulează secreţia gastrică. De aceea, infuzia de amăreală este recomandată celor care au probleme cu tranzitul digestiv. Totodată, infuzia de amăreală are efecte antiasmatice şi antiinflamatoare.

Cum se prepară şi administrează

Pentru a beneficia de toate proprietăţile terapeutice ale plantei, este recomandat să o prepari cât mai puţin termic, cum ar fi sub formă de infuzie. Combină 20 de grame de flori uscate cu 200 de ml apă clocotită. Acoperă vasul şi lasă la infuzat 10-15 minute, apoi strecoară şi bea câte o cană de trei ori pe zi. Pentru a fi mai uşor de băut, o poţi aroma cu puţină miere şi zeamă de lămâie. Deoarece substanţele din amăreală pot irita tractul digestiv, este recomandat să iei în timpul tratamentului şi un pansament gastric şi să bei infuzia înainte de mesele principale.

Bine de ştiut!

Evită să bei infuzie de amăreală dacă suferi de leziuni gastrice, cum ar ulcer sau gastrită, deoarece le poate irita.

@shutterstock



Recente

Quiche cu leurda  Sursa foto shutterstock 2437459199 jpg
back view doctor looking ct scans computer jpg
sad family with child having financial difficulties jpg
ghid practic pentru alegerea semnaturii senzoriale jpg
Turta dulce cu miere si crema de caramel  Sursa foto shutterstock 2431638965 jpg
pexels gustavo fring 8769368 jpg
Cabanosi pane  Sursa foto shutterstock 1710631729 jpg
beautiful sunflower studio still life jpg
Fursecurile cu miere si nuca  Sursa foto shutterstock 2220608125 jpg
e1f1df8765ecc172b3f28f19417cba17d2 jpg
Rulouri cu sunca si dovlecei  Sursa foto shutterstock 1148367677 jpg
Tort ungar  Sursa foto shutterstock 2322289845 jpg
Tocanita de legume  Sursa foto shutterstock 1769773181 jpg
1776781198 yG50 jpg
accesorii vara jpg
Tort Medovik cu miere  Sursa foto shutterstock 2584285519 jpg
Tocanita picanta de pui  Sursa foto shutterstock 2019552515 jpg
cheerful young couple with anniversary present jpg
Implant dentar premium   Ce tipuri de implant dentar exista  fb event cover 1920 1005 jpeg
Prajitura cu foi de miere Sursa foto shutterstock 2278319939 jpg