10 lucruri pe care le poţi învăţa de la animalul tău de companie

1 56793 original jpg jpeg

Când avem un animal de companie, ne concentrăm mereu asupra educaţiei şi sănătăţii lui. Însă, există unele comportamente ale patrupedelor care ne pot ajuta să vedem viaţa altfel.

Savuraţi momentul

Animalelor de companie nu le pasă nici de trecut,nici de viitor,pentru că ele apreciază şi sunt fericite în prezent.

Urmăreşte-ţi instinctele

Răspunde simţurilor,fără a te gândi prea mult. De multe ori,atunci când ne descărcăm sentimentele,simţim că putem scăpa şi de urmările mai puţin plăcute ale unor evenimente.Fii deschisă la noi opţiuni şi oportunităţi.Curăţă farfuria

Animalele de companie mânâncă tot şi nu exclud nimic,aşadar,urmează-le exemplul şi nu arunca mâncarea. Învaţă să echilibrezi bine cantitatea de mâncare.

Acest lucru ar putea îmbunătăţi sănătatea ta cardiovasculară.

Chiar dacă îţi vei mai certa animalul de companie,pentru năzdrăvăniil pe care le face,el întotdeauna te va saluta şi îţi va arăta un semn de afecţiune.Dacă te concentrezi să ai o atitudine pozitivă faţă de tot ce se întâmplă,îţi poţi îmbunătăţi calitatea vieţii.

Observă modul în care câinele tăi îţi oferă câteva mostre de afecţiune .

Găseşte un

care te ajută să elimini stresul şi pe care să-l practici în mod constant.

Imită-l nu numai pentru a îmbunătăţi sănătatea fizică,ci şi pentru a găsi un echilibru între minte şi emoţii.

Animalele emit un sunet atunci când nu sunt de acord cu ceva,sau se simt în pericol. Nu sta tăcută atunci când o situaţie te deranjează.

Aceasta este una dintre cele mai mari virtuţi ale animalelor de companie. Indiferent de timp,acestea vor fi întotdeauna alături de tine,oferindu-ţi afecţiune .

Întotdeauna vei găsi obiceiuri ale

tău care îţi vor însenina ziua şi o vor face să pară mai uşoară. Cheia este să ştii să te bucuri de ele şi să le împărtăşeşti.

Citeşte şi:

Dragostea pentru animale i-a vindecat

Animalele fac oamenii să zâmbească



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg