Istoria cremelor cu protecţie solară

1 75847 original jpg jpeg

Credeai că loţiunile sau cremele cu factor de protecţie solară sunt o invenţie modernă, apărute abia în ultimele decenii? Ei bine, oamenii foloseau încă din cele mai vechi timpuri diverse plante şi fierturi pentru a-şi proteja pielea de razele dăunătoare ale soarelui.

• Anticii se bazau pe ingrediente naturale, cum ar fi extractele de iasomie, orez şi lupin, care erau folosite îndeosebi de locuitorii Egiptului. Iasomia era un ingredient foarte eficient în repararea pielii, aşa că nu avea cum să lipsească din remediile de acest gen.• Alte civilizaţii, de pildă cei Grecia antică, foloseau uleiul de măsline pentru a-şi proteja pielea de razele dăunătoare ale soarelui.• Cosmeticele cu rol de ecran solar au început să fie folosite prima oară în 1928. Primul produs de acest fel, comercializat pe scară largă, a fost scos pe piaţă în 1936, cu contribuţia chimistului francez Eugène Schueller.• Dacă ne gândim la cine a inventat, de fapt, crema cu foto-protecţie aşa cum o ştim astăzi, există cel puţin patru inventatori diferiţi care au acţionat pe cont propriu, în ţări diferite.• Unul dintre primele produse cu rol de ecran solar a fost inventat de un elveţian, Franz Greiter, în 1938. El era student la chimie şi a suferit arsuri solare în timp ce urca pe un munte, la graniţa dintre Austria şi Elveţia. Această întâmplare l-a inspirat să lupte împotriva razelor dăunătoare ale soarelui, aşa că s-a hotărât să creeze o cremă eficientă, care să îi ofere protecţie. Produsul lui, care se numea „Gletscher Crème“, s-a născut în 1946 şi avea un factor de protecţie solară mic, judecând după standardele de astăzi: doar SPF 2.• Lui Franz Greiter îi este atribuit faptul că a dezvoltat prima cremă modernă cu factor de protecţie solară şi tot el a stabilit SPF-ul ca standard pentru a măsura eficacitatea produselor cu ecran solar.• Unul dintre cele mai populare produse cu foto-protecţie a fost inventat pentru armata SUA de aviatorul şi farmacistul Benjamin Green, în 1944. El a patentat produsul cu ecran solar care se numea „Red Vet Pet“, o substanţă roşie, lipicioasă şi dezagreabilă, similară cu vaselina. Patentul său a fost cumpărat de o companie, care a îmbunătăţit apoi substanţa şi a comercializat-o la începutul anilor ’50.• Produsele cu foto-protecţie rezistente la apă au fost introduse pe piaţă în 1977, iar eforturile oamenilor de ştiinţă s-au concentrat mai târziu în direcţia unui produs care oferă o protecţie mai îndelungată şi cu un spectru larg.• În 1980, compania Coppertone a dezvoltat prima cremă cu factor de protecţie solară eficientă atât împotriva radiaţiilor UVA, cât şi a celor UVB.



Recente

rapper american  foto   Instagram jpg
Mariah Carey, foto Instagram jpg
Heather Locklear  foto   Instagram Ava Sambora jpg
Jennifer Lopez   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
surorile Kardashian  Instagram jpg
Brad Pitt, Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
13892 jpg
Beyonce si fiica ei  foto   Profimedia jpg
Kendall Jenner la Met Gala 2026  foto   Profimedia jpg
cum gasesti echilibrul intre stiliul personal si produsele pe care le alegi jpg
Jeff Bezos  foto   Profimedia jpg
Ellen Burstyn  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Rita Wilson, Tom Hanks  foto   Profimedia jpg
digital art style yoga illustration jpg
illustrated rendering twin avatar (1) jpg
Emily Blunt  foto   Profimedia jpg
fiica actorului, Jacqueline Falk, și Peter Falk  foto   Profimedia jpg