Atenţie! Răceala persistentă poate ascunde un cancer. Semnele pe care nu trebuie să le ignori

1 raceala gripa 8vc6 jpg jpeg

Dacă te confrunţi cu o răceală puternică de mai bine de zece zile ar trebui să iei măsuri drastice imediat, întrucât poate să ascundă probleme grave de sănătate.

Potrivit medicilor, simptomele unei răceli dispar în 7-10 zile. Dacă ai nasul congestionat după această perioadă ori continuă să-ţi curgă, te simţi mereu obosită, iar nu tusea nu te lasă am putea să ne gândim la o răceală puterică ori chiar la o afecţiune gravă.

5 semne care îţi spun clar că relaţia ta nu are niciun viitor

Prima cauza a unei răceli persistente, potrivit lui Satesh Bidaisee, profesor de sănătate publică şi medicină preventivă la Universitatea St. George din Grenadă, Indiile de Vest, este răceală în sine. Poate fi o viroză care trece mai greu. „Răceală este o provocare comună pentru oamenii din întreagă lume, în special pentru copii. Cei mici pot răci de câteva ori pe luna în sezonul rece, iar adulţii în medie de două până la patru ori pe an”, spune medicul. „Cu toate acestea, deşi o viroză obişnuită se vindecă în decurs de o săptămâna, dacă ţine mai mult de două săptămâni, este considerată persistenţa”.

Este posibil să fie vorba şi de o nouă răceală. Mai ales în timpul sezonului rece, puteţi lua un virus, va trataţi şi apoi puteţi fi expuşi altui virus nou. Nu uitaţi că sunt peste 200 de virusuri care pot cauza ceea ce numim răceală. Simptomele noi se pot amestecă cu cele pe care tocmai le trataţi şi asta poate să pară o răceală persistentă.

Zi onomastică pe 8 noiembrie. Cele mai frumoase mesaje cu urări de "La mulţi ani", de Sfinţii Mihail şi Gavril

„Există literalmente sute de virusuri care pot provoca o răceală, aşa că nu este neobişnuit să contactaţi mai mult de unul la un moment dat”, spune dr. Joshua Scott, medic de medicină primară la Institutul Cedars-Sinai Kerlan-Jobe din Los Angeles, California, potrivit bzi. Acesta este adesea cazul copiilor.

Alteori, însă, în cazuri mai grave, poate fi vorba de tuberculoză care se manifestă prin tuse persistentă şi necontrolată ori simptomele cu care te confrunţi pot ascunde o formă de cancer. Aşadar, dacă ai pierdut mult în greutate eîn această perioadă, mergi de urgenţă la medic. 



Recente

Rulada gem de mere  Sursa foto shutterstock 774793309 jpg
1763130990 a0mY jpg
protect health healthcare jpg
masti de fata pentru orice tip de ten (2) jpg
Vrei să te apuci de făcut prăjituri   Top 5 echipamente esențiale pentru orice începător jpg
Rulori de vinete cu feta  Sursa foto shutterstock 645435520 (3) jpg
Rulori de vinete cu feta  Sursa foto shutterstock 645435520 (2) jpg
Imagine1 jpg
Rulori de vinete cu feta  Sursa foto shutterstock 645435520 (1) jpg
Rulada de bezea si gem de zmeura  Sursa foto shutterstock 2329112823 jpg
15 perdele perdele bucatariepexels wb2008 2290609 jpg
beautiful young brunette woman sleeping white bed jpg
e19ca1e09837ba2cc0771e88290e5a85c3 jpg
Tarta vinete  Sursa foto shutterstock 2325628283 jpg
view delicious cheese fresh vegetables blue trays spices black distresed background jpg
Fursecuri cu drajeuri  Sursa foto shutterstock 2115818972 jpg
Rata pe varza  Sursa foto shutterstock 2132975977 jpg
little girl checking up her sight ophthalmology center jpg
Cataracta congenitală la bebeluși – cum recunoști problema și când este necesară operația jpg
Top 5 motive pentru care un congelator cu sertare este o investiție inteligentă jpg