5 arome naturale care îţi decorează locuinţa

1 68608 original jpg jpeg

Plantele aromatice sunt cele care vă pot oferi arome naturale şi un decor plăcut în grădină, pe balcon sau chiar în casă.

Deosebit de importante în amenajarea unui spaţiu din grădină,plantele aromatice îndepărtează insectele sau dăunătorii şi ajută la creşterea şi dezvoltarea altor plante şi flori. 

Pe lângă faptul că au un aspect plăcut,veţi avea tot timpul anului plante aromatice naturale pentru aromatizarea şi condimentarea preparatelor culinare. Mai au şi alte avantaje aceste ierburi aromatice,unele dintre ele fiind folosite ca plante medicinale pentru realizarea unor tratamente naturiste.

Ierburile aromatice se pot cultiva în orice spaţiu din grădină pentru că nu sunt deloc pretenţioase. Plantarea şi întreţinerea plantelor aromatice este relativ simplă deoarece se dezvoltă şi se înmulţesc foarte repede şi nu necesită prea multă îngrijire.

Unele dintre cele mai aspectuoase şi apreciate plante aromatice sunt menta,busuiocul,lavanda,rozmarinul şi salvia.

1 Menta sau izma

Izma,folosită din vremuri străvechi în alimentaţie sau pentru proprietăţile sale curative este preţuită în mod deosebit pentru parfumul său aparte. Şi în prezent este utilizată în arta culinară pentru aromatizarea preparatelor,la deserturi,sucuri şi ceaiuri. Ceaiul de mentă este bun pentru digestie şi împotriva greţurilor.

Menta se foloseşte în stare naturală crudă sau uscată. În multe culturi menta simbolizează ospitalitatea,de exemplu în Orientul Mijlociu şi astăzi li se oferă oaspeţilor ceai de mentă la întâmpinare. Este o plantă rezistentă,se înmulţeşte repede după ce aţi plantat-o în gradină. La maturitate menta ajunge până la 30-50 centimetri înălţime şi are flori albe spre violet.

Se dezvoltă foarte bine în soluri umede,poziţionate la soare sau în zone cu semiumbră. Înfloreşte în lunile Iunie-August.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg