5 ustensile care nu trebuie să-ţi lipsească din bucătărie

1 whatsapp image 2020 11 15 at 16 55 22 jpg jpeg

Pentru a fi funcţională, o bucătărie trebuie dotată cu un minim de ustensile fără de care prepararea unei mese ar fi o misiune imposibilă. Chiar dacă eşti o persoană care mai curând preferă să ia masa în oraş sau să comande ceva de mâncare, inevitabil vei ajunge în situaţia de a găti ceva la un moment dat şi atunci va trebui să ai cu ce să faci asta.

În articolul de faţă îţi vom spune ce anume trebuie să ai în bucătărie pentru a fi utilizabilă şi pentru a te putea descurca cu prepararea oricărui meniu.

Oale şi tigăi

Sunt poate cele mai importante ustensile din bucătărie, în care practic se prepară totul. Chiar dacă tendinţa celor mai mulţi dintre noi este să-şi umple dulapul sau debaraua cu tot felul de vase, noi îţi spunem că ai nevoie doar de un număr redus de oale şi tigăi, însă este important ca acestea să fie de calitate (aici ai un exemplu), pentru ca procesul de gătit să decurgă fără surprize neplăcute - mâncare lipită, oale afumate - şi pentru ca aceste vase să reziste mult timp în bucătăria ta. Ideal este să ai 5 astfel de vase - 3 oale şi 2 tigăi - de dimensiuni diferite, în funcţie de numărul de membri pe care îi are familia ta. Evident, dacă eşti genul de persoană care găteşte mai multe feluri într-o singură zi, nevoile sunt mai mari.

Tăvi pentru cuptor

Gătitul la cuptor este varianta mai practică şi mai sănătoasă, spun nutriţioniştii, motiv pentru care este absolut esenţial să ai în bucătărie măcar 2 tăvi de dimensiuni diferite, eventual 1-2 vase termorezistente cu pereţi mai înalţi, pentru preparate mai elaborate.

Cuţite

Fără cuţite bune orice activitate în bucătărie va fi chinuitoare. Asigură-te că te dotezi cu cel puţin 3 cuţite de calitate, pe care eventual să le poţi ascuţi şi tu când se mai tocesc. Îţi trebuie un cuţit mai mic pentru curăţat legume, unul mediu pentru tocat, unul mare pentru carne şi altul cu zimţi pentru pâine. Bineînţeles, există nenumărate tipuri şi dimensiuni de cuţite, însă cu cele patru pe care ţi le-am recomandat noi te vei descurca fără probleme.

Robot de bucătărie

Un robot de bucătărie te poate ajuta să faci cam totul mai repede şi mai bine. Un robot bun are accesorii pentru tocat, mărunţit, pasat, mixat şi chiar frământat, astfel că timpul petrecut cu pregătirea ingredientelor se scurtează foarte mult, iar acesta este un câştig mare. Apoi, efortul tău este practic inexistent. Ia-ţi într-un robot cu funcţii multiple, ergonomic - este cea mai bună investiţie pe care o poţi face pentru tine.

Cântar de bucătărie

Cele mai multe preparate au reţete exacte care trebuie respectate, pentru că altfel gustul are de suferit. Noi îţi recomandăm să laşi intuiţia la o parte când găteşti şi să apelezi la un cântar de bucătărie, pentru că doar aşa ai siguranţa că vei respecta cantităţile, iar mâncarea va fi bună.

Acestea sunt ustensilele pe care noi le considerăm esenţiale într-o bucătărie. Evident, mai ai nevoie de nişte spatule, polonice, linguri de lemn pentru procesul de preparare. Dacă îţi place să te „joci” în bucătărie, te poţi dota şi cu alte ustensile inedite, iar pentru asta te poţi inspira de aici.

Foto: Pexels



Recente

clickpentrufemei ro pexels jakubzerdzicki 31918436 jpg
Supa gulas  Sursa foto shutterstock 221586598 jpg
clinica stomatologica copii 2 jpg
medium shot couple cooking together jpg
femeie pe balcon la cafea 2316 jpg
femeie in bucatarie jpg
Fursecuri cu dulceata de lapte  Sursa foto shutterstock 2490734209 jpg
Supa cremoasa de pui cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 2532715495 jpg
cute dog playing with toilet paper high angle jpg
Budinca cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2450689863 jpg
Mobilier de grădină   soluții inteligente pentru spații mici jpg
Ciorba de perisoare  Sursa foto shutterstock 616137923 jpg
AST2555 bezova (4) edit mensi jpg
Prajitura cu crema de lamaie  Sursa foto shutterstock 503549560 jpg
Supa de pui cu orez  Sursa foto shutterstock 1188113863 jpg
clickpentrufemei ro   Mocasinii de damă – un ghid pentru crearea unei ținute elegante png
1772195181 GSlR png
Supa frantuzeasca de ceapa  Sursa foto shutterstock 2079346624 jpg
Fursecuri cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2308343029 jpg
femeie se relaxeaza duminica acasa 5427102 jpg