Aproape s-a dublat cererea pentru consultaţii medicale online! Alergologia, printre cele mai căutate specialităţi

2 shutterstock 1505682968 jpg jpeg

În contextul valului 5 al pandemiei, numărul consultaţiilor online a crescut cu 47% în luna ianuarie, în comparaţie cu luna decembrie 2021. Cele mai multe solicitări au fost pentru: medicină generală, medicină internă, alergologie şi psihologie.

Cererea pentru consultaţiile online, oferite de medicii Medlife, în regim online, s-a amplificat odată cu răspândirea tulpinii Omicron, care a determinat o creştere accelerată a numărului de infectări zilnice. Autoriţăţile au anunţat în data de 1 februarie un număr record de 40.000 de îmbolnăviri.

„Serviciul de consultaţii medicale online a fost bine primit încă de la începutul pandemiei, fiind o soluţie alternativă excelentă pentru cei care au nevoie de opinie medicală, dar nu se pot deplasa în unităţile noastre. Totuşi, în luna ianuarie a acestui an, odată ce noua tulpină a devenit dominantă şi numărul de cazuri zilnice a crescut într-un ritm susţinut, s-a observat un interes şi mai mare pentru consultaţiile online, mulţi pacienţi fiind în situaţia de a nu mai putea ajunge la medic întrucât se aflau în perioada de carantină sau izolare. Astfel, numărul consultaţiilor online a crescut în ianuarie cu 47% faţă de luna decembrie şi cu 45% faţă de luna octombrie, atunci când s-a înregistrat vârful valului 4, generat de tulpina Delta”, a declarat Mihai Marcu, preşedinte şi CEO MedLife.

Medicina generală şi medicina internă, pe primul loc

Raportul MedLife arată că medicina generală şi medicină internă se află pe primul loc în topul specialităţilor pentru care au fost solicitate consultaţii online în luna ianuarie, medicii oferind cu 56% mai multe consultaţii prin videoconferinţă faţă de luna anterioară.

Pe locul următor în ceea ce priveşte solicitările pentru consultaţii online se află ginecologia, şi aici numărul fiind aproape dublu faţă de luna decembrie.

Pe locul trei ca număr de consultaţii online oferite în luna ianuarie este alergologia, cererea crescând cu aproape 80% faţă de ultima lună din 2021.     

De asemenea, psihologia, endocrinologia, dermatovenerologia şi pediatria sunt următoarele specialităţi pentru care au fost solicitate servicii de consultaţă online în luna ianuarie.

Profilul pacienţilor

Pe baza datelor analizate, MedLife a încercat să facă un profil al pacientului care apelează la serviciul de consultanţă medicală online. Astfel, a reieşit faptul că 75% sunt persoane tinere, cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani, de regulă, pacienţi care au nevoie de interpretări ale analizelor medicale sau investigaţiilor efectuate.

De asemenea, pacienţii aflaţi în izolare sau carantină ca urmare a infecţiei COVID-19 sau a contactului cu o persoană infectată apelează frecvent la acest tip de serviciu pentru a beneficia de evaluare medicală la distanţă şi consiliere în vederea adresării altor specialităţi pentru investigaţii suplimentare.

Pe de altă parte, reprezentanţii MedLife subliniază un interes crescut al angajaţilor din companii pentru realizarea examenelor periodice (medicina muncii) în regim online. Odată cu debutul pandemiei, 1 din 5 angajaţi şi-a mutat activitatea în regim de telemuncă, moment în care s-a observat o creştere accelerată a solicitărilor pentru servicii de medicina muncii online. Deşi media solicitărilor pentru astfel de servicii se menţine constantă în ultima perioadă, numărul fluctuează de la o lună la alta. De exemplu, în luna noiembrie a anului trecut, numărul examenelor periodice efectuate online a fost dublu faţă de luna precedentă.

Majoritatea celor care au solicitat consultaţii online în ultima lună s-au programat telefonic, prin Call Center 021 9646, în timp ce doar 16% au optat pentru programare online, prin aplicaţia mobilă MedLife sau direct pe site-ul www.web-consult.medlife.ro/.

1 din 3 români au apelat la servicii medicale în regim online 

Rezultatele unui sondaj MedLife realizat în luna noiembrie a anului trecut au arătat că 30% dintre respondenţi (persoane din mediul urban, utilizatori de internet, cu vârste cuprinse între 25 şi 55 de ani) au declarat că au apelat în această perioadă la consultaţii online sau prin telefon.

Motivele pentru care pacienţii aleg servicii de consulanţă medicală online se referă la reducerea timpului de deplasare în clinică, acces la opinie medicală chiar şi atunci când situaţia nu o permite (ex. în caz de carantină sau izolare) sau posibilitatea de a interacţiona cu medici din alte localităţi decât cea în care se află.

„Şedinţele de consultanţă online nu se diferenţiază, din punct de vedere al calităţii, faţă de consultaţiile în cabinet. Au o durată similară - o medie de 20 minute, şi presupun o discuţie cu medicul specialist pentru realizarea anamnezei, întrebări din partea pacientului şi recomandări ale medicului pentru investigaţii suplimentare, dacă e cazul. Pacienţii au la dispoziţie asistenţă medicală online pentru aproape orice specialitate, acoperind o gamă complexă de patologii”, a adăugat Mihai Marcu.

Pacienţii au la dispoziţie mai multe variante de a se programa pentru consultaţii online oferite de medicii MedLife: fie din contul Online (aplicaţia mobilă MedLife sau de pe site www.web-consult.medlife.ro/), telefonic prin Call Center 021 9646, iar pentru pacienţii din diaspora prin numărul +4021 408 40 00, fie prin formularul de contact https://www.medlife.ro/programare-online pentru cei care nu au cont.  

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg
Cuptorul electric aliatul modern care îți schimbă felul în care gătești jpg